A prezentat dramele prin care trec medicii și cum sunt îngreunați de erorile Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate. Ieri, Viorica Dăncilă, i-a solicitat ministrului Sorina Pintea să-l demită pe Răzvan Vulcănescu, președintele CNAS, pentru defecţiunea din sistemul informatic al Casei de Asiguări, dar şi pe purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici, pentru declaraţiile făcute într-un interviu: „Oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”.

Contactat de EVZ, Răzvan Vulcănescu a declarat: „Am luat la cunoștință solicitarea Primului-ministru. Stau la dispoziția ministrului Sănătății și a doamnei Viorica Dăncilă cu detalii, astfel încât orice decizie se va lua, să fie în cunoștință de cauză. De acum o lună, de când mi-am începutul mandatul, preocuparea mea a fost funcționarea platformei. Aceasta a necesitat mai multe intervenții și pot să confirm că suntem în lucru. În tot acest timp pacienții nu ar fi trebuit să fie afectați. Calitatea de asigurat nu se pierde peste noapte”. Întrebat despre cum comentează declarația purtătorului de cuvânt Daniel Osmanovici, conform căreia „Oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”, Răzvan Vulcănescu a precizat că „este regretabilă afirmația. Orice funcționar public care greșește va suprota consecințele legii în vigoare”. Deși Viorica Dăncilă a solicitat ministrului Sănătății demiterea sa, președintele CNAS nu poate fi schimbat decât de șeful Guvernului, deoarece CNAS este o instituție autonomă, coordonată de Guvern.

Te-ar putea interesa și: