În timp ce multe femei caută tot felul de diete pentru a scăpa de kilogramele în plus, Andrei Aradits a găsit imediat soluția pentru a slăbi considerabil. Din păcate actorul nu simțea nevoia unei cure de slăbire, ci niște analize proaste l-au adus în această situație.
Fără să vrea, dintr-o întâmplare, Andrei Aradits s-a trezit în situația de a fi nevoit să scape de câteva kilograme. Deși avea o siluetă perfectă pentru înălțimea și vârsta lui, cele mai recente analize ale actorului au sugerat altceva.
[soc_slider_shortcode id="4252683"]
. „Am avut COVID, în iarnă, și pentru că a fost foarte light sincer să fiu nici nu mi-am dat seama dacă am. M-am dus să-mi fac test pentru depistarea anticorpilor și da, aveam anticorpi. Teoretic se demonstra că făcusem Covid-ul respectiv. Așa n-am avut mari simptome. La vreo două zile nu am mai avut gust, ocazie cu care am găsit o sticlă de vin mai proastă, pe care voiam să o arunc și am zis că e un mod ideal de a folosi resursele. În rest nu am avut nimic”, a povestit Aradits pentru EVZ. Așa a ajuns să descopere că nu era atât de sănătos precum se credea.
„După ce am făcut testul de anticorpi, doamna doctor mi-a zis că dacă am anticorpi e bine să donez plasmă. Am fost să donez plasmă și când te duci să donezi îți fac și analizele. Așa am aflat și eu pentru prima dată ce grupă de sânge am, dar doamna de acolo mi-a zis că nu stau bine cu colesterolul. Adică rău. Cert este că soția mi-a zis că trebuie să fac ceva. Am fost la medic, dar mi-a zis că poate e pe bază de stres, dar este foarte ciudat pentru că eu nu par să mă stresez, sunt așa destul de nesimțit, nu am stresuri mari în viață. Îmi e bine. Ăia săracii de nu au ce mânca, ăia ce să mai zică? Eu de ce să am stres? Nu știu care este motivația, cert este că am colesterolul mărit”.
„20 de ore nu mănânc nimic”
În momentul în care a primit rezultatul analizelor, la îndemnul soției sale, Aradits a decis că este momentul să-și schimbe stilul de viață. Și cum singur recunoaște că nu este nici adeptul sportului, nici al unui regim alimentar drastic, ideea de post intermitent și de a mânca doar într-un anume interval de timp i s-a părut cea mai bună alegere. „Dintre multitudinile de activități: alergare, sport sau regimuri din astea draconice, am aflat de la cineva de acest concept numit fasting. Mi-a zis să-mi aleg 4 ore pe zi în care să mănânc și asta a fost. 20 de ore nu mănânc nimic, dar nu e așa o mare smecherie.
În orele astea beau numai cafea fără zahăr și apă. O să râzi, dar mi se pare cea mai confortabilă chestie pe care să o fac fără să simt că muncesc. Eu nu sufăr la foame. La filmări rareori mănânc, dacă mănânc mă apucă lenea. Foamea, în schimb, este un element activ, te ține treaz. Sunt viu, acid, rău, țin minte căci mă grăbesc să ajung să mănânc ceva. Foamea e bună”, ne-a mai mărturist Andrei Aradits.
Video: Răzvan Vălcăneanțu