Vlad Voiculescu și unchiul Nyk sunt preocupați de sistemul de sănătate. Ca în familie

Vlad Voiculescu și unchiul Nyk sunt preocupați de sistemul de sănătate. Ca în familie

Mafia din industria medicamentelor așteaptă după colț să-și întărească poziția în sistemul de sănătate din România. Au pioni. Unii mai celebri, alții mai acoperiți.

Unchiul liderului USR-Plus Vlad Voiculescu, Nyk Voiculescu, este prezentat ca fiind mufat la sistemul de sănătate prin contractele de consultanță ale firmei sale încheiate cu producători de medicamente. Big Pharma, little pharma, tot acolo.

Vlad Voiculescu, nepotul, se recomandă a fi specialistul USR-Plus în sistemul de sănătate. Își așteaptă nerăbdător nominalizarea în funcția de vice-primar general al Capitalei, responsabil în domeniul sănătății, așa cum a cerut. Practic, va deveni șeful celor 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Capitalei.

Ce îl recomandă? Ocuparea funcției de ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș în perioada mai 2016 - ianuarie 2017 și coordonarea unor ONG-uri care s-au implicat în ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, o acțiune lăudabilă . Nu însă studii de specialitate în domeniul medical. Vlad Voiculescu declară public faptul că este specialist în finanțe, cu studii superioare finalizate.

Însă, în urma unor articole de presă documentate care arată că Vlad Voiculescu nu și-a terminat studiile de la Wirstchaft Universitat din Viena așa cum prezenta acesta în CV, s-au mărit suspiciunile referitoare atât la calificarea lui pentru poziția de șef al celor 19 spitale din București cât și cele referitoare la moralitatea sa.

,,Nyk Voiculescu a furat. Este pus doar pe căpătuială”

Tânărul lider progresist este nerăbdător să-și preia poziția negociată politic și acuză Guvernul Orban de blocaj intenționat. Acuzele și scuzele dintr-o parte și din alta țin de jocurile politice dintre cele două formațiuni, USR-Plus și PNL. Pentru public rămâne întrebarea: ce îl recomandă pe Vlad Voiculescu?

Și s-a descoperit pedigree-ul liderului progresist. Unchiul Nyk Voiculescu. El este specialistul în domeniu. Doctorul chirurg Lucian Duță, fost șef al Casei Naționale de Sănătate este cel care a făcut dezvăluirea. Duță i-a povestit lui Vlad Voiculescu, pe FB personal, o întâmplare petrecută cu ani în urmă, pe vremea când doctorul conducea CNAS.

,,Cea mai mare formă de hoție din Sănătate o reprezintă agresiunea pe care o fac firmele de medicamente asupra bugetului CNAS. Nu întâmplator iți spun asta, ci pentru că are legătură cu cineva chiar din familia ta,celebrul tău unchi, Nyk Voiculescu. El a fost dat afară din Big Pharma deoarece s-a descoperit că a furat! Da ,Tiripliciule, tu provii dintr-o familie de turnători la Securitate și hoți dovediți”.

,,De când a fost prins, domnul Nyk este persona non-grata în sistem.Și, de aceea urăște profund toate firmele din Big Pharma pe care de multe ori le forțează să-i plătească un fel de taxă de protecție sub forma unor contracte de consultanță”.

,,La începutul mandatului meu l-am cunoscut și, recunosc, este un tip extrem de inteligent dar, din păcate, pus doar pe căpătuială.El este cel care mi-a propus schimbarea sistemului de compensare a medicamentelor”.

,,Era o idee excelentă, bazată pe sistemul olandez și care aducea beneficii uriașe pacientului român.Cu o singură observație: să fie definit corect, fără să încerce să avantajeze anumite firme,,.

,,Și acum, Tiripliciule, vine nucleara: Domnul Nyk a avut tupeul să-mi propună să facă el noul sistem de compensare a medicamentelor. Și care, desigur, după mintea lui, avea să avantajeze anumite firme de medicamente care bineînțeles ar fi încheiat contracte de consultanță cu firma lui.Sigur că am refuzat, întelegand pericolul imens la care m-aș fi expus.În final sistemul l-am făcut singur, fiind validat chiar de olandezi”.

,,Paradoxal, ai tupeul să-mi dai lecții de management sanitar.Tu, care ți-ai luat diploma de facultate (in finanțe înțeleg) în unsprezece ani, iar eu am studiat medicina în același număr de ani.Mai mult, am condus spitale și am făcut ceea ce tu, azi, nici măcar nu știi că există, dar doar emiți pretenții că ar trebui realizat: digitalizarea serviciilor de sănătate și eliminarea fraudei” a dezvăluit Lucian Duță pe FB.

Vlad Voiculescu: sunt singurul reformator din sănătate

Viitorul șef al celor 19 spitale din administrarea Primăriei Capitalei, Vlad Voiculescu, declară că ,,singura reformă în direcția depolitizării și a profesionalizării sistemului de sănătate este cea începută de mine în 2016, tocmai cu depolitizarea managementului de spital. Din păcate sistemul a fost mai puternic în 2017 și fie au anulat, fie nu au respectat mai nimic din reformele Guvernului Cioloș”. Tânărul Vlad Voiculescu nu spune nimic însă despre interesele specialistului familiei sale în sănătate, unchiul Nyk Voiculescu.

,,În ciuda piedicilor puse de partidele vechi - care profită de puterea ordonanțelor de urgență pentru a-si atinge scopuri electorale asa cum știm prea bine că e "rețeta", iată ce știu sigur că voi face la București: depolitizarea sistemului și oprirea hoției generalizate, transparența totală, reguli clare și mecanisme de control pentru ca acele reguli să fie respectate, investiții în spitale și în resursa umană” anunță Vlad Voiculescu.

Promisiuni care sună bine. Electoral. Așa cum sună cam toate promisiunile partidelor referitoare la cel mai sensibil sistem din România, sistemul de sănătate. Dar cine și câți stau după colț?