Vicepreședintele Organizației Patronale HoReCa Cluj solicită măsuri compensatorii statului român. “Avem nevoie azi, nu mâine”

Vicepreședintele Organizației Patronale HoReCa Cluj solicită măsuri compensatorii statului român. “Avem nevoie azi, nu mâine”

Vicepreședintele Organizației Patronale HoReCa Cluj, Dan Isai, a solicitat în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 12 aprilie, măsuri compensatorii imediate din partea autorităților statului român pentru industria HoReCa. “Din păcate, această pandemie ne-a adus într-o situație în care trebuie să luăm măsuri azi, nu mâine. Altfel, nu vom avea pentru ce să mai luăm măsuri”, a subliniat clujeanul Dan Isai, CEO Salad Box.

Cifra de afaceri a scăzut cu 70%

“În 2019 erau peste 40.000 de companii în industria HoReCa, aproximativ 190.000 de angajați direct și 12.000 angajați ai business-ului românesc. Cifra de afaceri la cele 40.000 de companii a fost undeva la 5 miliarde de euro. 

După pandemie, aceasta a scăzut în 2020 cu 70%. Numărul de angajați s-a redus cu mai mult de jumătate și nu s-a oprit - nici când a apărut vaccinul, așa cum ne așteptam cu toții, nici după ce s-au încheiat alegerile. Am avut un minister, am avut un Guvern, însă depanajul continuă pentru această industrie.

Trebuie luate măsuri, iar aceste măsuri compensatorii nu le cerem pentru noi, ci pentru angajați, pentru furnizori, pentru această industrie pentru care, pe partea educativă - educarea chelnerilor și bucătarilor -, statul nu investește nimic. Aceste profesii au dispărut și au revenit în sarcina angajatorului - nu suntem dispuși să facem asta în continuare. Suntem dispuși să oferim calitate”, a declarat vicepreședintele Organizației Patronale HoReCa Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doar 8% din grantul 2 a fost furnizat de către stat. Grantul 3 nu există

Doar 8% din grantul 2 a fost furnizat de către stat, potrivit vicepreședintelui organizației, Dan Isai. Grantul 3 este blocat. În curând, statul român nu va mai avea cui să ofere ajutor fiindcă afacerile din industrie vor intra în faliment. 

“Suntem deschiși și cu organele de control și dorim să ne exprimăm și noi un punct de vedere. În momentul de față, Guvernul a venit acum 8 luni de zile cu prezentarea granturilor, iar după patru Ordonanțe de Urgență, după ce s-a stabilit și bugetul, nu am avut oameni în agenții care să împartă bugetul respectiv, acum nu sunt bani în cont și așa mai departe. 

Cu părere de rău spun, aproape 7-8% din grantul 2 s-a plătit pentru aceste companii, ceea ce este foarte puțin. 

Grantul 3 a început în noiembrie și s-a terminat la sfârșitul lui ianuarie. Din vina nu știu cui, sunt niște probleme tehnice, acesta au fost blocat și se lucrează la o nouă platformă. Suntem în aprilie, probabil că noua platformă va fi gata undeva în septembrie și s-ar putea să fie prea târziu”, a subliniat Dan Isai. 

Într-un an de zile, afacerile nu vor mai exista 

“Am primit și vestea ajutorului HoReCa undeva lunii decembrie. Acesta era 20% din cifra de afaceri. Inițial se vehiculase suma de 5,5 miliarde de lei, acum a coborât la 2,5 (miliarde de lei - n.r.) și când s-a publicat bugetul, suma ajunse de fapt la 1 miliard de lei. Când se reia și ajutorul acesta? Teoretic, trebuia în luna iunie 2021 să fie finalizat, acum (...) au lăsat-o pentru 2022. 

 

Pentru guvernanți poate nu pare mult un an de zile în care noi să ținem industria în viață, dar pentru noi este imposibil. Eu sunt mai pragmatic de felul meu și întotdeauna am pus bugete deoparte și întotdeauna mi-am pus echivalentul la cheltuielile fixe pe 2 luni drept rezervă. Mi-am împărțit business-ul în diferite orașe și țări tocmai ca să nu ne expunem într-un singur loc, dar nu e suficient. (...) Pur și simplu, 1+1=2, nu 3”, a afirmat reprezentantul Organizației Patronale HoReCa Cluj. 

Arafat, solicitat să ia contact cu realitatea

Vicepreședintele organizației clujene a subliniat că, pentru industria HoReCa, granturile compensatorii pentru investiții au caracter obligatoriu, nu opțional. Patronii afacerilor HoReCa solicită autorităților statului român să le redea șansa de a opera zilnic, de a-și relua activitatea. “De asemenea, vrem să fim disociați de celebrul 3 la mie”, a subliniat Dan Isai. 

 

“Nu se știe cine este în Comitetul acela de Urgență, chiar sunt curios. Inclusiv domnului Arafat îi mulțumim pentru suportul și pentru grija de care a dat dovadă pentru sistemu medical și pentru că își face cumpărăturile de acasă prin delivery, dar i-aș sugera să iasă și în viața reală, să vadă ce se întâmplă cu românii zi de zi, ce se întâmplă cu supermarketurile care se aglomerează și mai tare datorită restricțiilor. Nevoile oamenilor sunt aceleași, tot atâtea cumpărături facem.

 

Ceea ce îi cerem noi în momentul de față este să ne lase să lucrăm, în primul rând. 

 

În al doilea rând, să vină cu măsurile compensatorii azi, nu mâine, pentru că mâine s-ar putea să nu mai aibă pentru cine să vină. 

 

Nu în ultimul rând, ne dorim asumare din partea lor și predictibilitate. Putem lucra împreună, putem să stabilim un plan prin care să se relaxeze restricțiile, dar avem nevoie de predictibilitate. Altfel, nu avem cum să clădim un business plan pe termen scurt și mediu. Pe termen lung nu se poate pune problema”, a concluzionat vicepreședintele Organizației Patronale HoReCa Cluj, Dan Isai.