Ultimul avertisment pentru Rusia. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus-o foarte clar

Ultimul avertisment pentru Rusia. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus-o foarte clar

În contextul tensiunilor de la granița Ucrainei, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis că Rusia nu are dreptul să intervină în relațiile pe care administrația de la Kiev dorește să le aibă cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Astfel, Jens Stoltenberg s-a opus vineri oricărei intervenţii a Rusiei în relaţiile dintre Alianţă şi Ucraina. Secretarul general al NATO a refuzat să excludă o posibilă aderare a Kievului, aşa cum dorește Moscova.

Amintim că reprezentanții ministerului rus de Externe au cerut recent o denunțare „formală” a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti. La acea vreme se statua că „Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO”.

„Relaţia NATO cu Ucraina nu poate fi determinată decât de cei 30 de membri ai Alianţei şi Ucraina însăşi, şi de nimeni altcineva. Nu putem accepta ca Rusia să restabilească un sistem în care marile puteri  pot controla ceea ce fac sau nu alte ţări”, a spus Jens Stoltenberg.

Ne puteți urmări și pe Google News

Declarațiile oficialului NATO au fost lansate după întrevederea cu noul cancelar german Olaf Scholz, conform Agerpres. În dialogul diplomatic derulat pe fondul masării celor peste 90.000 de soldați ruși la granița cu Ucraina, mesajul lansat de la Moscova a fost clar.

Dorința lui Vladimir Putin a fost transmisă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea ca NATO să revoce angajamentul formulat în anul 2008 către Ucraina şi Georgia. Conform acelei promisiuni, urma ca într-o zi, cele două state să devină membre ale NATO.

Putin

Foto: commons.wikimedia.org - Vladimir Putin

De asemenea, în 2008, Rusiei i s-a garantat că în ţările din apropierea ei nu vor fi amplasate arme care îi puteau ameninţa securitatea. Prin urmare, Ministerul rus de Externe a cerut garanţii de securitate.

În acest sens, Vladimir Putin vrea o poziție clară din partea administrației de la Washington şi din partea NATO. De la o zi la alta, se înmulțesc temerile despre o posibilă intervenție militară în Ucraina, dar Rusia neagă acest scenariu.

„În interesul fundamental al securităţii europene, este necesară o dezavuare formală a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti că «Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO»”, se arată în declaraţia MAE rus.

Exercițiile militare deranjează Rusia

Putin a propus mai mulți paşi pentru diminuarea tensiunilor. Printre aceștia se numără încetarea exerciţiilor militare din apropierea frontierelor ruse. Totodată, s-a cerut stabilirea unei distanţe sigure între navele şi avioanele militare ale Rusiei şi NATO, mai ales în Marea Neagră şi în Marea Baltică. În plus, rușii doresc reluarea dialogului periodic cu SUA şi NATO despre apărare.

foto: flickr.com - Jens Stoltenberg

Mai mult, ei îndeamnă oficialii de la Casa Albă să accepte un moratoriu despre desfăşurarea rachetelor cu rază intermediară în Europa. „Este necesar, înainte de a fi prea târziu, să se evite o nouă criză a rachetelor în Europa. Apariţia rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune în aceste teritorii este inacceptabilă pentru Rusia”, a subliniat vineri viceministrul de Externe Serghei Riabkov.

Potrivit Ria Novosti, el a lansat şi joi un avertisment similar. Atunci s-a referit la o posibilă repetare în Europa a crizei rachetelor din Cuba, din 1962. Riabkov a acuzat vineri NATO şi de încălcarea Convenţiei de la Montreux, care limita accesul în Marea Neagră al navelor militare ce nu aparţin ţărilor riverane.

Amintim că marţi, preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden au vorbit două ore prin videoconferinţă, dar fără să ajungă la un acord pentru calmarea tensiunilor.

Liderul de la Kremlin i-a transmis deja omologului american că doreşte „garanţii juridice” care să nu permită aderarea Ucrainei şi Georgiei la Alianţa Nord-Atlantică. Preşedintele Rusiei a acuzat NATO că şi-a încălcat angajamentul după încheierea Războiului Rece, când s-a convenit să nu se extindă către Est.