Vladimir Putin a declanşat teroarea în Ucraina! Odesa va fi bombardată de pe mare și dinspre Transnistria. „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Sursă: Panaramka | Dreamstime.com

În timp ce autoritățile ucrainene avertizează că un atac rusesc asupra Odesa este iminent, primarul orașului, Gennadiy Trukhanov promite să rămână în regiune indiferent de ceea ce s-ar întâmpla. Edilul susține că forțele armate ucrainene au sporit protecția orașului, care este pregătit să respingă armata inamicilor. Gennadiy Trukhanov se așteaptă la un atac maritim, însă nu exclude bombardamentele de artilerie.

Primarul Odesa, din sudul Ucrainei, vorbește despre o situație „relativ calmă” în orașul său, însă se așteaptă la mai multe atacuri ale forțelor armate rusești. Bombardamentele inamicilor asupra acestui port strategic, situat la marginea Mării Negre, va fi, cel mai probabil, efectuat de pe mare.

Atacuri rusești asupra Odesei dinspre mare și Transnistria

Gennadiy Trukhanov susține că apărarea orașului Odesa a fost întărită din acest punct de vedere, în coordonare cu autoritățile militare ucrainene, și în special datorită apărării antiaeriene.

Primarul a adăugat că atacul ar putea veni și dinspre Transnistria, o regiune autonomă declarată a Moldovei vecine, unde sunt staționate trupe rusești.

Gennadiy Trukhanov a explicat că plajele orașului au fost minate, ca măsură de protecție împotriva inamicilor. De asemenea, au fost amenajate adăposturi antiaeriene și au fost planificate rezerve de alimente în cazul unui asediu prelungit.

Primarul Trukhanov, obligat moral să rămână în oraș

În ceea ce privește evacuarea civililor, în special a femeilor și copiilor, el a declarat că femeile au refuzat în mare parte să părăsească orașul.

Gennadiy Trukhanov a transmis, într-un interviu oferit France 24, că nu știe dacă președintele rus Vladimir Putin este pregătit să radă de pe fața pământului Odesa. În același timp, edilul a precizat că nu și-ar fi imaginat niciodată că liderul de la Moscova va ordona bombardarea Harkovului, un oraș care este format în proporție de 80% din vorbitori de limbă rusă.

Indiferent de ceea ce se va întâmpla, primarul Odesa, Gennadiy Trukhanov, a spus că este pregătit și obligat moral să rămână în orașul pe care îl conduce.

Provizii alimentare doar pentru trei zile în orașul-port Mariupol

În altă ordine de idei, trupele rusești din sudul Ucrainei continuă să depună eforturi în cadrul unor atacuri spre Mykolayiv, Odesa, Mariupol și Donbas, a avertizat Institutul pentru Studiul Războiului.

Sursă: Institutul pentru Studiul Războiului

În orașul portuar Mariupol se spune că străzile sunt pline de cadavre, care nu pot fi ridica în totalitate în timp util din cauza bombardamentelor succesive ale forțelor rusești. Oamenii au rămas fără mâncare, iar eforturile de a încerca evacuarea civililor au eșuat până în prezent.

Un parlamentar ucrainean a declarat pentru BBC că autoritățile din orașul Mariupol consideră că mai au la dispoziție alimente doar pentru trei zile înainte ca civilii să se confrunte cu foametea.

„Al Treilea Război Mondial a început deja”

Dmytro Gurin, ai cărui părinți locuiesc în Mariupol, a declarat că primăria i-a spus că străzile din orașul-port sunt pline de cadavre și că autoritățile au fost nevoite să sape „o groapă comună pentru 33 de persoane, deoarece cimitirele sunt inaccesibile din cauza bombardamentelor”.

„Acum ne confruntăm cu situația în care civilii și orașele pașnice sunt bombardate”, a spus Gurin. „Părinții mei locuiesc în cartierul estic al Mariupol, nu există nicio infrastructură militară în această zonă și nu a existat niciodată”, a adăugat el.

Gurin a cerut națiunilor occidentale să recunoască faptul că „al treilea război mondial a început deja” și a îndemnat SUA să permită Poloniei să echipeze Forțele Aeriene ucrainene cu vechile avioane de luptă MiG-29.

Nu în ultimul rând, dacă din orașul Sumy au fost evacuate circa 5.000 de persoane până în primele ore ale dimineții de miercuri, tentativele de a scoate civilii din orașul-port asediat Mariupol au eșuat în mod repetat.