O zi în care trebuie să dai dovadă de conservatorism. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investiţi, nu împrumuta… Îţi trebuie o trăire, ceva care să te motiveze, să-ţi crescă pulsul şi interesul.

15 aprilie

 

Vizitați ”Louvre Museum”. Este pe net și e gratis! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 15 aprile s-au născut Leonardo da Vinci, Claudia Cardinale, Samantha Fox, Leonhard Euler.

 

În calendarul creştin-ortodox, fix, sunt Sfinţii: Aristarh, Pud, Trofim, Crescent şi Vasilisa. În calendarul mobil este Sfânta și Marea Miercuri.

 

În „Kalendar”, nimic, nimic!

 

Pomenindu-l astăzi pe cel pe care îl consider unul dintre cei mai importaţi oameni din istorie, mi-am amintit o povestioară, o pildă. Am aflat-o și eu de la un conservator, un muzeograf bătrân și înțelept al Muzeului Luvru, acum 50 de ani. O săptămână de zile, împreună cu blonda mea iubită de atunci, am vizitat, zi de zi, Muzeul Luvru. Așa am atras atenția muzeografului. M-a întrebat dacă sunt student la arte, sau la arhitectură. Am răspuns că nu, sunt student la Politehnică. Da, da, a spus înțeleptul istoric, aici avem un mare inginer, cel care a pictat-o pe Mona Lisa. Leonardo da Vinci. Apoi a spus povestea, legenda, pe care mă grăbesc să o împărtășesc cu domniile voastre.

 

Se spune că Leonardo da Vinci era un om aspru şi pretenţios. Mai mult, nu era deloc galant cu doamnele şi cu puternicii vremii, îi mirosea gura a usturoi şi puţea a transpiraţie.  Nu avea prieteni, iar pe puţinii ucenici care îndrăzneau să-i ceară sfatul îi trata cu un cinism grosolan. Ultimii ani ai vieţii, marele Leonardo i-a petrecut în Franţa, sub protecţia regelui  Francisc I.

 

Într-o zi, puternicul suveran i-a făcut o vizită protejatului său, la micul castelul Clos-Luce, pe care i-l dăruise. Leonardo era foarte gras, obosit şi bolnav şi abia mai putea să părăsescă patul, la cei 65 de ani ai săi. Îl ajuta unul dintre credincioşii săi ucenici, Francesco Melzi, care cu toată batjocura şi ironiile neîncetate, rămăsese lângă genialul maestru.

 

Tânărul rege observă, cu uimire, două tablouri minunate, terminate, care stăteau totuşi pe şevalet: era vorba de “Mona Lisa” şi de “Sf. Ioan Botezătorul”.

 

“De ce un om care pictează astfel nu este nemăsurat de bogat  şi înconjurat de prieteni?” a întrebat Francisc I. “Pentru că, bunul meu rege, nu are curajul să fie bogat. Toţi îmi spuneţi că sunt sărac! Dar niciodată nu am vrut să am mai mult decît posed!” a spus Leonardo arătînd spre măiastrele pînze. ”Iar ca prieten îl am pe măgarul ăsta”, adăugă Leonardo arătînd spre Melzi, ”pe care până la urmă o să-l învăţ să picteze, după cum Caligula şi-a făcut calul senator”.

 

Leonardo i-a făcut cadou regelui Franţei pe inegalabila „Mona Lisa” spunând că, totuşi, este foarte bogat dacă poate să facă un astfel de cadou unui rege!

 

Acesta este adevărul! Pretenţiile Franţei asupra celui mai celebru tablou din lume se bazează pe acest episod. Italia a încercat de multe ori recuperarea tabloului, de două ori prin justiţie. A pierdut, tot de două ori, iar procesele respective au făcut multă vâlvă! Italia a avut în posesie „Mona Lisa” pentru numai 28 de luni. Prilejul a fost oferit de un hoţ patriotic. În ziua de 21 august 1911, un italian pe nume Vicenzo Perugia reuşeşte să fure pe „Mona Lisa” din Muzeul Louvre şi o aduce în Italia. Făcea parte dintre zugravii care lucrau la muzeu, în acel timp. În mintea lui Vicenzo era un act justificat, pentru că el credea, după cum minţeau intenţionat unele ziare italieneşti, că „Mona Lisa” fusese furată din Italia de Napoleon Bonaparte.

 

El nu ştia că însuşi Leonardo da Vinci făcuse cadou Franţei, prin intermediul regelui ei, celebrul tablou pictat pe lemn.

 

Ajuns în Italia, Vicenzo Perugia propune contra unui preţ ridicol de mic „Mona Lisa” unui mare proprietar de galerii de artă din Florenţa, pe nume Alfredo Geri.

 

Geri se sperie şi anunţă poliţia. Vicenţo este prins şi declară că a făcut un act patriotic, iar suma cerută era doar ca să dea înapoi banii împrumutaţi ca să organizeze spargerea de la Luvru.

 

Probabil că operaţiunea de sustragere a tabloului „Mona Lisa” care, fiind pe lemn, nu se putea rula, a fost foarte bine organizată şi a însemnat colaborarea a cel puţin încă doi complici. Mă duce gândul la un plan similar cu cel din filmul „Cum să furi un milion”, celebrul film cu Peter O’Tool şi Audrey Hepburn.

 

Vicenţo Perugia primeşte o pedeapsă simbolică, pe care nu o execută şi devine celebru în Italia, pentru „actul său patriotic”! „Mona Lisa” face un turneu triumfal în toată Italia, timp de aproape doi ani. Apoi revine la posesorul de drept, Republica Franceză!

 

Un episod al istoriei artei terminat cu „happy-end”!

 

Nu-i așa, o povestioară drăguță, la o cafea bună ca să începeți ziua cu zâmbetul pe buze și să nu vă mai gândiți la moara stricată a presei isterice, mincinoase și anarhiste care învârtește doar un subiect, ca să vă terorizeze, ca să acceptați orice măgărie dictatorială, doar este în interesul domniilor voastre, nu-i așa?

 

Acum vă rog să mă scuzați, trebuie să intru pe Skype cu un Prieten al Muzicii, sculă mare pe basculă, în finanțele Uniunii Europene. Avem de vorbit multe și mărunte. Dar, dacă aflu câte miliarde va primi România pentru pandemie, din ”Recovery Fund”, estimat la peste două mii de miliarde de €, 540 miliarde este o primă tranșe, disponibilă imediat, o să vă spun mâine, că doar este o altă zi!