ANUNȚUL DEVASTATOR al unuia dintre cei mai IUBIȚI ACTORI din ROMÂNIA. „Sfârșitul îmi e APROAPE”

ANUNȚUL DEVASTATOR al unuia dintre cei mai IUBIȚI ACTORI din ROMÂNIA. „Sfârșitul îmi e APROAPE”

Vladimir Găitan, marele actor, a fost prezent în acest weekend la Teatrul de Comedie din Bucureşti, care a împlinit 58 de ani. Pe scenă au fost celebrați atât actriţa Virginia Mirea, cât şi îndrăgitul Vladimir Găitan, care este vizibil schimbat din cauza bolii cu care se luptă de peste 30 de ani.

Actorul, vizibil oboist, a urcat pe scenă şi le-a adresat colegilor săi mulțumiri pentru acest omagiu special.

„Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură.

Iubesc acest teatru şi am fost ani de zile pe scena lui. Mă bucur că aici joacă şi fiica mea. Când am debutat a fost angajat şi un pompier, care la o primă repetiţie s-a urcat pe scenă şi i-a luat ţigara din gură unui coleg. A fost imediat dat afară că a îndrăznit aşa ceva. Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat”, a povestit Găitan pentru Click!.

În semn de recunoștiință, marele actor a primit pe scenă o carte cu fotografii de arhivă din toată cariera lui. După eveniment a sărbătorit în culise alături de George Mihăiţă, directorul teatrului, Marcel Iureş, Anca Pandrea, Lamia Beligan, Gheorghe Visu, Felicia Filip, Mihai Bendeac şi ceilalţi actori.

Artistul a reușit să se lupte cu boala cumpltă cu ajutorul familiei, a unui regim strict, dar și al medicilor. Din păcate, în prezent, actorul se confruntă cu grave probleme financiare. Astfel, pentru a supraviețui, acesta este nevoit să urce în continuare pe scenă. Din salariul mic pe care îl are, Vladimir Găitan nu își poate cumpără medicamentele.

„A fost și în depresie, însă a trecut peste cu ajutorul familiei. Nu este deloc ușor, pentru el este important să își cumpere medicamentele”, ne-a declarat un apropiat al actorului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News