La 9/21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României - aclamată de parlamentarii de atunci. A doua zi, Parlamentul a votat declarația de independență, pe care principele Carol a acceptat-o. Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită, de anul trecut, la data de 10 mai, în urma adoptării Legii nr. 189, din 8 iulie 2021. După 146 de ani mai suntem independenți? Mai suntem o națiune de sine stătătoare - cum proclama patriotul Kogălniceanu?

Acum, compatriotul Mircea Geoană a trecut Oceanul și a participat la Conferința Globală a Institutului Milken, din Los Angeles. Acolo a vorbit, pe 3 mai, la panelul „De la visul european la realitate”.

Un indiciu al unui context geopolitic diferit, pe bătrânul nostru continent, generator de fulgere cerebrale ce merită a fi succint semnalate și comentate, dintr-o perspectivă autohtonă.

De la visul lui Schuman și Monnet, la șocul invadării Ucrainei, de către forța expediționară rusă, pe 24.02.2022, a fost practic distanța de la starea de pace postbelică, la cea de confruntare armată.

Una impusă de instinctul imperial al Rusiei, care, cum ironic observa adjunctul secretarului general al NATO, nu moare niciodată.

Punctul de cotitură -  Zeitenwende, în limba germană - "a fost un fel de trezire brutală la o nouă realitate", după cum constata Mircea Geoană.

Și totuși! Anterior au fost multe semnale că porumbeii păcii nu mai aveau loc  la negocierile unde reprezentanții Kievului, Moscovei, Parisului și Berlinului, încercau să găsească soluții de compromis, acestea devenind, rând pe rând, doar butaforii geopolitice...

A fost invadarea Ucrainei un șoc uriaș, pentru națiunile europene?

Doar parțial. În memoria colectivă a națiunilor ex-statelor socialiste persista amintirea invadării Cehoslovaciei - Operațiunea Dunărea -, când au ocupat-o, de facto, trupe din cinci state membre în Pactul de la Varșovia - Uniunea Sovietică, R.P. Bulgaria, R.P. Ungară, R.D.G. și R.P. Polonă – în noaptea de 20 spre 21 august 1968.

Românii NU au participat la această umilire publică a aliaților - de ieri și de azi - cehi și slovaci.

A mizat Putin pe faptul că Occidentul este slab și decadent?

Mai degrabă a luat în calcul precedentul creat prin anexarea Crimeii de către Federația Rusă, în 2014, deși era parte a Ucrainei.

Atunci, președintele Barack Hussein Obama II a deplâns opțiunea militară a Moscovei. Iar vicepreședintele Joe Biden a cam tăcut.

Și după un an de zile, Europa s-a obișnuit cu acest rapt teritorial.

Vladimir Vladimirovici Putin credea că Ucraina nu există ca națiune?

Sigur, pe plan propagandistic, pentru justificarea recursului la soluția manu militari, asta susținea în fața opiniei publice ruse.

Numai că visul său era și este mai amplu, respectiv reintegrarea în granițele Federației Ruse a fostului teritoriu sovietic. In integrum.

Ucraina rezistă și azi.

Robustețea sa armată menține granița răsăriteană a comunității transatlantice departe de luptele înverșunate duse pe Frontul de Est.

O robustețe care - place sau nu, aceasta este realitatea - a depins de unitatea aliaților și de determinarea Statelor Unite ale Americii ca flacăra Statuii Libertății să nu se stingă la Kiev.

Se mișcă Europa spre Est?

S-au mișcat deja trupele aliaților, conform deciziei Summitului NATO de la Madrid.

Acum funcționează batalioane multinaționale, care își vor mări curând efectivele la nivel de brigadă, în Estonia, Letonia, Lituania - state ex-sovietice, pe care Moscova le vrea din nou sub biciul său imperial -, Polonia, Slovacia, Ungaria - care, pe plan militar se comportă corect, dar la nivelul conducerii politice, Budapesta semnalizează tot mai des, amical, spre Kremlin -, România și Bulgaria.

Nu Rusia a renunțat la Europa civilizată!

Doar echipa președintelui Putin a încremenit în ostilitatea, deseori rudimentară, față de valorile comunității democratice transatlantice.

Mircea Geoană a afirmat la Institutului Milken din Los Angeles: "Ucraina se apropie de noi, Moldova se apropie de noi, Georgia se apropie mai mult la noi, Balcanii de Vest apropiindu-se de noi, de fapt, centrul de greutate din Europa se deplasează spre est. Este o nouă geografie geopolitică în Europa, așa cum vorbim."

Se apropie, dar fiind angrenată în războiul declanșat de Rusia, Ucraina - chiar dacă beneficiază de sprijinul complex al aliaților - nu va fi primită în NATO, pe timpul ostilităților actuale și viitoare.

Se apropie, dar Republica Moldova ezitând să renunțe la statutul de neutralitate primește un sprijin material diminuat, în raport cu ceea ce ar primi dacă și-ar asuma o identitate nesupusă constrângerilor de mentalitate, încă de sorginte sovietică.

De altfel,  efectul erorilor repetate ale Chișinăului, din ultimele trei decenii, în relația cu Patria Mamă - și azi privită cu o delimitare de tip sovietic - se vede în faptul că, la un sondaj marca Avangarde, 56% dintre respondenți, evident din România, NU au fost de acord ca România să ajute cu trupe statul moldovean.

Se apropie, dar Georgia încă simte presiunea militară a trupelor ruse prezente în Abhazia și Osetia de Sud, astfel că la Tbilisi funcționează o structură de conducere cu două viteze, una pro-occidentală, alta ponderatoare, evident conservatoare.

