Vila destinată lui Klaus Iohannis după ce acesta nu va mai fi președinte al României continuă să facă audiențe. Și să stârnească polemici aprinse între politicieni. Într-o campanie electorală în urma căreia ar trebui să ne alegem Președintele și parlamentarii care să ne conducă pentru următorul cincinal. Sau aproape cincinal, pentru că parlamentarii stau doar patru ani.
Văzând scandalul, mi-am amintit cum din 1996 încoace, subiectul cu vilele de protocol ale președinților a marcat istoria campaniilor electorale. Vă dau doar două exemple. În 1996, Ion Iliescu (PSD) cumpăra pe șest, înainte de alegeri, un apartament într-o vilă din Primăverii cu 10.000 de dolari SUA. Emil Constantinescu (CDR) îi trântea documentele în față într-o dezbatere televizată. Documente primite de la oamenii lui Iliescu. Ion Iliescu se bâlbâia și pierdea alegerile prezidențiale. În 2014, premierul Victor Ponta (PSD) declanșa un scandal legat de reședința destinată lui Traian Băsescu (PD), care era pe finalul mandatului de președinte. Și atunci se spunea că RAPPS a băgat un milion de euro în amenajări faraonice.
Azi, în 2024 o nouă vilă este subiectul aflat pe buzele tuturora. Destinată lui Klaus Iohannis, un viitor fost președinte al României, om politic care nu mai candidează, care nu s-a implicat în campanie electorală. Dar care devine subiect de campanie electorală. Se pare că, din nou, o vilă va decide viitorul politic al României.
Vi se pare normal? Mie personal, nu. Din sutele de ore petrecute în campanii electorale știu că este mult mai simplu să polemizezi pe un subiect de cancan, decât să dai un examen real în fața oamenilor. Decât să se vadă că nu știi că România nu face parte din Consiliul de Securitate al ONU, sau că nu ai soluții ca să stopezi inflația, mai bine vorbești despre vila lui Klaus Iohannis.
Este un subiect important? Deloc. Are vreo relevanță? Da, dar alta decât cea la care vă așteptați. Ne arată că Împăratul Este Gol! Avem o clasă politică deloc dispusă să discute despre problemele reale, preferând bătăliile cu frișcă, ca-n filmele cu Stan și Bran. Iar acest lucru este clar dacă ne întrebăm cine a știut până mai ieri de această decizie. Potrivit documentelor desecretizate, cam toată lumea care trebuia să știe.
Hotărârea de Guvern nr. 0999/2022 poartă semnăturile fostului premier Nicolae Ciucă, a fostului secretar general al Guvernului Marian Neacşu, a şefului RA-APPS, Marius Grăjdan, şi a ministrului Finanţelor, Adrian Câciu. Adică unul de la PNL (Ciucă) și doi de la PSD (Neacșu și Câciu), plus unul incert. O hotărâre de guvern cu dedicație, semnată în numele stabilității politice. Dar și al fricii față de Klaus Iohannis. Scoasă la suprafață după doi ani...
Indiferent de motivele care au stat la baza acestei decizii politico-administrative, aruncarea acestui subiect în campanie electorală are un singur rol. Să cumpere timp pentru politicienii care nu au nici cheful, nici cunoștințele necesare ca să dezbată problemele reale ale României.
Puneți-vă întrebarea dacă ați primit vreun răspuns la temerile voastre, atunci când i-ați privit la emisiunile de așa-zisă dezbatere electorală. Eu, nu. Una din temele majore, modul în care Inteligența Artificială va modela viitorul copiilor noștri, nu are apare nici măcar întâmplător în discursurile celor care vor să conducă România. Sunt convins că nici dumneavoastră că nu ați primit vreun răspuns clar la ce vă așteaptă în viitor. În schimb toată lumea politică atacă și contraatacă pe tema vilei lui Klaus Iohannis.
Edificând un monument al neputinței noastre!