Victor Negrescu despre admiterea României în Schengen: „Mă aştept la un vot covârşitor în Parlamentul European”

Victor Negrescu despre admiterea României în Schengen: „Mă aştept la un vot covârşitor în Parlamentul European” Victor Negrescu. Sursa foto: EVZ

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că marți, 18 octombrie, va fi votată, la Strasbourg, rezoluția privind susținerea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, începând cu anul viitor. Politicianul a mai adăugat că se așteaptă la un vot covârșitor în favoarea României.

Europarlamentarul Victor Negrescu susține, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, că rezoluția privind susţinerea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen va fi votată astăzi, 18 octombrie. De asemenea, intrarea, practică, în Schengen ar începe de anul viitor. În acest context, politicianul PSD a mai precizat că se bucură că solicitarea sa a fost susţinută de zeci de eurodeputaţi din mai multe state membre. Așadar, cererea lui Negrescu „devine astăzi realitate cu sprijinul grupului social-democrat din Parlamentul European”, spune europarlamentarul.

Victor Negrescu afirmă că textul rezoluției menționează clar nevoia luării unei decizii anul acesta. Este important de amintit că cele două state îndeplinesc criteriile tehnice de peste 11 ani. Așadar, România și Bulgaria sunt îndreptățite să solicite Consiliului European să adopte rapid această măsură, care să permită libera circulație pentru români și bulgari.

Victor Negrescu se așteatpă ca România să primească un „ vot covârşitor”

Europarlamentarul a mai adăugat că prin votul organiza astăzi, Parlamentul European a arătat, încă o dată, că sprijină România. De asemenea, Negrescu a mai subliniat că alături de colegii de partid și cei din PES a militat, mai ales în ultimii ani, pentru aderarea țării noastre în Spațiul Schengen. În plus, solicitarea lor s-a bazat pe susținerea a peste 40.000 de români, în cadrul campaniei RomâniiMerităÎnSchengen. Acest lucru arată doar faptul că acest obiectiv trebuie îndeplinit cu repeziciune.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mă aştept la un vot covârşitor în favoarea României peste câteva ore, grupul extremiştilor fiind singura grupare politică care nu a susţinut rezoluţia şi care caută, aşa cum au făcut-o şi în plen, să blocheze aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Ar fi bine ca cei din ţară care se aliază cu astfel de formaţiuni, să explice public de ce vor să-i blocheze pe români”, a concluzionat Negrescu în postarea sa.

După ce Parlamentul European a anunțat când va fi votată intrarea României în Schengen, majoritatea eurodeputaților au îndemnat statele membre să recunoască faptul că Bulgaria și România îndeplinesc criteriile Schengen și că ar trebui admise în spațiul de liberă circulație cât mai curând posibil.