Prăbuşirea de astăzi a pieţelor financiare îşi are rădăcinile în decizia guvernelor din anii 2007-2008 de a salva de la faliment băncile care au căzut în capcana supraîndatorării prin intermediul instrumentelor financiare complexe.

O analiză a BBC explică exact care au fost fenomenele economice care au transformat măsurile de salvare de acum trei ani într-un nou val de criză. Au trecut aproape patru ani de pe 9 august 2007, momentul care a marcat declanşarea crizei creditelor care a grăbit cea mai gravă criză bancară mondială, dar şi cea mai puternică recesiune din ultimii 70 de ani.

Băncile şi investitorii financiare şi-au pierdut încrederea că îşi mai pot valorifica miile de miliarde de dolari investiţi în produse financiare precum titluri de valoare garantate cu active, CDO (collateralised debt obligations), care sunt instrumente financiare complexe fabricate din creditele subprime pentru locuinţe.

Astfel, bănci precum Northern Rock şi HBOS nu se mai puteau finanţa vânzând asemenea produse financiare, lucru care a dus direct la colapsul acestora. Şi, în general, băncile au început să găsească din ce în ce mai greu bani pentru a se finanţa, din cauza panicii generalizate că bilanţurile erau pline de active fără valoare.

Atunci când băncile nu se pot împrumuta, ele nu pot da credite. Atunci când firmele şi populaţia au dificultăţi de a se împrumuta, survine o încetinire a economiei.

Astfel, pe parcursul următoarelor nouă luni, criza creditelor a degenerat în recesiune, care s-a acutizat în toamna anului 2008, când pieţele financiare au fost blocate, după falimentul Lehman Brothers. Încrederea investitorilor s-a erodat constant, pe tot parcursul verii şi în toamna anului 2008.

Deficitele bugetare mari, o armă cu două tăişuri Criza financiară de astăzi poate fi o consecinţă directă ale acestor evenimente importante. Iată explicaţia.

Ca răspuns la criza financiară globală, guvernele statelor au păstrat sau chiar au majorat cheltuielile publice, în pofida reducerii veniturilor fiscale, pentru a compensa prăbuşirea consumului gospodăriilor şi investiţiile sectorului privat.

Cu alte cuvinte, guvernele au ajuns să aibă deficite publice anormal de mari, ajungând chair la 10% din PIB sau chiar peste această valoare, în Marea Britanie, SUA şi în unele state din zona euro, pentru ca recesiunea globală să nu devină o depresiune globală.

În acest sens, este corectă afirmaţia că recenta creştere a gradului de îndatorare în cazul multora dintre economiile dezvoltate este, în marte parte, consecinţa deciziilor luate în anii 2007-2008 de a nu lăsa băncile şi sistemul financiar să cadă.

Astfel, curăţarea bilanţurilor băncilor a fost transferată către guverne. Volumul total al îndatorării din economie este, prin urmare, în continuare acelaşi, cu singura diferenţă că a fost transferat din sectorul privat în cel public.

Şi, dacă avem în vedere faptul că, acum patru ani, nivelul datoriei din sistem era nesustenabil de mare, atunci, prin susţinerea băncilor de la acel moment, nota de plată a fost amânată, nu anulată.

Citiți și:

Panică extremă: Bursele se prăbușesc una după alta