Încă de pe timpul Uniunii Sovietice, în plin regim totalitar, rușii găsiseră mijloacele de a comunica prin intermediul noilor tehnologii.

În 1955, un tânăr fizician sovietic, Vladimir Fridkin, a inventat ceva extraordinar: o mașină paralelipipedică, înaltă de circa 90 de centimetri și lată de 60, cu doi cilindri plasați în partea superioară și cu un generator de înaltă tensiune, care, pentru prima oară în URSS, era capabil să copieze o fotografie.

Mândru de realizarea sa, Fridkin a botezat-o „Mașină de copiat cu electrofotografie nr. 1”. Autoritățile sovietice păreau în culmea fericirii - Frikin a apărut într-o emisiune la televiziune lăudând progresele științei sovietice și a primit o mică recompensă financiară, relatează Slate.

În institutul său de cercetări, Fridkin a devenit rapid o celebritate și în fiecare zi colegii veneau la el să copieze articole din reviste străine. După doi ani, a primit o vizită de un cu totul alt fel. O ofițer KGB a intrat în biroul lui și i-a confiscat mașina. Primul fotocopiator sovietic va fi făcut bucățele și aruncat la gunoi.

De ce? „Oamenii care vin să vă viziteze pot copia lucruri interzise”, i-a spus ofițerul KGB savantului. Când copiatoarele occidentale au ajuns în URSS, ele au fost păzite cu sfințenie. Doar unii membri autorizați ai Partidului aveau acces la ele.

După circa 20 de ani, URSS se pregătea să găzduiască Jocurile Olimpice de la Moscova, din vara lui 1980. O bună organizare a evenimentului ar fi implicat accesul neîngrădit la liniile telefonice internaționale. Încă din 1979, numărul acestora a fost considerabil mărit.

O centrală telefonică internațională, numită M9, a fost creată în sud-vestul Moscovei. Inginerii sovietici erau foarte mândri de invenția lor: noile canale permiteau conexiunea automată, fără a mai fi nevoie de un operator, ceva inedit în URSS.

Dar situația nu a durat mult. După câteva luni de la încheierea Jocurilor Olimpice, KGB-ul a ordonat distrugerea conexiunilor automate. Inginerii au încercat să explice că toate liniile puteau fi ascultate, dacă KGB dorea. Însă serviciul secret nu s-a lăsat înduplecat. Toate conexiunile automate din URSS au fost tăiate.

În comunism, controlul social era legat de controlul informațiilor prin toate mijloacele posibile. Se spiona tot ce ziceau oamenii, ce citeau, și li se limitau comunicațiile.

Accesul la comunicații moderne însemna legături orizontale, oameni vorbind între ei, schimbând informații și idei. Dar statul comunist era fondat pe ideea de ierarhie, de verticalitate, unde totul trebuia autorizat în prealabil.

Istoria s-a tot repetat până ce în țară a ajuns Internetul în 1990: la început - nici o surpriză - în birourile Institutului Kurciatov, de cercetări nucleare, unitate strict secretă.

Atunci s-a schimbat totul. În vara lui 1991, KGB a încercat să-l dărâme pe Gorbaciov și să inverseze cursul reformelor democratice. Pe străzi au fost trimise tancuri și trupe, iar KGB a instituit o cenzură strictă.

Însă în URSS exista deja o rețea minusculă de cercetători legați cu omologi de-ai lor occidentali. Pe atunci, conexiunile se făceau cel mai adesea prin modem, așa că erau lente și puțin fiabile, dar suficiente pentru a transmite mesajele.

Prin această rețeau s-au transmis primele informații despre lovitura de stat și, grației ei, au putut fi cunoscute în interior și exterior primele reacții ale populației și mișcările trupelor.

KGB nu își dăduse seama de importanța rețelei - agenții secreți nu au mers niciodată în cele două birouri ale acestui unic furnizor de informații, și dic cauza asta a pierdut bătălia.

Lovitura de stat din 1991 a fost un eșec și vreme de 20 de ani internetul din Rusia a putut să se dezvolte liber și ferit de cenzură. Serviciile secrete au încercat să exercite o formă de control, obligând toți furnizorii de internet să instaleze pe rețelele lor niște cutii negre.

Acestea permiteau accesul la toate comunicațiile emise în interiorul Rusiei. Însă fundamentul rețelei a rămas: oricine putea participa fără autorizație.

În 2011 - 2012, după manifestațiile de la Moscova, Vladimir Putin a tratat controlul internetului ca pe o prioritate zero. În 2014, a declarat că internetul este creația CIA și a înăsprit legislația pentru a-i intimida pe marii operatori.

Putin, fost ofițer KGB, știa că cele mai bune rezultate de control și „domesticire” a organizațiilor se obțin atunci când patronul este amenințat.

Începând cu 2012, cadrele superioare de la Yandex sau Google au fost invitate la Kremlin pentru discuții private privind filtrarea internetului.

Marile companii de internet interne și internaționale au acceptat repede ideea unui internet cenzurat și s-au mulțumit doar să critice maniera în care autoritățile ruse voiau să o aplice: exista riscul unui blocaj complet al unor servicii precum YouTube.

Însă rețelele de internet sunt creații orizontale. Continutul nu este creat de companiiile care administrează site-urile și rețelele sociale: utilizatorii sunt autorii acestuia.

În primăvara lui 2014, Vkontakte, rețeaua socială cea mai populară din Rusia, imitație a Facebook, a fost pusă sub controlul Kremlinului. Fondatorul rețelei, Pavel Durov, a ales să plece în exil. A fost repede înlocuit cu Boris Dobrodeiev. O alegere care spune multe: tatăl lui Boris, Oleg, era șeful imperiului mediatic național VGTRK.

Apoi a început războiul din Ucraina. Autoritățile au negat implicarea armatei ruse în conflict. Însă foarte rapid ziariștii ruși și ucraineni au descoperit pe Vkontakte profilurile soldaților ruși care se lăudau cu faptele lor în Ucraina - precizându-și numele, unitatea, amplasarea geografică.

În această toamnă, istoria s-a repetat, de data aceasta cu soldații transferați în Siria. Majoritatea lor nu auziseră vreodată de Dobrodeiev și, în ciuda voinței lui Putin, ei au dezvăluit adevărul.

În timpuri de stabilitate politică, atunci când mesajul este controlat de stat și opinia publică crede în ceea ce-i spune propaganda, internetul nu poate mare lucru.

Însă când are loc o criză, indiferent de natura ei - politică, economică sau catastrofă naturală - aceasta îi împinge pe utilizatori să creeze conținutul. Autoritățile nu au nici un mijloc de a-i împiedică: doar tăierea internetului.