Speranța de la Vilnius

Secretarul general adjunct al NATO a mai semnalat audienței sale americane că "la Vilnius, la Summit, sperăm că toți Aliații vor accepta să cheltuiască cel puțin 2% din PIB pentru apărare."

El a salutat și efortul Germaniei de a reconstitui capacitatea combativă a Bundeswehr-ului.

În traducere liberă, de a mări fondurile necesare armatei germane de azi, în condițiile în care, de-a lungul ultimelor trei decenii s-au auzit vocile unor generali germani - cum și în România au fost omologi care au atenționat opinia publică românească - privind necesitatea de a se renunța la imaginile idilice.

Și de a se trece serios la dotarea cu tehnică de luptă modernă, a celor îndrituiți, prin jurământul militar, ca să apere statul a cărei uniformă de campanie o poartă.

Ca unul care am studiat în Bavaria și am poposit în unele unități militare germane confirm că profesioniștii militari de acolo, chiar dacă tăceau, nu erau foarte încântați, de nivelul finanțării asigurate armatei de către  guvernul Angelei Merkel.

Dar îndurau. Cum au făcut și militarii români.

Sprijinul decisiv al SUA

Șocul geopolitic, care remodelează arhitectura Europei în termeni de securitate, generează o UE mai puternică?

Probabil că da. Ceea ce este bine și pentru NATO.

Dar să nu se uite un fapt simplu. Cu unele excepții, majoritatea statelor europene, din puncte de vedere pragmatic NU pot aloca o unitate pentru Forța de Reacție Rapidă a NATO și alta pentru visul francez numit armata europeană.

Una care, fără sprijinul decisiv, major, al SUA, NU ar rezista tăvălugului uman de sorginte imperială, generabil printr-un ordin emis la Kremlin.

Și asta se știe la sediul NATO.

Chiar dacă superputerea economică numită China comunistă menține conexiunea cu Rusia aflată în declin, și lor li se alătură Iranul conservator și Coreea de Nord vizibil autocratică, la fel de ostile democrației liberale, piețelor libere și capitalismului, chiar dacă BRICS-ul pare să mai tenteze pe  unii   viitori membri, alternativele se reduc la două căi pentru viitor.

Una este a celor care vor libertate, afirmarea valorilor tipice democrației care schimbă periodic, prin alegeri, conducătorii.

Alta este a celor care optează pentru dictatură, absolutism și menținerea propriilor națiuni captive ambițiilor unei persoane, unui partid totalitar sau unor clerici - speriați de consecințele dezvoltării rapide a tehnologiei moderne.

China și Rusia, state cu aspirații imperiale acționează în virtutea dreptului forței, cu convingerea că au și dreptul la sfere de influență, Beijingul în Asia, Moscova până la granițele europene din 1997.

India, Africa de Sud, Nigeria, Brazilia nu doar observă asemenea consecvențe strategice, ci vor și să promoveze propriile interese naționale.

Care par a fi trecute cu vederea, în unele metropole economice ale lumii de azi.

Însă India, Africa de Sud, Nigeria și Brazilia contează în ecuația geopolitică actuală, pentru că pot înclina decisiv, talerul dreptului internațional aflat într-un periculos balans.

 România are un loc mai bun sub soare?

În esență, Mircea Geoană a semnalat interlocutorilor săi: "Ucraina este foarte importantă. Este importantă pentru Europa. Este importantă și pentru lume, deoarece China și alții o urmăresc. Și se uită la cât de rezistent este sprijinul pentru Ucraina, din partea Occidentului politic. Și dacă lecția pe care o vor învăța - că costul de a face ceva asemănător, să spunem în Taiwan, este prea scump la analiza cost-beneficiu - probabil că se vor abține de la a face acest lucru. "

Iată și un vis frumos al secretarului general adjunct al NATO: "Locul Ucrainei, locul Georgiei, locul Republicii Moldova, locul Balcanilor este în Europa civilizată, democratică. Și știu că, într-o zi, își vor îndeplini visele, atât de curajos au luptat pe câmpul de luptă. Și ne pregătim să avem o legătură lungă și pozitivă, cu aceste națiuni mari, care luptă pentru supraviețuirea lor și luptă pentru un loc mai bun sub soare."

România are un loc mai bun sub soare? Da. Ca membră a celei mai puternice alianțe politico-militare, de pe mapamond, și parte a comunității democratice europene. Aici fiind vorba de exactitatea matematică.

Însă, uneori, noi nu suntem de sine stătători.

Asta din cauza semenilor, care nu se țin de cuvânt. Cei din preajma noastră. Obișnuiți să plece capul din comoditate, din lașitate, din parvenitism, dintr-un conservatorism care, deocamdată, nu a afectat substanțial noua generație de români.

Pledoaria democratică, pentru un viitor marcat de o speranță realistă - generată și de interesul național - nu poate exclude, pe termen lung, reîntregirea, pe cale democratică, a națiunii române.

Asta și pentru că secretarul general adjunct al NATO, compatriotul Mircea Geoană, afirma la un recent video-call, apropo de amenințarea răsăriteană, care planează asupra libertății județelor rămase în stânga Prutului, că nu poate uita că este român.

Iar România postdecembristă, în general, a rămas neconflictuală - fiind în termeni buni, cu vecinii.

Dar cu o obligație morală. Una față de generațiile anterioare. Acelea care au fost supuse, succesiv, constrângerilor geopolitice, din ultimul veac și jumătate.

Generații care au visat, cu ochii deschiși, la o Românie pilduitoare, pentru cei care vin după noi.