Putin va fi prezent la Moscova, la parada de 9 mai. Doar șase șefi de stat au anunțat că vor participa la ceremoniile din Piața Roșie

Putin va fi prezent la Moscova, la parada de 9 mai. Doar șase șefi de stat au anunțat că vor participa la ceremoniile din Piața Roșie sursa foto: Ria Novosti / facebook

Liderii a șase foste republici sovietice sunt așteptați să participe, marți, la parada anuală a Rusiei de Ziua Victoriei la Moscova. Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a ajuns primul, încă de luni seara.

Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, și premierul armean Nikol Pashinyan și-au confirmat luni participarea la evenimentul emblematic din Piața Roșie.

De asemenea președintele din Tadjikistan, Emomali Rahmon și liderul uzbec Shavkat Mirziyoyev și-au început în aceeași zi vizitele de două zile în Rusia.

De asemenea, președintele rus Vladimir Putin va fi însoțit în Piața Roșie de președintele Kârgâzstanului, Sadyr Japarov - singurul lider străin care a confirmat în avans participarea sa la parada emblematică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei șase lideri străini se vor alătura președintelui rus Vladimir Putin pe tribuna de deasupra Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, de unde vor urmări o procesiune de până la 125 de vehicule militare și 10.000 de oameni prin piața centrală a Moscovei.

Celebrările de marți, de Ziua Victoriei, din Rusia, vor marca cea de-a 78-a aniversare a înfrângerii Uniunii Sovietice în fața Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

O sărbătoare palidă a Zilei Victoriei

Deși sărbătorile de Ziua Victoriei au fost folosite de mult timp de Kremlin pentru a prezenta puterea militară a Rusiei și pentru a stimula sentimentele patriotice în rândul cetățenilor săi, celebrările din acest an sunt descrise ca fiind mult mai ”palide”.

Pentru a preveni orice atac, Guvernul Rus a anunțat că a luat toate măsurile posibile, la parada militară din 9 mai.

”Se iau toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea, mai ales atunci când vor fi prezenți oaspeți străini, șeful nostru de stat. Se face tot ceea ce este cerut de lege în acest scop”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a confirmat, de asemenea, că unii lideri ai țărilor CSI vor participa la paradă în calitate de invitați.

”Așteptăm într-adevăr unii șefi ai statelor CSI, care vor împărtăși această sărbătoare cu noi. Este vorba despre solidaritatea șefilor de state, ale căror popoare, ca parte a unei singure țări, au participat la Marele Război pentru Apărarea Patriei și au învins”, a mai precizat Peskov.

O zi specială pentru Rusia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat semnificația specială a Zilei Victoriei pentru toți cei care au fost implicați în victoria asupra fascismului.

”Nu avem dreptul să uităm ziua de 9 mai. 9 mai este o zi sacră pentru toate țările care au făcut parte din Uniunea Sovietică, țările care au sacrificat atât de multe vieți ale cetățenilor lor pentru a elibera lumea de fascism. Este important de fiecare dată să atragem insistent atenția întregii lumi, asupra acestei date, să ne amintim de fiecare dată, să aducem un omagiu veteranilor. Și, bineînțeles, este deosebit de important să o facem în acest an, deoarece încă avem de-a face cu manifestări ale nazismului într-un fel sau altul”, a declarat el, citat de TASS.