În 1936 se tipărește și se distribuie în București și în țară o broșură semnificativ intititulată Jos laba de pe tricolor! Demascarea lui Stelian Popescu. Făcînd excepție de la regulile elementare ale editării, broșura nu dezvăluie nici editura, nici anul, nici tipografia unde a fost lucrată. Ne spune însă și cu litere de o șchioapă cine e autorul: Victor Eftimiu.

Autorul reia, în partea a doua a producției sale, conținutul unei alte broșuri antiStelian Popescu Cine e Stelian Popescu, culegere de pamflete tipărite în Aurora lui Nicolae Lupu.

Victor Eftimiu reia din broșura Aurorei girîndu-le cu semnătura sa prestigioasă, mai multe articole. Selectez un fragment de o rară violență, expresia urii stîrnite de marele ziarist, dar și a stilului fără mănuși din epocă: „Dar pînă să parvină aici și pînă să poată duce războiul fără cruțare, întreprins prin «Universul», contra gramaticei, Stelian Popescu a mînuit meserii în serii; a schimbat profesiunile cum n-a schimbat cămășile, și în toate a vădit aceiași mediocritate vecină cu trivialul, comparabilă doar cu figura lui banală și ștearsă de subchirurg de barieră. Părul creț al tipului de flașnetar clasic îi dă un miros pronunțat de suburbie; albul ochilor, furnicat de mii de vinișoare, îi dau căutătura speriată de cîine bătut și trădează omul care a suferit numai umilințe în viață; spinarea încovoiată sub povara nevăzută a păcatelor sale lucrative dă lui Stelian Popescu înfățișarea jalnică de sergent-major pus în retragere pentru infirmități ascunse; și cu toată asprimea lui de parvenit ajuns și cu toată bogăția în care se scaldă și pe care și-a însușit-o grație unui meșteșug testamentar, Stelian Popescu se îmbracă aproape ca un cerșetor – și aceasta din disprețul meritat către propriul său trup, pervertit în unealtă pîngărită în agonisirea sexuală a unui avut smuls în chip laș din mîinile slăbite ale unei bătrîne, îmbrîncită aproape în pragul nebuniei în clipe de voluptate mercenară.

Biografia lui Stelian Popescu e bogată în isprăvi de tot felul: omul acesta a trăit și a cumulat parcă viața a trei ticăloși de perversitate diferită; lui Stelian Popescu i s-ar putea aplica toate legile represive a trei împărății, căci înțelepciunea unui singur popor n-a putut îngrămădi într-o singură pravilă criminală toate păcatele pe care le-a născocit acest om, anume ca să se facă vinovat de ele. Drumul pe care l-a parcurs el e lung și întortocheat; iar cărarea pe care s-a tîrît e însemnată, ca cea a unui melc, cu o dîră vîscoasă de bale respingătoare. Pe unde a trecut, acest om a lăsat urme de autentică murdărie. În școală a fost elev impertinent; în armată, soldat dezertor; în magistratură, judecător sadic; în barou, morpion testamentar; în politică, simplu takist; ca ministru, numai ridicol; în gazetărie, comerciant analfabet – în toate iremediabil nul. Un creier mic de gușat, într-un cap mic de provincial – la Stelian Popescu, stinsele daruri virile, cu care și-a agonisit noaptea «Universul», s-au dezvoltat în dauna intelectului.”

Fără a atinge virulența din pamfletele Aurorei, reproduse în broșura sa, Victor Eftimiu se concentrează pe denunțarea lui Stelian Popescu drept gangster de presă și gangster pur și simplu: „Orașul Chicago e terorizat de gangsteri. Bande înarmate au pus biruri peste cele hotărîte de stat, au împărțit metropola în cartiere și profesiuni și suprimă pe cei ce nu se execută.

Noi suntem terorizați de bandiții condeiului. La adăpostul unei legi care permite orice atac, orice calomnie, orice infamie și nu dă putință cetățeanului să se apere – ziarele de scandal practică asasinatul moral cu același cinism cu care bandele de la Chicago suprimă pe individ.

În fruntea gangsterilor din presa românească și mai periculoși decît toți, fiindcă au luat în labe tricolorul țării, sunt Stelian Popescu și bulgarul-grecesc Iane Zaharoff, de la «Universul». Fiu al unui preot de țară, din Balta-Doamnei (ce nume predestinat!) fără să exercite nici o profesiune (a fost, în tinerețe, avocat de judecătorie de ocol) Stelian Popescu posedă astăzi o avere căreia nu i se cunosc proporțiile.

Acest om n-a scris niciuna din paginile pe care le semnează. Ca și Zaharoff, care a ieșit o singură dată în publicitate, cu un articol furat, feciorul popei de la Balta-Doamnei, conduce ziare fără să fie ziarist. Fiindcă e și vanitos, nu se mulțumește cu milioanele nejustificate. Vrea să fie și conducător de opinie publică. A împărțit țara în români buni și români răi, în revizioniști și antirevizioniști. Cine plătește «Universului» e om cinstit. Cine nu, hoț și trădător de neam. Îmbrăcat în cele trei culori naționale, Stelian Popescu șantajează de ani întregi o țară întreagă, în numele patriotismului. A venit momentul să-i strigăm: – Jos laba de pe tricolor!” Sub binecuvîntarea acestei introduceri, broșura cuprinde documente și fapte me-nite a dovedi că Stelian Popescu e un bandit. Documentele i-ar fi fost trimise lui Victor Eftimiu: „Mi s-au trimis dosare întregi împotriva lui Stelian Popescu, a cărui mediocră persoană nu m-a preocupat niciodată, fiindcă în afară de reputaţia tristă pe care i-a creat-o protecţia răposatei Teodora Cazza vilan, n-ajunsese pînă la urechile mele manifestarea vrunui altfel de talent al său.

