Șefii separatiști din Donețk se opun unei eventuale păci cu Ucraina, încheiată de Moscova și amenință cu declanșarea unei revoluții precum cea din 1917. După fostul agent FSB Igor Girkin, un alt șef separatist din autoproclamata republică Donețk, Pavel Gubarev, se distanțează de Vladimir Putin și acuză elita politică de la Kremlin de trădare.
Pavel Gubarev este unul dintre primii șefi ai așa-numitei DPR (autoproclamata republică Donețk) și știe că în cazul unei înfrângeri a Rusiei, în Ucraina, ar veni vremuri grele pentru el. În aceeași situație se află și fostul agent FSB Igor Girkin, un alt critic al Kremlinului, din ultimele luni. Igor Girkin sau Igor Strelkov a fost acuzat de implicare în doborârea avionului malaezian Boeing MH17 deasupra Donbasului în 17 iulie 2014. În urma acestei tragedii, provocată de separatiștii afiliați Kremlinului, au murit 298 de persoane.
În prezent, cei doi, Pavel Gubarev și Igor Girkin susțin că au înființat o organizație politică, așa-numitul „club al patrioților furiosi” – PKK care ar putea deveni baza unei viitoare revoluții în Rusia.
Pe canalul său Telegram, Pavel Gubarev a vorbit despre riscul trădării de către Kremlin și despre a cincea coloană din interiorul Federației Ruse. El a vorbit despre temerile sale și ale asociaților săi cu privire la posibile negocieri de pace cu Ucraina.
Gubarev a amenințat direct Kremlinul și, implicit, pe Vladimir Putin cu o revoluție asemănătoare celei din 1917 care să ducă la răsturanrea puterii de la Moscova. O astfel de mișcare, susține șeful separatist, se va produce dacă Moscova acceptă să semneze un acord de pace cu Kievul. El a afirmat că, împreună cu asociații săi, se teme că politicienii de la Moscova ar putea ceda în cazul unor înfrângeri severe pe frontul din Ucraina. Confruntat cu o astfel de situație, Kremlinul va fi obligat să semneze un acord de pace cu Ucraina, ceea ce nu ar fi deloc bine pentru șefii separatiști.
Separatiștii din Donbas amenință cu revoluția
Pavel Gubarev consideră că o astfel de opțiune ar reprezenta o trădare după care va fi imposibilă o revenire militară urmată de o victorie în Ucraina. Drept care, el vorbește despre o revoluție care să elimine ceea ce numește coloana a cincea de trădători de la Kremlin. Iar în fruntea acestei revoluții se va afla PKK pe care a creat-o împreună cu Girkin.
De altfel, pe rețelele de socializare circulă de mai multă vreme scenarii cu privire la o posibilă revoluție în Federația Rusă, grav încercată de război. Susținătorii acestui scenariu sunt de părere că Rusia se îndreaptă cu viteză maximă pe drumul pe care l-a apucat și în 1917. Este anul în care a avut loc prăbușirea imperiului țarist, după o serie de înfrângeri în Marele Război.
La rândul său, Igor Girkin, tovarășul de arme al lui Gubarev, îi sperie pe ruși cu o catastrofă socială. El susține că Rusia, în forma ei actuală, s-ar putea „dezintegra mâine”.