Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a țării şi se va manifesta prin înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

În extremitatea de vest a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala local la începutul zilei, iar în sud-est mai ales seara şi noaptea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50 l/mp.

Valorile termice vor scădea şi în jumătatea de sud-est, astfel că vremea va mai fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat, doar local în Muntenia şi Dobrogea, iar la nivelul întregii ţări maximele se vor încadra, în general, între 24 și 33 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade.

Cum va fi vremea în București

Instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopții vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperatura maximă, uşor mai scăzută faţă de ziua anterioară, va fi de 31…33 de grade, însă disconfortul termic se va menţine ridicat; minima termică va fi de 18…19 grade.

Constanța. Cerul în Constanta se va menține senin, temperatura maximă va fi de 30 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 21 grade Celsius.

Brașov. În Brașov, cerul va fi instabil, temperatura maximă atingând pragul de 26 grade Celsius, iar temperatura minimă de 15 grade Celsius.

Cluj Napoca. În Cluj Napoca, cerul va fi instabil, temperatura maximă atingând pragul de 23 grade Celsius, iar temperatura minimă de 13 grade Celsius.

Craiova. În Craiova, cerul va fi instabil, temperatura maximă atingând pragul de 29 grade Celsius, iar temperatura minimă de 18 grade Celsius.

Arad. În Arad, cerul va fi preponderent instabil, temperatura maximă atingând pragul de 28 grade Celsius, iar temperatura minimă de 16 grade Celsius.