Vladimir Putin anunță că Rusia creează o zonă de securitate în Ucraina. Decizia nu va fi negociată la eventualele tratative de pace
- Daniel Teodoreanu
- 16 octombrie 2026, 22:12
Vladimir Putin. Sursă foto: kremlin.ru
Rusia a decis crearea unei zone speciale de securitate pe teritoriul Ucrainei, chiar de-a lungul frontierei dintre cele două state. Această măsură nu va face obiectul niciunei negocieri viitoare cu autoritățile de la Kiev, după cum a anunțat vineri președintele Vladimir Putin, conform Reuters.
Liderul de la Kremlin s-a afișat în uniformă militară în timpul unei vizite efectuate la un post de comandă. În cadrul intervenției sale televizate, șeful statului rus a explicat că această operațiune reprezintă o reacție directă la incursiunea forțelor ucrainene din perioada 2024-2025 în regiunea Kursk, aflată în vestul Rusiei.
Vladimir Putin anunță că Rusia creează o zonă de securitate în Ucraina. Decizia nu va fi negociată la eventualele tratative de pace
Liderul de la Kremlin a precizat că trupele ruse au primit ordine clare pentru a securiza întreaga zonă de graniță și pentru a preveni orice alte atacuri viitoare.
„Forţele armate ruse au avut sarcina nu numai de a alunga inamicul de pe teritoriul nostru, ci şi de a stabili o zonă de securitate pe teritoriul adiacent. Această sarcină este îndeplinită cu succes”, a declarat el într-o intervenţie televizată.

Război Ucraina. Sursa foto: x.com
Care e prioritatea absolută
Vladimir Putin a subliniat că protejarea teritoriului național rămâne o prioritate absolută pentru administrația sa, iar condițiile stabilite în prezent nu vor fi modificate la o posibilă masă a tăcerii sau în cadrul unor discuții diplomatice.
„Obiectivul nostru este să garantăm securitatea absolută a regiunilor de frontieră ale Rusiei pe viitor şi nu intenţionăm să transformăm acest aspect într-un subiect pentru eventuale negocieri de pace cu Ucraina.”
Câți kilometri va avea zona de securitate stabilită de Rusia
În completarea declarațiilor făcute de președintele rus, reprezentanții Kremlinului au oferit detalii tehnice despre amploarea acestui proiect militar și teritorial.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că zona de securitate planificată se întinde pe o distanţă de 660 km, din care 70% se află în prezent sub controlul Rusiei.