Evenimentul Zilei > Actualitate > Victor Vadaneaux: „În România, se crede că doar banii îi motivează pe angajaţi”
Victor Vadaneaux: „În România, se crede că doar banii îi motivează pe angajaţi”

Victor Vadaneaux: „În România, se crede că doar banii îi motivează pe angajaţi”

La vârsta de 18 ani, bucureşteanul Victor Vadaneaux lăsa în urmă România anilor '80 şi regimul comunist şi se aventura, alături de tatăl său, în viaţa de refugiat politic în Franţa.

După 30 de ani de la acel moment, Victor Vadaneaux a revenit în România, unde este un afacerist de succes. Despre momentele care au urmat plecării la Paris, popasurile în Mexic, SUA şi Marea Britanie, experienţa ca om de afaceri în străinătate şi în ţara natală, Victor Vadaneaux vorbeşte în cadrul unui interviu acordat pentru Voci pentru România, în colaborare cu evz.ro.
În 2006, românul a revenit în ţară şi a fondat Centerra Partners, o firmă de investiţii axată pe piaţa imobiliară şi care coordonează investiţii în diverse oraşe mari din România. Îşi aduce aminte cu drag de Bucureştiul copilăriei sale şi de vacanţele de vară petrecute la munte, în apropierea Braşovului. În activitatea de zi cu zi luptă pentru o Românie mai puţin cinică, în care mediul de afaceri este mai curat şi mai preocupat de cetăţeni.  

Cum a început aventura vieţii tale?
Victor Vadaneaux:
Am plecat din ţară în 1980, la 16 ani. Tatăl meu trebuia să participe la o conferinţă la Paris şi a convins autorităţile comuniste să mă ia cu el. Mama mea a rămas în ţară, drept "garanţie". Părinţii mei nu erau membri de partid şi nu eram implicaţi politic. Am decis să plecăm întrucât hotărâsem că nu mai era viabil să stăm în România. Astfel că am plecat împreună cu tata, cu o maşină şi cu un cort. Pe drum, însă, el a avut un atac de cord, eu nu puteam conduce. Ştiam că e un drum fără întoarcere. Când am ajuns la Paris am cerut azil politic.

După un an l-am primit şi am cerut ca mama să vină la noi. După plecarea noastră a avut dificultăţi mari în ţară, dar după doi ani am reuşit să ne reîntregim familia. Între timp, eu îmi începusem studiile în Franţa. Aveam succes la şcoală, una de matematică şi fizică. Ne-am stabilit acolo şi am devenit cetăţeni francezi. Mai târziu, am început să lucrez în Franţa la o întreprindere, după care am plecat în Mexic, pentru o companie franceză de farmaceutice. A fost o experienţă foarte interesantă ca la numai 22 de ani să fiu asistent al directorului general. 

Din Mexic ai ajuns în SUA, după care din nou în Europa, în Marea Britanie? Cum ai ales aceaste noi destinaţii?
Am fost acceptat la un MBA, la Harvard. Astfel că, în 1989 am plecat în America şi am rămas acolo. Am lucrat la McKinsey timp de patru ani, în Boston şi New York. După aceea, am lucrat pentru GE Capital în Stanford, din ’95 până în ’98, şi apoi am ajuns la Londra, în ciuda faptului că eu nu doream să mă întorc în vechea Europă.

Însă, după ce am ajuns acolo, am început să cunosc cu adevărat Europa şi mi-a plăcut foarte mult. Am făcut investiţii de succes în mai multe companii în Franţa, Spania şi Anglia, unele dintre care au ieşit pe bursă la New York sau Paris. Am lucrat o perioadă şi la banca Lazard, unde am fost co-fondator al activităţii lor de private equity în Europa.

Cum ai ajuns înapoi în România?
Lucrând timp de unsprezece ani în domeniul financiar, am văzut că se întâmplă lucruri interesante în România. Împreună cu un prieten din Londra, Silviu Savin, care lucra pentru guvernul din Singapore în private equity, ne-am hotărât să ne lăsăm locurile de muncă din Londra şi, în 2006, ne-am luat inima în dinţi şi am venit în România. Pe 18 ianuarie am ajuns în ţară. Eu nu mai fusesem în România de 26 de ani dar ne-am spus: ”haide măcar să ne uităm la ce se întâmplă!”.

