„Vladimir Putin lucrează pentru CIA!” Consecința logică a propagandei Kremlinului. „Ceea ce se întâmplă acum pare înaltă trădare”

Sursa foto: EPA/MAXIM SHIPENKOV

Vladimir Putin va rămâne în istorie drept președintele rus care și-a îngropat țara, într-o perioadă în care perspectivele sale erau bune. Acțiunile din Ucraina nu au avut efectele pe care le aștepta. Pe lângă situația din teren, clar defavorabilă trupelor rusești, lucrurile stau la fel de rău în plan politic și economic. Totuși propaganda antioccidentală în rândul cetățenilor Rusiei încă funcționează.

Propaganda rusă îi indică pe ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, şi pe primul preşedinte al Rusia, Boris Elţin, drept responsabili de distrugerea țării.

Vladimir Putin, lucrează în favoarea CIA!?

Cei doi sunt prezentați drept agenți CIA care au lucrat în favoarea Occidentului și împotriva intereselor Rusiei. Această poveste este transmisă fiecărui rus de serviciul de propagandă aflat în slujba Kremlinului. Ultimul preşedinte al URSS este acuzat că ar fi capitulat în Războiul Rece fără luptă, iar lui Boris Elțîn i se reproșează că ar fi permis Statelor Unite să ia Rusiei o mare parte din averea sa.

Într-un comentariu pentru euroactiv.com, jurnalistul Georgi Gotev arată că, urmând o astfel de logică, s-ar putea concluziona că Vladimir Putin este un atu pe care CIA îl folosește pentru a îngropa Rusia. Războiul pe care l-a declanșat în Ucraina aduce Rusiei, în fiecare zi, prejudicii foarte mari, mult mai mari decât cele la care ar spera și cel mai înverșunat adversar al său.

Astfel, odată cu invazia în Ucraina, Rusia a provocat „moartea prematură” a vastei sale rețele de influență. Numeroși agenți din statele europene, plătiți să promoveze interesele Rusiei și ale lui Vladimir Putin, au fost reduși la tăcere. Orice comentariu sau acțiune în favoarea Moscovei sunt privite cu suspiciune, în țările din Occident, autorii fiind etichetați drept „putiniști”. Este un termen peiorativ care îi indică pe cei ce susțin războiul din Ucraina și politica Kremlinului.

Având în vedere trecutul lui Putin în KGB-ul din Germania şi efortul considerabil de a construi o reţea atât de vastă, în decenii, ceea ce se întâmplă acum pare a fi înaltă trădare.

Sursă: Facebook/ Володимир Зеленський

Consecințele invaziei din Ucraina

Din punct de vedere militar, situația este și mai gravă. Dacă până la invazia din 24 februarie Rusia avea o reputație de mare putere militară care se poate impune oriunde pe glob, acum lucrurile s-au schimbat. Confruntarea cu forțele ucrainene arată o armată rusească depășită, slab pregătită, incapabilă să facă față provocărilor unui război modern.

Pe de altă parte, alarmat de intențiile agresive ale Moscovei, Occientul și-a întărit flancul estic cu mai multe grupuri de luptă. Astfel, NATO, alianță despre care francezul Emmanuel Macron spunea că este „în moarte cerebrală” s-a revigorat. Țările neutre precum Finlanda și Suedia și-au anunțat intenția de a se alătura acestei alianțe. Iar statele membre NATO au alocat miliarde de euro și de dolari pentru achiziţii de apărare.

Iar ceea ce este de natură să-l irite cel mai tare pe Vladimir Putin este faptul că mare parte dintre acești bani merg spre dușmanul său de moarte Statele Unite. Complexul militar-industrial american, aşa cum îl numeşte Rusia, are toate motivele să-I mulțumească lui Putin pentru această afacere.

Sursa: arhiva EVZ

Rusia și-a distrus sursele de finanțare

Pe de altă parte, din punct de vedere economic, Europa face eforturi pentru a pune capăt dependenţei de gazul rusesc. Atenția se îndreaptă mai ales spre gazul lichefiat din SUA, chiar dacă este insuficient dar pentru a înlocui livrările ruseşti. Iar acest lucru se datorează tot lui Vladimir Putin.

Fără război, Rusia ar fi continuat să încaseze în jur de un miliard de euro, zilnic, de la țările europene în schimbul gazului. Acum, acest venit se va evapora.

Iar nu în ultimul rând, Statele Unite par să aibă numeroși informatori, probabil în funcții de conducere la Moscova, care le țin la curent cu intențiile Kremlinului. Posibil să fie o cârtiță la nivel înalt. Or, așa ceva nu s-a petrecut în timpul Războiului Rece, îşi amintesc expertii. SUA au fost capabile să prezică invazia şi, probabil, să prevină mişcările periculoase ale Kremlinului, cum ar fi folosirea armelor chimice.

Concluziile comentariului

Chiar și așa, este greu de crezut că Vladimir Putin acționează în interesul CIA și al Statelor Unite. La fel, cum nici Gorbaciov sau Elţin nu şi-au trădat ţara.

Dar, în vreme ce Gorbaciov şi Elţin vor rămâne în istorie ca politicieni care au acţionat responsabil în vremuri dificile, Putin va fi amintit ca fiind cel care a ruinat Rusia atunci când perspectivele sale erau bune, concluzionează jurnalistul Georgi Gotev.