„Vladimir Putin nu blufează”! Concluziile trase de un fost ministru de Externe român, cu privire la conflictul dintre Ucraina și Rusia

„Vladimir Putin nu blufează”! Concluziile trase de un fost ministru de Externe român, cu privire la conflictul dintre Ucraina și RusiaSursa: Arhiva EVZ

Situația de la frontiera de est a Ucrainei este un subiect intens discutat în ultima perioadă. Se caută soluții pentru a susține acest stat, ba chiar se ia în calcul și aderarea acestora la NATO, pentru a putea fi protejați. Americanii sunt și ei interesați de subiect, însă nu își doresc implicarea militară directă. Totuși, dacă va fi necesar, vor veni în ajutorul ucrainienilor.

Ultimele săptămâni au prezentat situația dintre Ucraina și Rusia ca fiind una extrem de gravă. Americanii acuză rușii că desfășoară activități militare la granița cu Ucraina, în timp ce autoritățile din Rusia susțin că cei care încearcă o sfidare sunt ucrainienii. Aceștia susțin că au fost trimiși peste 120.000 de soldați în Donbas, unde separatiștii pro-ruși luptă din 2014 pentru controlul regiunii estice.

În timp ce alții se gândesc la posibilitatea izbucnirii unui război între Ucraina și Rusia, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și fost consilier prezidențial, susține că „Vladimir Putin nu blufează”. În cadrul unor declarații făcute vineri seara, acesta susține că totul este o concluzie personală, pe care o poate trage având în vedere experiența sa în acest domeniu.

„Vreau să vă spun – sigur, este o concluzie personală dintr-o experiență în conducerea unor instituții la un moment dat din România, dar mai ales din negocierea directă, pe text, cu Federația Rusă. Vladimir Putin nu blufează. Tot ceea ce acționează, poate nu are neapărat consecințele preconizate la un moment dat, dar reprezintă variante prin care încearcă să impună o anume stare de fapt.

Din această perspectivă, ce pot să vă spun, sigur, nu era Vladimir Putin la conducerea Federației Ruse, dar din 1992, când a fost războiul din Transnistria, toate crizele deschise au fost în jurul Mării Negre, iar preocupările majore de apărare a securității și de descurajare din partea Alianței Nord-Atlantice s-au organizat și s-au decis în jurul Mării Baltice”, a spus Cristian Diaconescu pentru B1TV.

Rusia a încercat o înțelegere cu Ucraina, însă aceștia au refuzat, cerând integrarea în NATO

Fostul ministru de externe a vorbit și despre o serie de evenimente din trecut, unde Rusia ar fi oprit defensiva în Ucraina în schimbul unei înțelegeri în ceea ce privește cetățenii din zona Donbas-Lugansk. Parlamentul de la Kiev ar fi refuzat acest acord, în schimb au cerut aderarea în NATO, acțiune deloc mulțumitoare pentru ruși.

„Intervenția în Georgia în 2008-2009, să nu uităm, a fost făcută pe fundalul crizei datoriilor suverane. În acest moment, America pare într-adevăr concentrată pe zona Indo-Pacific – China, iar europenii sunt destul de divizați, inclusiv în ceea ce privește relațiile cu Federația Rusă, și aici mai adăugăm și problema energiei. Trebuie văzut un context larg – de ce și cum acționează, și care sunt așteptările.

Astăzi se discută de faptul că Moscova este nemulțumită pentru că la un moment dat, în 2015, și-a oprit ofensiva în Ucraina, în condițiile în care Germania și Franța au promis un anume tip de înțelegere prin care parlamentul de la Kiev, parlamentul ucrainean, asigura un tip de autonomie lărgită zonei Donbas-Lugansk. Parlamentul de la Kiev a refuzat o astfel de decizie și a luat o altă hotărâre, și anume cererea de integrare în NATO. În acel moment, Federația Rusă a făcut un pas în față”, a mai adăugat Cristian Diaconescu.

Ne puteți urmări și pe Google News