Vladimir Putin, declarații războinice. Liderul de la Kremlin tânjește după U.R.S.S și vrea să le spargă dinții dușmanilor
- Nicolae Comănescu
- 20 mai 2021, 21:37
Declarații belicoase au fost făcute de președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a vorbit încă o dată, despre perioada de glorie a Uniunii Sovietice.
Valdimir Putin, președintele Rusiei, a făcut declarații războinice, legate de țara pe care o conduce și drepturile pe care le are aceasta. Liderul de la Kremlin s-a plâns că Rusia este supusă unor tentative venite din partea altor țări, care vor să „înhațe ceva”. Dar el „le va sparge dinţii” tuturor celor care intenţionează să facă acest lucru”.
Vladimir Putin, noi declarații controversate
De asemenea, Putin a vorbit despre vocile care „se încumetă să afirme public că bogăţiile Siberiei aparţin în mod injust unei singure ţări”. „Este ciudat să auzi asemenea lucruri, însă ele se fac uneori auzite. Toţi vor să ne muşte de ceva şi să înhaţe ceva de la noi. Însă, ei trebuie să ştie - cei care intenţionează să facă asta - că noi le vom sparge dinţii tuturor, astfel ca ei să nu mai poată muşca”, a afirmat Vladimir Putin conform Agerpres.
Președintele a mai afirmat că mulţi vor să pună piedici Rusiei pentru că o consideră prea mare şi de temut. Cred despre această țară că este prea mare chiar şi după ce şi-a pierdut „o bună parte din teritoriile istorice după destrămarea Uniunii Sovietice”.
„Uniunea Sovietică nu este nimic altceva decât Rusia istorică”
„Uniunea Sovietică nu este nimic altceva decât Rusia istorică, doar că ea se numea altfel şi conţinutul ideologic era, desigur, altul, însă din punct de vedere geopolitic aceasta este Rusia istorică. De imensitatea noastră se tem toți”, a afirmat liderul de la Kremlin.
Președintele a mai spus că țara sa dispune de „cele mai moderne forţe nucleare de descurajare din lume”. El a dat ca exemplu sistemul de rachete „Avangard”, care, potrivit rușilor, are o rază de acţiune intercontinentală şi poate atinge o viteză hipersonică. Declarații asemămătoare a mai făcut Putin și în anul 2018, atunci când se afla în campanie electorală și spunea că vrea să împiedice prăbușirea Uniunii Sovietice.