Numeroase sunt articolele cari s-au scris în presa noastră împotriva lui Stelian Popescu. Nu le republic, fiindcă adjectivele şi comentariile cari le însoţesc n-au decît o valoare polemică. Păstrez numai faptele, actele autentice, nu afirmările nejustificate, aprecierile prea crude. Ele dovedesc că Stelian Popescu e un om încărcat de toate păcatele. În loc să se ascundă în gaură de şarpe, sfidează şi terorizează de la înălţimea unei tribune publice cu răsunetul «Universului», pe care l-a prefăcut într-un amvon de ură şi de defăimare a tuturor valorilor acestei ţări.” De cine i-au fost trimise, autorul nu ne spune. Sursa dosarelor avea să de afle peste patru ani, în 1940, cînd după fuga lui Carol al II-lea din țară împreună cu Elena Lupescu, noul regim, alcătuit din Coaliția de guvernare Armată-Mișcarea Legionară, mai precis Generalul Ion Antonescu și Horia Sima, deschide casa din Aleea Vulpache, în care locuise pînă nu demult Elena Lupescu, marelui public. Dacă ne gîndim că același lucru se va petrece peste decenii cu casa lui Nicolae Ceaușescu vom observa că nu e nimic nou sub soare cînd vine vorba de denunțarea Trecutului odios. Reportajul dedicat inițiativei se intitulează Din umbră și a apărut în Universul din 21 octombrie 1940. El ne oferă imaginea excitației Poporului la spectacolul Căderilor de capete: „Ziarele străine și, în parte, cele românești au publicat reportaje semnificative despre casa din aleea Vulpache, fosta locuință a faimoasei Elena-Esthera Lupescu. Zilnic mulțimea așteaptă ceasuri întregi să poată vedea cîteva minute interiorul unei case care a jucat un rol nefast în istoria politicii noastre din ultimii ani.

Această curiozitate a publicului nu este îndreptată spre casa din aleea Vulpache din aceleași motive pe care le au cei ce vizitează vestigiile unor anumite case din Pompeiul acoperit de lavă. (...) Publicul care așteaptă ceasuri întregi să vadă casa din aleea Vulpache știe că, de aci, din această clădire umbrită de copacii ce-și leapădă frunza în acest sfîrșit de toamnă, au pornit firele tuturor urzelilor, tuturor combinațiilor iudeo-masonice care după zece ani au dus poporul român, țara întreagă, în situația tragică de azi cînd vedem năruit cel mai de seamă țel al românismului: unirea. Viața intimă, trecutul acestei femei, bogățiile cîștigate în modul știut, felul ei de trai n-ar interesa decît cronica scandaloasă.

Amestecul ei permanent și hotărîtor în tot ce privea administrația țării, de la selecționarea conducătorilor dintre devotații ei, pînă la suprimarea sîngeroasă a adversarilor mafiei din umbră, acest amestec evident și complet trebuie disecat pe baza actelor și scrisorilor găsite acolo de reprezentanții mișcării național-legionare care au datoria să le predea comisiilor de anchetă ce instruiesc pe foștii demnitari din ultimii ani.” Inițiativa noului Regim scoate la iveală cine fusese regizorul din umbră al semnării de către Victor Eftimiu a broșurii Jos laba de pe tricolor!: „Ceea ce a mai rămas după fuga precipitată a faimoasei doamne este notat în descrierile ziarelor în care se arată și cuprinsul multor dedicații pe cărțile unor autori în goana după situații obținute pe ușa dosnică a Favoritei. Printre aceste cărți se găsesc și cele ale lui Victor Eftimiu și foarte multe exemplare dintr-o broșură pe care acesta a scos-o împotriva «Universului» și a directorului nostru d. Stelian Popescu. ”

Potrivit ziarului, Elena Lupescu a asigurat nu numai fondurile, dar și imunitatea lui Victor Eftimiu, „cum dovedește și faptul că, deși trimis în judecată prin ordonanța judecătorului de instrucție Nr. 86 din 1936, Victor Eftimiu, autorul broșurii depozitată în casa Estherei Lupescu, a scăpat totuși de rigorile legilor.” În Amintiri, Stelian Popescu e mult mai exact în privința Elenei Lupescu: „Scriitorul Victor Eftimiu, cel care în timpul războiului mondial, pînă să intrăm în război alături de anglo-francezi, dusese o campanie contra țării, începe și el acum o campanie contra mea, din ordinul Lupeascăi și editează o broșură dedicată ei. Această broșură, cu dedicație, după gonirea Regelui, a fost găsită la loc de onoare în casa Lupeascăi și apoi expusă publicului ce vizita această casă.

Victor Eftimiu, care dădea ceaiuri și serate în onoarea Lupeascăi, este și azi primit în societatea românească, căci lichelismul lui nu cunoaște margini și probabil că azi s-a apropiat și de regimul generalului Antonescu.” Cine-i dăduse lui Victor Eftimiu dosarele cu Stelian Popescu? Siguranța, cine altcineva!