Vîntu: "Pentru dumneavoastră, Popa e un condamnat, pentru mine, e un prieten"

Vîntu: "Pentru dumneavoastră, Popa e un condamnat, pentru mine, e un prieten"

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a descris ieri, în faţa instanţei, ultimele episoade ale relaţiei cu Traian Băsescu şi a încercat să desprindă eticheta "penală" de pe relaţia cu Nicolae Popa. Astăzi, omul de afaceri află dacă va scăpa din arest.

Uşa laterală a sălii de judecată pare făcută să nu bată la ochi: joasă, se confundă practic cu lambriul. Când se deschide însă, acaparează toate privirile. Într-o secundă, lângă boxa din lemn cu scaune joase se adună o mulţime pioasă de avocaţi şi gură-cască. Sprijinit de poliţişti, Sorin Ovidiu Vîntu îşi găseşte loc pe rândul al doilea, în spatele unui individ negricios, în trening. Lângă inculpatul în trening stă un altul, zâmbitor, parcă mândru că se află într-o asemenea companie selectă.

Într-un sacou negru, cu o cămaşă deschisă larg, inculpatul SOV face eforturi pentru a-şi păstra aerul impunător. Ţine o mână întinsă imperial peste bară, priveşte rar în jur şi aprobă încet din cap atunci când avocaţii i se adresează. Pierde totuşi ceva din această atitudine în timpul aşteptării: deşi completul anunţase că se retrage pentru o jumătate de oră, pauza se prelungeşte mai bine de o oră. Sala e tot mai plină, aerul greu, grefiera intră şi iese, iar avocaţii nu contenesc cu indicaţiile.

Prima dispoziţie a preşedintei completului, judecătoarea Viorica Costiniu, e ca în sală să rămână doar cei care au loc pe scaune. O voce se opune: "Când s-a judecat dosarul soţului dumneavoastră (Florin Costiniu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpat în cazul "Voicu" - n.r.), s-a stat şi în picioare! Aduceţi mai multe bănci şi se rezolvă problema!". Prin urmare, puţini sunt cei care ascultă îndemnurile poliţiştilor. Majoritatea rămân lângă bănci.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se ridică mai întâi în picioare individul din faţa lui Vîntu: e taximetrist, e acuzat de evaziune fiscală şi reprezintă, potrivit avocatului său, "o situaţie uşor atipică". Prin urmare, măsura arestării preventive - susţine apărătorul - nu se impune. Sunt lucruri care, cel puţin azi, nu interesează pe nimeni.

Avocatul Nazat: "Mascatul devine simbolul justiţiei"

Pe masa magistraţilor ajunge în sfârşit un dosar "greu", la care a vocaţii celor trei inculpaţi care aş teaptă azi să fie eliberaţi au mai adăugat câteva file.

Primul are cuvântul apărătorul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Marian Nazat. Îşi aminteşte, pentru început, ideea unei cărţi "scrise de un american": deopotrivă, oamenii prea bogaţi şi cei prea săraci n-au parte de dreptate. Avocatul susţine că şi-a dat seama de adevărul acestor vorbe abia când a luat contact cu dosarul "Vîntu".

Presimţind o pledoarie împănată de multe asemenea artificii, judecătoarea Costiniu cere referiri concrete. Nazat aprobă, însă nu se poate abţine să nu continue, făcând referire la descinderea în forţă a "mascaţilor" la locuinţa lui SOV: "Actul de justiţie nu se mai vede de armata de mascaţi. Mascatul începe să devină simbolul justiţiei, eventual având la picioare un câine împuşcat. Printr-o astfel de acţiune, s-a dorit umilirea publică a clientului meu. S-a dorit să se inducă ideea că e o persoană foarte periculoasă". Mai departe, redă o senzaţie trăită săptămâna trecută: "Încheierea întocmită odată cu arestarea preventivă a lui SOV e scrisă de procurori şi nu de judecătoare".

Mai departe, se referă la o serie de "nelegalităţi": lipsa de la dosar a mandatului emis de Curtea Supremă în baza Legii privind siguranţa naţională şi a procesului-verbal de percheziţie, lipsa de fundament pentru transformare a interdicţiei de a părăsi ţara în măsura arestării preventive, în condiţiile în care clientul său ar fi respectat condiţiile impuse acum zece luni.

Face o referire scurtă şi la faptul că SOV a refuzat să invoce starea sa medicală în faţa in stanţei, deşi ar fi putut. Vor beşte - tot pe scurt, dar cu pauze care să marcheze clar ideea - despre "avântul luat de procurori în preajma dezbaterii dinaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale".

Finalul previzibil: Băsescu este vinovat!

Ideea e dezvoltată, fără niciun fel de perdea, chiar de Sorin Ovidiu Vîntu, după ce restul a vocaţilor şi procurorul şi-au încheiat pledoariile.

În debutul celor "şase minute" pe care le solicită cu precizie instanţei, omul de afaceri întreabă retoric: "De ce sunt eu aici?". Ne lămureşte repede că nu avem de-a face cu un proces, ci cu "o problemă strict politică". "Îmi pare rău că instituţiile statului nu fac decât să execute chefurile unui singur om... La momentul referendumului, acest om a venit la mine şi mi-a cerut să îl susţin. Am convenit asupra a nouă principii privind modernizarea statului român. Nu şi-a respectat promisiunile şi am decis să nu-l mai susţin".

Vîntu se opreşte, cu înţeles: acel moment ar fi declanşat presiunile care culminează cu prezenţa sa aici, între oameni în uniforme şi cu cătuşe agăţate la centură. "Au venit la mine emisari care propuneau preluarea unei părţi din postul Realitatea TV. E o investiţie foarte mare, făcută în numele copiilor mei. Nu am cedat. Am fost ameninţat cu publicarea unor convorbiri cu jurnaliştii din trustul meu. Nu am cedat. Am fost ameninţat apoi că voi fi controlat de ANAF. Nu am cedat din nou. S-a făcut chiar o lege privind drepturile de autor îndreptată împotriva trustului Realitatea TV", povesteşte SOV, într-o suflare.

Se referă apoi la metodele prin care s-ar fi exercitat presiunile. Când rosteşte numele procurorului general Codruţa Kovesi sau pe cel al şefului Serviciului Român de Informaţii, George Maior, ridică tonul şi judecătoarea e nevoită să-l calmeze.

Revine, ceva mai stăpân pe cuvinte: "SRI recrutează lucrători din cadrul Parchetului şi-i face ofiţeri. Recrutează jurnaliştii şi-i transformă în oameni sub acoperire. Mai departe, ofiţerii din Parchet fac interceptări, iar jurnaliştii procedează la desfigurarea mea".

Finalul e fulminant, oarecum dezlânat. "Procurorii susţin că eu produc neîncredere în justiţie. Ce face atunci acest tip de manipulare la care asistăm? Am auzit că sunt prost că vorbesc astfel încât să fiu prins. (...) Nu m-am ferit, din cauză că nu am comis nicio infracţiune angajând avocaţi pentru un prieten. Pentru dumneavoastră, Nicolae Popa este un condamnat, pentru mine este un prieten!". Priveşte încordat spre judecătoare, la finalul plin de înţelesuri al unei tragedii antice.

"La momentul referendumului, acest om a venit la mine şi mi-a cerut să-l susţin. Am convenit asupra a nouă principii privind modernizarea statului român. Nu le-a respectat.", SORIN OVIDIU VÎNTU, inculpat