Editura Evenimentul si Capital

Vindecătorul şi copiii fără viitor

14-04/vindecatorul-5de1d1e731-thumb-630-380-465x390-465x390
Autor: | | 5 Comentarii | 1505 Vizualizari

În ultima vreme am devenit deosebit de sensibil. Pe bune. Nu ştiu dacă este benefic pentru cariera mea dar cert e faptul că mă ajută în deciziile pe care le iau zilnic.

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit. Mereu mi-a păsat de suferinţa celor care vin la mine. Mereu am încercat să ajut, să rezolv orice problemă medicală, să fiu aproape de pacienţii mei. Numai că, de o bucată de vreme, mă implic prea mult. Am uneori zile în care, chiar după ce termin tot ce e de făcut la cabinet şi vin acasă, nu mă pot deconecta. Nu mă pot detaşa. Nu ştiu cum să explic toate astea. Pot doar să sper că nu mă vor domina.

Astăzi am avut mult de lucru. Am făcut numeroase drumuri, am vorbit mult la telefon. O zi normală. Ceea ce însă m-a dărâmat, oarecum, a fost o vizită făcută unor copii.

Am fost chemat la domiciliu. Micii pacienţi erau foarte răciţi, febrili, mucoşi şi alte asemenea morbidităţi, motiv pentru care mama a decis să nu-i scoată din casă. Distanţa de la casa ei până la dispensar nu este foarte mare. Am mers pe jos. Soarele strălucea, aerul purta în el miesmele toamnei cu tot ceea ce aduce ea: must, gutui, mere şi în special focul de pe câmpuri. Ştiţi cum e mirosul ăsta? E special. Îl ţin minte de când eram copil. Mergeam încet, salutând toate babele care stăteau pe la porţi, bârfind. Făceau din mână la şoferi, la biciclişti, dând bună ziua poştaşului, instalatorului, electricianului.

Ajung la casa cu pricina. Este o vilă mare, vopsită în culori vii, cu un acoperiş modern. În curte este un câine plictisit de viaţă, care, nici măcar nu mă învredniceşte cu o privire. Stă într-un fel de meditaţie, total absent din realitatea de lângă el. Dau să deschid uşa, când aud o voce.

- Nu acolo, domnu doctor. Veniţi aici, în casa mică.

Mă conformez. Intru într-o „magazie” unde miroase a tot felul de chestii stricate. Mă salută un roi de muşte. În faţa mea sunt două uşi. Femeia care mă conduce deschide una dintre ele şi se dă, politicoasă, la o parte. Intru, dragii mei, într-o cameră insalubră. Era supraîncălzită de o sobă umplută până la refuz. Avea igrasie majoră pe pereţi, dar avea şi un televizor color pe o comodă. În mijloc, un pat mare, pe care stau culcaţi doi ţânci. Unul de patru şi unul de şase ani. Într-un colţ un pătuţ din lemn în care se află un bebeluş de nouă luni. Mă uit la mamă. O femeie căreia i se citesc pe chip multe. În special o uşoară întârziere mintală.

- Cum dracu staţi toţi în camera asta?

- Păi, aici ne-a lăsat socrul să stăm, că în casa cea mare nu a vrut să ne primească. Eu sunt venită de la Arad. Acolo am stat toţi o perioadă. Când am văzut că nu mai e de lucru am venit aici.

- Când ai văzut că nu mai e de lucru, te-ai apucat de făcut copii. Nu? Că altceva, ce naiba ştii tu să faci? Unde e tatăl?

- E la muncă.

- E angajat undeva?

- Nu. Lucrează cu ziua prin sat.

Nu mai spun nimic. Mă apuc de consultat. Copiii sunt bocnă de răciţi dar nu e ceva grav. În schimb tare le-ar prinde bine o baie, o mâncare consistentă şi constantă şi mai ales o altă locuinţă.

- După ce plec de aici îi dai telefon soţului tău. Îi spui să se prezinte la mine. Reţetele pe care vi le dau sunt valabile doar până mâine. Dacă vrei să iei tratament gratuit pentru ăştia mici, îl trimiţi urgent la farmacie. Astăzi! Clar?

- Da domnu doctor.

Mircea Badea, mesaj suburban la adresa lui Augustin Lazar: Javra dracului!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI