Dupa ce il avertiza in decembrie 2004, printr-un comunicat de presa, pe Traian Basescu sa nu se alieze cu PRM-ul, acum Paul Nyrup Rasmussen, presedintele Partidului Socialist European, il acuza pe presedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, de partizanat politic. Intre timp, PRM si PSD merg cot la cot intr-o alianta despre care acelasi Paul Nyrup Rasmussen tace malc.
Mimand nedumerirea, acesta afirma: „Nu-l inteleg pe Wilfried Martens. Martens sustine demonstratiile de strada care au ca obiectiv daramarea unui guvern ales democratic in Ungaria, dar nu accepta votul legitim al Parlamentului Romaniei impotriva presedintelui”. Rasmussen pare mai nou un „specialist” in politica din Balcani.
Insa folosirea situatiilor de criza din Romania si Ungaria pentru a-si ataca colegii din Parlamentul European precum si o lipsa acuta de obiectivitate atunci cand este vorba de un diagnostic corect si neutru in privinta situatiei de la Bucuresti face de acum inainte inutila orice discutie despre comunicatele de presa ale presedintelui socialistilor europeni.
Astfel de iesiri ale aceluiasi presedinte nu sunt o raritate. Partizanatul politic din Parlamentul European se justifica in mare masura prin nevoia incorporarii a cat mai multor deputati din tarile nou-venite, la grupurile parlamentare din legislativul de la Bruxelles. Asa se explica si pozitia dezonoranta pe care liderul liberalilor europeni Graham Watson a adoptat-o cu privire la dragostea subita pentru Partidul Conservator.
Adevarul despre PSD este cu totul altul, dar el se exprima numai pe holurile PE. Un vicepresedinte al PSE imi declara cu un an in urma: „Am fost invitat in Romania, la Sinaia. In drum spre Furnica, urcam cu doi lideri social-democrati romani. Ei mi-au aratat mai multe vile, spunan-du-mi numele fiecarui politician PSD care era proprietarul de fapt. Ma gandeam, cum este posibil sa ai atat de multi bani in Romania?!”. Politicianul a ramas cu mirarea, iar odata cu aderarea Romaniei, socialistii europeni si-au luat valizele si au deschis un „birou de lucru” la Bucuresti.
Insa ce conteaza cu adevarat este pozitia Comisiei Europene. Deocamdata, ea s-a limitat la o declaratie formala. Din pacate, Comisia Europeana se preocupa mult mai putin pentru sustinerea democratiei in Romania decat o face Rasmussen pentru revenirea la putere a unui partid antidemocratic prin traditie si componenta.
Recomandările noastre
