„Modalitățile concrete de aprofundare și diversificare a Parteneriatului Strategic cu SUA și situația regională  au fost principalele teme de discuție cu oficialul american.

În cadrul Parteneriatului Strategic au fost discutate proiectele în curs de derulare cu partea americană în plan politico-militar, de securitate, al justiției și  în domeniul  economic,  îndeosebi cele din sectorul energetic și IT, precum și  noi propuneri de dezvoltare a acestora.

Premierul Victor Ponta a prezentat rezultatele obținute de România în consolidarea reformei justiției și luptei împotriva corupției, precum și angajamentul Guvernului în acest sens.

De asemenea, a subliniat susținerea și măsurile luate de Guvern pentru o  alocare adecvată a resurselor bugetare necesare sectorului de apărare, în contextul provocărilor actuale.  A fost evidențiată cooperarea bilaterală excelentă în acest domeniu”, se arată în comunicatul Guvernului.

În plus, au discutat despre „o serie de acțiuni guvernamentale pentru a consolida dimensiunea economică a Parteneriatului strategic, inclusiv pentru a creşte investiţiile americane în economia românească”, precum și despre evoluțiile din vecinătatea estică.