Vietnam. Președintele Thuong demisionează, acuzat de corupție

Vietnam. Președintele Thuong demisionează, acuzat de corupțieThuong sursa foto: wikipedia

Vietnam. Președintele Thuong demisionează, acuzat de corupție. Vietnamul crește din punct de vedere economic și este hotărât să devină noul tigru al Asiei de Sud-Est, scrie Il Corriere della Sera.

Ce acuzații i se aduc liderului comunist Thuong

Numai că odată cu noua bogăție creată de-a lungul anilor de Doi Moi, și cu reformele introduse pentru a scăpa de socialismul real, au sosit şi necazurile: mai ales corupția. Comitetul Central al Partidului Comunist din Vietnam a acceptat demisia lui Vo Van Thuong, eliberându-l de atribuțiile sale de membru al Biroului Politic, de președinte al Vietnamului și de președinte al Consiliului Național de Apărare și Securitate.

O declarație a Comitetului Central precizează că Thuong a încălcat în special regulile partidului privind responsabilitatea oficialilor de a da exemplu. Pe scurt, în Hanoi se zvoneşte că Thuong ar fi primit sume mari de bani pentru a facilita operațiunile companiilor care caută concesii profitabile, în special subdiviziuni capabile să garanteze profituri comerciale bune în toată țara.

Neajunsurile fostului președinte datează însă din anii pandemiei Covid, când ar fi fost responsabil, alături de alți înalți oficiali, de încălcări grave ale legii legate de repatrieri și truse de testare pentru coronavirus, scandal în care au fost implicați și doi vicepremieri și doi foşti miniştri.

Tovarășul Thuong a dezamăgit opinia publică

Președintele în vârstă de 53 de ani era în funcție din martie 2023, iar mandatul său ar fi trebuit să dureze cinci ani. Vietnamul se confruntă cu revolte politice profunde, predecesorul lui Thuong fiind înlăturat şi el într-o acțiune anticorupție care a dus la demiterea mai multor miniștri și importanţi oameni de afaceri care au fost judecați pentru fraudă și corupție.

„Încălcările și deficiențele tovarășului Thuong au fost dezaprobate de opinia publică, afectând reputația partidului, a statului și a propriei persoane”, a informat agenția oficială VNA. Vicepreședintele lui Thuong, Vo Thi Anh Xuan, una dintre puținele femei aflate în fruntea politicii vietnameze, a fost numită președinte interimar. Este a doua oară în puțin peste un an când Xuan își asumă temporar rolul.

Vietnamul, o țară cu partid unic, ieșită din decenii de război mai întâi împotriva francezilor, apoi împotriva americanilor, reunită în numele tatălui țării Ho Chi Minh, se află astăzi în mijlocul unei situații extrem de delicate. Pe de o parte, structura sa de putere comunistă ar face din aceasta aliatul natural al țărilor aliniate în tabăra anti-occidentală, precum China și Rusia.

Vietnamul nu-și porpune o democratizare

În realitate, având în vedere poziția sa strategică și ambiția sa de putere regională, Hanoiul urmărește să mențină o echidistanță tot mai dificilă între părți pentru a asigura un context economico-politic capabil să-și protejeze obiectivele de dezvoltare. Cu o sută de milioane de locuitori, o vârstă medie de puțin peste treizeci de ani, o creștere a PIB-ului de aproximativ 4,5 la sută, Hanoi trebuie să mențină relații bune cu cel mai apropiat vecin (China) dar și cu Statele Unite. Ceea ce este din ce în ce mai dificil.

Pe de altă parte, cu puține diferențe față de alți actori din Asia de Sud-Est, țara nu își propune obiective de democratizare sau o mai mare libertate individuală.

Și tocmai în acest context, cu un partid comunist care deține primatul incontestabil în conducerea puterii, fie și numai pentru prestigiul obținut pentru a-l fi învins pe cel mai puternic inamic cu care s-ar putea înfrunta (Statele Unite), corupția și delapidarea pătează imaginea de la vârf a celor patru conducători (secretarul de partid, prim-ministrul, președintele Republicii și cel al parlamentului) situaţie care necesită corecții brutale și neașteptate.

În orice caz, de la Hanoi până la Saigon, gândurile cetățenilor sunt concentrate în primul rand pe cum să facă pentru a supravieţui până la sfârşitul lunii. Politica? Este o chestiune îndepărtată, dacă nu chiar inaccesibilă.

(Articol de Paolo Salom; Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)

Ne puteți urmări și pe Google News