VIP-uri, la bară, în dosarul de corupție al fostului ministru Bodog

VIP-uri, la bară, în dosarul de corupție al fostului ministru Bodog

Dosarul în care fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, e judecat pentru  corupţie merge mai departe. Primii martori vor fi audiați pe 2 iunie. A hotarât, ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Doi ani cu suspendare pentru fostul ministru Bodog

Dosarul se judecă acum la Instanța Supremă.  La finele anului trecut, fostul ministru și fosta consilieră personală au fost condamnați la doi ani de închisoare. Pedeapsa este cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de doi ani. Cei doi au fost judecați  pentru abuz în serviciu, respectiv pentru complicitate. DNA a susținut că fostul ministru ar fi angajat-o pe Andreea Olivia Marcu  pe postul de consilier personal, dar aceasta nu ar fi fost la muncă.

Florian Bodog

Ar fi încasat, în schimb, peste 75 000 de lei.  DNA susținea că ministrul Bodog, "ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară”. Atât Bodog,  cât și fosta consilieră au făcut apel la hotarârea de condamnare.

Cel mai puternic funcționar, martor al ministrului și al DNA

Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a hotarât ieri, 5 mai, că îi va audia atât pe martorii propuși de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, cât și pe cei propuși de Direcţia Naţională Anticorupţie. Instanța supremă  a încuviinţat și proba cu înscrisuri a fostei consiliere Olivia Andreea Marcu. Primii martori citați sunt : Armean Petru, fost, printre altele, secretar de stat în Ministerul Sănătății, directorul al Consiliului de Studii Doctorale de la UMF Carol Davila din București,  Enache Daniela Petruta, director la Cabinetul ministrului, respectiv șef de birou. Ambii sunt martori  atât la solicitarea DNA, cât și a lui Bodog.
Georgeta Bumbac

Georgeta Bumbac Sursa foto: focuspress

Martor pentru ambele părți e și Sandru Anca, fost consilier personal la cabinetul ministrului Sănătății. La fel cum s-a întâmplat și în cazul Danielei Răduț, consilier superior la Direcția generală buget și contabilitate din cadrul Ministerului Sănătății.  Bumbac Georgeta, director general în cadrul Ministerului Sănătății, despre care evz.ro scria că e cel mai puternic funcționar din Minister,  va depune mărturie pentru ambele părți.

Vip-uri, martorii ministrului Bodog: o judecătoare, o fostă miss

Printre martorii fostului ministru se află și Bejan Dochiana Sabina. E fost consilier personal al ministrului Bodog, avocată în Baroul Bihor, fost consilier personal al ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu. A fost admisă în magistratura în primăvara lui 2024 și e judecător la Judecătoria Cornetu.  Florian Bodog o aduce ca martor și pe fiica fostului președinte al femeilor din PSD Bihor. Babău Iolanda Ana Maria, are un master în Diplomație, dar și titluri la concursuri de frumușete: 1st runner up la Miss Europe 2021, Miss Popularitate la Miss Elite World 2021.

Iolanda Babău

Iolanda Babău Sursa foto: BihorNews

Tânăra din Beiuș a fost Director Cabinet la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, consilier la Ministerul Sănătăţii, consilier la Ministerul Economiei. Pozițiile de consilieri ai ministrului sunt importante și fiindcă "îl pot reprezenta pe ministrul Sănătăţii la diferitele manifestări sau întruniri la care acesta este invitat", așa cum explica ministrul Florian Bodog.