VIDEO. Daniel Pavel a învățat tehnici de supraviețuire de la 10 ani de la o șatră de romi. „Atunci am pus bazele”
- Denisa Macovei
- 11 septembrie 2021, 08:50
Daniel Pavel sau „domnul Dan” așa cum îl apelau concurenții de la „Survivor România” nu a fost numit întâmplător prezentatorul reality show-ului. Fostul sportiv a dat piept cu lumea reală pe când nu avea nici 10 ani și se juca în spatele blocului cu o șatră de romi.
Cu câteva luni înainte de începerea unui nou sezon „Survivor România”, Daniel Pavel încearcă să petreacă cât mai mult timp pe meleagurile natale, din sectorul 3 al Bucureștiului. Pe „domnul Dan” l-am întâlnit într-un centru comercial construit lângă parcul IOR în timp ce privea cu nostalgie terenul pe care în urmă cu aproape 35 de ani se juca alături de colegii de școală, dar și câțiva copii de romi care își amenajeaseră o tabără chiar în apropiere.
[soc_slider_shortcode id="4254551"]
„Aici (n.r. parcul Ior) în spate e școala numărul 88, pe care am făcut-o și pe dealurile astea împingeam o roabă cu frunze și voiam să vedem ce traseu face mai bine roaba aia, cum ajunge în lac mai bine. Șotiile pe care le făceam atunci mi le aduc mereu aminte cu plăcere. Era roaba școlii”, a povestit Daniel Pavel pentru EVZ. Copiii romi îl ajutau să sustragă roaba din școală și să o aducă pe terenul de joacă. „Tot în perioada aceea, în locurile astea locuiau o șatră de romi și ne împrietenisem cu ei și petreceam foarte mult timp cu ei. Ne uitam cum gătesc. Astea erau orele noastre de pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Ei nu ajutau să sustragem roaba din curtea școlii”, ne-a mai povestit amuzat prezentatorul de la „Survivor România”.
„Tata nu ar fi fost de acor cu prietenii mei”
Dat fiind faptul că și-a petrecut copilăria în perioada comunismului, când lumea încă avea tot felul de prejudecăți, Daniel se ferea să le povestească părințiilor săi cu cine își petrece timpul de după școală. La un moment dat, mama jurnalistului a aflat, însă nu i-a reproșat acest lucru, ci l-a încurajat să se joace în continuare cu ei. „Am avut chiar beneficiul unui tată foarte dur, un tată care ne marca programul cu sport, cu studii, și care nu ar fi fost de acord cu prietenii mei din șatră, dar mama, Dumnezeu să o odihnească, era extrem de deschisă. Ea știa și ne încuraja, ne făcea timp să ne jucăm cu ei după școală”, ne-a mai spus Pavel. Datorită mamei sale, Daniel a avut șansa să vadă, încă de la 10 ani, ce înseamnă și mai ales cum poți să supraviețuiești fără electricitate, apă curentă și mâncare pe săturate.
„Tot ce am învățat ulterior în cursurile de supraviețuire, în teren accidentat, pe mare, am fixat atunci. Atunci am pus bazele. Eram un adevărat supraviețuitor de la 10 ani. Apoi am fost înotător de performanță și mergeam în cantonamente și acolo la fel, trebuia să te descurci că erau ultimii ani ai comunismului și nu prea era de mâncare și ne descurcam noi”.
Video: Răzvan Vălcăneanțu