Ni s-a părut interesant, piaţa era dinamică, cu problemele pe care le cunoşteam cu toţii. Nu aş fi demarat o afacere în ţară dacă nu aş fi trăit în Mexic. Văzusem deja o piaţă în dezvoltare, cu mentalitatea ei, cu corupţie, cu oameni care au reuşit menţinându-şi valorile şi standardele etice. Şi mi-am spus: "de ce să nu facem ceva curat şi bun în România?" Erau multe oportunităţi, pentru că era o piaţă în creştere. Ne-am focalizat pe imobiliare, fiindcă ni se părea un domeniu mai dinamic. Anterior, investisem aproximativ 800 de milioane de euro în alte companii şi nu pierdusem niciun ban, făcusem profituri bune. Cunoşteam mai mulţi investitori şi am demarat o companie care se numea Centerra. Acum este managerul investiţiilor pe care le facem în România şi gestionează cam o sută şi ceva milioane de euro investiţi.

Am avut trei investiţii majore, dintre care una are deja profit. Celelalte două investiţii sunt în desfăşurare la Braşov şi la Timişoara. În Braşov am achiziţionat platforma Tractorul Braşov. Centerra este firma care a adus tranzacţia la investitori, i-a convins să investească şi administrează această investiţie. În contextul crizei actuale am desis ca Centerra să devină un dezvoltator imobiliar, deşi nu aceasta era misiunea noastră iniţială.

Iniţial, misiunea noastră era să realizăm joint-ventures cu alţi dezvoltatori internaţionali de renume. Şi lucrăm cu un mare dezvoltator care dorea să deschidă un mare centru comercial la Braşov. Dar investitorii s-au retras în toamna 2008, iar noi ne-am reanalizat strategia şi am devenit chiar noi dezvoltatori imobiliari. Aşa am început dezvoltarea Cartierului Coresi, unul dintre cele mai importante proiecte de regenerare din Europa. 

Dintre toate reuşitele, care te face să te simţi cel mai mândru?
Să spun sincer, faptul că am făcut pasul să devin antreprenor, în loc să lucrez în alte firme mari. Cel mai incitant lucru este să am afacerea mea. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut. Este şi foarte riscant. Uneori, la 9 dimineaţa simt că suntem pe vârful muntelui, iar la ora 12 că suntem pe buza prăpastiei. Riscul e mare. Nu este pentru cei cu inimă slabă, mai ales după ce s-a întâmplat în ultimii doi ani.

Dar este entuziasmant. Am lucrat 17 ani în afaceri şi era momentul potrivit pentru mine să fac acest pas. Sunt încrezător în abilitatea mea şi a echipei pe care o conduc de a ajunge la rezultatele pe care le-am decis împreună. Dacă reuşim în proiectele noastre, acest lucru îmi va da o mare satisfacţie. Mândria este un sentiment cu două tăişuri, care se poate transforma uşor în autosuficienţă şi aroganţă. Decât să mă mândresc cu trecutul, prefer să mă focalizez pe prezent şi viitor.

Ce amintiri te leagă  de Bucureştiul copilăriei?
Sunt multe amintiri. Îmi aduc aminte de prietenii mei din copilărie. Am trei prieteni cu care mă mai văd din când în când şi pe care nu-i văzusem douăzeci şi cinci de ani. Chiar zilele trecute m-am întâlnit cu unul dintre ei. Îmi aduc aminte de munţii României. Îmi plăcea mult muntele, Bucegii, zona dintre Braşov şi Bran.

Vara, părinţii mei mă trimiteau la o familie de saşi să vorbesc germana, căci bunicii mei decedaseră şi nu aveam unde să merg în vacanţă. Şi atunci mergeam la Vulcan, lângă Braşov. Mi-aduc aminte de copaci, de pajişti. Am vizitat locul recent şi am făcut poze. Copacul era încă acolo. Mai este şi casa de la Bucureşti, pentru care părinţii mei s-au bătut cincisprezece ani de zile ca să o ia înapoi. Sunt amintiri foarte puternice, locuri şi oameni. 

Care sunt lucrurile care au nevoie de o schimbare, aici, în România?
Când pui întrebarea despre ce anume ar trebui  schimbat în România, oricine poate să vină cu o listă foarte lungă: mentalitate, cultură, corupţie etc. Lista e lungă, dar ceea ce contează este ceea ce poţi să influenţezi tu ca persoană sau ceea ce poate influenţa organizaţia din care faci parte. Mă refer la contextul în care tu poţi să faci o diferenţă. 

