Marți, pe 9 Mai, Piața Roșie din Moscova a fost gazda paradei anuale care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, eveniment numit de ruși „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Valdimir Putin a fost prezent și a ținut celor prezenți un discurs, parcă desprins de realitate. Parada militară a fost încheiată rapid, în mai puțin de o oră. Nu au fost incluse spectacolele aeriene sau defilările ample cu multe arme, iar numărul spectatorilor a fost mult mai mic. Putin a părăsit tribuna înconjurat de oaspeții săi din CSI, iar la final s-au depus coroane de flori.
Vladimir Putin, discurs cu ocazia Zilei Victoriei
În discursul său, Vladimir Putin a vorbit despre situația din Ucraina, numindu-l din nou „operațiunea specială din Ucraina” și a spus că Rusia speră la un viitor pașnic și liber.
„Astăzi, civilizaţia se află din nou la un moment de cotitură decisiv. Un adevărat război a fost declanşat din nou împotriva patriei noastre, dar am respins terorismul internaţional, ne protejăm locuitorii din Donbas şi ne asigurăm securitatea.
Pentru noi, pentru Rusia, nu există naţiuni neprietenoase, ostile, nici în Vest, nici în Est. La fel ca marea majoritate a oamenilor de pe planetă, dorim să vedem un viitor paşnic, liber şi stabil.
Credem că orice ideologie de supremaţie este în mod inerent respingătoare, criminală şi mortală. Cu toate acestea, elitele globaliste occidentale continuă să vorbească despre exclusivitatea lor, să ridice oamenii unii împotriva altora şi să divizeze societăţile, să provoace conflicte sângeroase şi lovituri de stat, să semene ură, rusofobie, naţionalism agresiv, să distrugă familia şi valorile tradiţionale care fac o persoană umană. Şi toate acestea pentru a continua să dicteze, să îşi impună voinţa, drepturile, regulile şi, de fapt, un sistem de jaf, violenţă şi suprimare asupra popoarelor”, a spus Putin.
Liderul rus a afirmat că occidentalii par să fi uitat de urmările „pretenţiei smintite” a naziştilor de a domina lumea și de faptul că soldații sovietici și-au apărat patria și au luptat pentru eliberarea popoarelor din Europa.
Vladimir Putin a vorbit și despre distrugerea monumentelor comemorative ale soldaților sovietici în unele țări, despre crearea unui cult al naziștilor și al colaboratorilor lor și despre ştergerea și falsificarea memoriei eroilor autentici.
Putin spune că occidentali încearcă să le distrugă țara și să-i denigreze
„Scopul lor - şi nu este nimic nou aici - este de a realiza dezintegrarea şi distrugerea ţării noastre, de a şterge rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, de a rupe definitiv sistemul de securitate globală şi dreptul internaţional, de a sugruma orice centru de dezvoltare suverană.
Ambiţia excesivă, aroganţa şi permisivitatea duc în mod inevitabil la tragedii. Acesta este motivul catastrofei prin care trece în prezent poporul ucrainean. Ei au devenit ostatici ai loviturii de stat şi ai regimului criminal al stăpânilor lor occidentali, o monedă de schimb în executarea planurilor lor crude şi egoiste”.
În continuare, Putin și-a exprimat mândria pentru rușii care au ales să ia partea la „operațiunea militară specială”, care asigură frontul și salvează răniții.
Vladimir Putin a susţinut un scurt discurs, de doar câteva minute, în cadrul căruia a reiterat temele propagandistice prin care îşi justifică războiul din Ucraina, subliniind inclusiv importanţa „familiei tradiţionale”. Occidentul a fost prezentat ca fiind răul suprem, care recidivează cu nazismul şi urmăreşte distrugerea Rusiei, potrivit Sky News.