Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
- Dosofteea Lainici
- 19 aprilie 2025, 10:30

Vinerea Mare (numită și Vinerea Patimilor) este una dintre cele mai importante și solemne zile din calendarul creștin. Este ziua în care se comemorează patimile, răstignirea și moartea lui Iisus Hristos pe cruce.
Vinerea Mare nu e o zi de bucurie, ci una de schimbare, de tăcere, reflecție și întristare. Credincioșii retrăiesc simbolic moartea lui Hristos, care S-a jertfit pentru mântuirea lumii. Din acest motiv, este un moment privilegiat pentru conștiință și iertare, când omul se întoarce cu gândul la păcatele sale.
Este ziua în care trebuie să-ți ceri iertare celor cărora le-ai greșit. Singurul candidat la președinție care a făcut-o în Vinerea Mare a fost Victor Ponta, candidat independent.
Într-o postare pe Facebook acesta a spus:
„Azi, în Vinerea Mare, m-am rugat lui Dumnezeu și românilor, să îmi ierte greșelile și, mai ales, marele păcat al trufiei și laudei de sine! Când faci un lucru bun – nu te lauzi, nu ești trufaș, Dumnezeu știe și vede fără să spui!
Când am vorbit de inundațiile din 2014 de pe Dunăre am păcătuit grav, prin trufie și laudă de sine, în fața lui Dumnezeu și a românilor. Le cer iertare; este o lecție pentru mine, despre ce trebuie și ce nu trebuie să facă un bărbat matur de 52 de ani; un om care trebuie să pună responsabilitatea față de români pe primul loc și să își țină în frâu orgoliul și aroganța! Iertare!”
Vinerea Mare, iertarea păcatului unei declarații
În aprilie 2025, fostul premier Victor Ponta a făcut o declarație controversată referitoare la inundațiile din 2014. În cadrul unui podcast moderat de Robert Turcescu, Ponta a afirmat că, în calitate de prim-ministru, a ordonat deschiderea barajului de la Porțile de Fier pentru a preveni inundarea Belgradului, capitala Serbiei. Această decizie a dus la inundarea malului românesc de pe Clisura Dunării. Ponta a susținut că a luat această hotărâre în ciuda opoziției inițiale a autorităților române. El a menționat că a coordonat evacuarea locuitorilor și a oferit despăgubiri celor afectați, considerând că a acționat corect pentru a salva vieți omenești.
Ponta a subliniat că în 2014 a avut grijă în primul rând de români, afirmând că niciun locuitor din zona riverană a Dunării nu a fost în pericol și nicio gospodărie nu a fost grav afectată. El a adăugat că a salvat oamenii din Serbia și că a acționat ca un bun vecin și creștin. Pe de altă parte, adversarii săi politici au susținut că au fost victime omenești de partea română, dar nu au putut prezenta nici o dovadă. În final au recunoscut că nu au fost victime.