Acela e lucrul esenţial, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care nu le poţi influenţa: mentaliatea, cultura. Poţi să dai exemple, asta poţi face. Unul dintre lucrurile frustrante şi despre care pot spune că este foarte greu să nu te laşi atins e cinismul oamenilor. Cumva, acest cinism e oarecum justificat pentru că nimănui din clasa politică nu i-a păsat cu adevărat de oameni, mai ales în perioada comunistă, dar şi în perioada următoare. Şi acest lucru este valabil şi pentru oamenii de afaceri.

Afaceriştii au o reputaţie proastă în România şi asta pentru că tratează oamenii foarte prost. Nu doar prin faptul că nu îi plătesc, dar şi prin comportamentul lor. Felul în care ei înţeleg duritatea este eronat. În România, a fi dur înseamnă a fi un bun om de afaceri şi această duritate presupune să tratezi oamenii cât se poate de prost, deseori fără respect şi cu o anumită superioritate. Acest mod de management este eronat şi nu duce la rezultate bune. Dar există şi problema că mulţi oameni acceptă ca managerii lor să se comporte aşa cu ei. Din aceea este o problemă care se perpetuează.

Care sunt calităţile pe care managerii români trebuie să le cultive?
Am învăţat că succesul unei companii depinde de oamenii din echipă. Este esenţial ca în interiorul echipei să existe o atmosferă de înţelegere, de colaborare. În acelaşi timp, e important ca managerul echipei să fie un adevărat leader. Din păcate, în România nu se face diferenţa între management şi leadership.

Ca leader trebuie să ai viziune şi curaj, să fii sursă de energie şi inspiraţie, mentorul echipei tale, să îţi motivezi oamenii cu pricepere şi răbdare ca să îşi dorească să crească împreună cu organizaţia din care fac parte. În acelaşi timp, nu numai managerul echipei trebuie să aibă leadership. Orice individ din organizatie trebuie să aibă leadership, să-i inspire pe cei din jur, să ia iniţiativă, şi astfel să contribuie la succesul companiei. Acest scop trebuie să includă nu numai acţionarii companiei, dar şi angajaţii, clienţii şi societatea în general. Ceea ce se poate face şi ceea ce încerc şi eu să fac în organizaţia noastră este să îi ajutăm pe oameni să înţeleagă  concepte precum: „emancipare”, „motivare”.

Cum anume trebuie motivaţi oameni, cum pot fi ajutaţi oamenii să se dezvolte profesional?
Trebuie să îţi pui întrebarea ce anume îi motivează pe oameni. Si nu este vorba doar de bani. În România se crede că doar banii îi motivează pe angajaţi, ceea ce nu este deloc adevărat. Am în vedere o idee de leadership care nu se rezumă la a fi lider doar la locul de muncă, la a fi lider în propria ta companie. Este vorba depre leadership-ul ca mod de a te raporta la o situaţie (leadership de idei). 

Leadership-ul mai înseamnă şi curaj, iar curajul, adevăratul curaj, iarăşi lipseşte mult în România. Politicienii nu au curajul să ia o măsură care este antipopulistă. Nu am văzut mulţi oameni care să afirme despre corupţie că este ceva rău şi care să aibă în mod  constant o linie în acest sens. Trebuie să iei atitudine, să susţii o cauză.

De multe ori folosesc o replică: "capul ce se pleacă, sabia nu-l taie!". Cred că asta este expresia unei probleme culturale care există în România. Oamenii îşi pleacă capetele, nu au curajul să lupte pentru ceea ce vor. La fel se întâmplă şi când vorbim de corupţie, oamenii nu iau atitudine împotriva ei, se gândesc că nu este nimic de făcut în această privinţă şi acceptă situaţia aşa cum e.

Acest lucru este greşit pentru că ei ar putea  lupta împotriva corupţiei şi ar putea câştiga respect pentru curajul lor. Nu există însă acest curaj, această coloană vertebrală.

Proiectul Voci pentru România este lansat de GRSPSociety (Global Romanian Students and Young Professionals Society). Scopul proiectului este de a promova în presă vocile românilor din străinătate care se bucură de succes profesional în ideea că acestia ar putea servi drept modele pentru tânara generaţie.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.