Virusul pestei porcine prezent în patru judeţe. Crescătorii de animale, în alertă. Riscăm să rămânem fără efectivele de porci

Virusul pestei porcine prezent în patru judeţe. Crescătorii de animale, în alertă. Riscăm să rămânem fără efectivele de porci

Până la această oră virusul pestei porcine africane a fost depistat în patru judeţe, respectiv Satu Mare, Tulcea, Brăila şi Constanţa, anunţă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Mai grav este că e foarte posibil ca virusul să se răspândească în continuare, în condiţiile în care nu există tratament sau vaccin. Virusul nu afectează oamenii. Pagubele economice pentru crescătorii de animale sunt, în schimb, enorme.

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, Ioan Ladoşi, consideră că există riscul ca virusul să se răspândească în continuare în ţara noastră. Rămâne de văzut cu ce viteză şi în ce direcţie.

„Se va mai răspândi virusul, întrebarea este cu ce viteză şi în ce direcţie, adică pe ce palier: porci mistreţi, gospodăriile populaţiei sau ferme comerciale.

În cel mai negru scenariu există posibilitatea să rămânem fără porci. Statul despăgubeşte doar 50-60% din paguba totală“, a declarat Ioan Ladoşi, citat de Mediafax.

Creescătorii de animale sunt în alertă, pentru că virusul pestei porcine africane poate face ca ferme întregi să rămână fără efectivele de porci.

„Nu există tratament sau vaccin. Dacă un singur porc din fermă e infestat, trebuie să-i omori şi să-i incinerezi pe toţi.

Virusul se poate lua prin atingere, mâncare, haine, unelte. La noi angajaţii nu intră cu nimic în buzunare în fermă. Mănâncă, se schimbă şi se spală în ferme”, a spus la rândul său Cătălin Ene, acţionarul unei ferme din judeţul Argeş.

Conform Institutului Naţional de Statistică ţara noastră are un efectiv de 4,4 milioane de porci.