Violatorul din Huși, acuzat de uciderea a două nemțoaice, rupt în bătaie de ceilalți deținuți

Violatorul din Huși, acuzat de uciderea a două nemțoaice, rupt în bătaie de ceilalți deținuți

Hușeanul Cătălin Dorinel Ciopan, acuzat de violarea și uciderea a două tinere, în Germania și Austria, a fost bătut crunt de ceilalți deținuți din penitenciarul german unde se afla încarcerat.

Autoritățile germane au informat că tiristul vasluian Ciolpan, aflat în detenție preventivă, a fost dus în stare gravă la Spitalul local din Freiburg, confirmând că mai mulți pușcăriași l-au agresat fizic. Ministerul Justiției din Germania a confirmat incidentul și a anunțat o anchetă în închisoare. În urma evenimentelor, Ciolpan a fost mutat într-o altă închisoare și, ca să fie prevenite pe viitor asemenea incidente, mai ales că se știe că deținuții îi taxează dur pe violatori, s-a decis monitorizarea lui video permanentă, în celulă, informează colegii de la ziarul vasluian Vremea Nouă. Autoritățile germane nu au comunicat noua închisoare unde a fost mutat Ciolpan. 

L-au bătut ca pe hoții de cai

Deținuții din închisoarea Freiburg l-au primit cu multă ură pe Ciolpan, tiristul vasluian originar din Huși. Imediat cum a fost adus în celulă și gardienii nu l-au mai supravegheat direct, mai mulți pârnăiași nemți au tăbărât pe el si l-au lovit fără milă. Uciderea bestială, cu un drug de fier a celor două tinere, Caroline si Lucile, după ce au fost mai întâi violate, i-a înfuriat pe deținuții germani. Presa germană susține că bătaia primită de hușean s-a petrecut acum o săptămână, în noaptea de marți spre miercuri. Paznicii l-au descoperit pe Ciolpn dimineața, în stare gravă. După o zi de spitalizare, la externare, autoritățile judiciare au decis că este mai sigură mutarea sa la o altă închisoare, fără a preciza, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Ministerului Justitiei, locul noii închisori. Ciolpan le-a spus anchetatorilor că deținuții din Freiburg îl vor ucide pentru a răzbuna moartea victimelor din dosarul în care este anchetat.

Monitorizat video în noua pușcărie

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiției din Germania a declarat, pentru publicația Badische Zeitung, că în închisoarea unde a fost mutat, Ciolpan este monitorizat în permanență printrun sistem video, pentru a se evita agresarea sa de către ceilalti deținuți. Și la închisoarea din Freiburg, vasluianul fusese monitorizat, dar nu permanent, ceea ce a făcut posibil ca deținuții germani să își verse furia pe român, atunci când gardienii l-au lăsat fără supraveghere. La Freiburg a început o anchetă în interiorul închisorii, pentru a se constata cum a fost posibil ca suspectul din dosarul morții celor două femei, Caroline si Lucile, să fie bătut după gratii. Hușeanul Cătălin Dorinel Ciopan, acuzat de violarea și uciderea a două tinere, în Germania și Austria, a fost bătut crunt de ceilalți deținuți din penitenciarul german unde se afl a încarcerat 

O crimă similară a avut loc în Vaslui în 2004

Ciolpan Cătălin, de 40 de ani, este acuzat că a ucis, în 2014 și 2016, două tinere, pe care le-a violat si apoi le-a strivit capetele cu o bară metalică. Șofer de camion fiind, și umblând prin toată Europa, Ciolpan este considerat de anchetatori un psihopat deosebit de periculos, cu un comportament sexual deviant. Ambele victime au murit în același fel, iar ferocitatea cu care a acționat i-a îngrozit pe anchetatori. După ultima crimă, opt luni le-a luat anchetatorilor să îl descopere pe Ciolpan, indicat de probele ADN ca fiind autor al ambelor violuri urmate de crime. La Huși, vestea a stârnit rumoare, căci individual era știut ca un om linistit, căsătorit și tată a trei copii. Procurorii vasluieni s-au sesizat si ei în acest caz, găsind asemănări cu moartea unei alte femei, în 2004, al cărei trup a fost descoperit în pădurea de la Tătărăni.

Ne puteți urmări și pe Google News