Viața nevăzută a Centrului Vechi. Cine face legea în locul în care dintotdeauna a dictat doar banul

Renumit loc de bişniţă înainte de '89, e şi astăzi locul unde se fac cele mai multe găinării.

Cinci restaurante erau în Centrul istoric al Capitalei înainte de ’89. Comisarul - şef Costel Ivaşcu le numără pe degete. Pe vremea aia lucra la post fix, la Banca Naţională a României. Începuse cariera în sistem în 1984 şi spune că zona zero a Bucureştiului era la fel de aglomerată ca şi astăzi. Localurile erau pline de bişniţari care căutau să se căpătuiască de pe urma naivilor veniţi pe Lipscani la blugi, casetofoane, geci şi alte lucruri de mare valoare pe vremea aia. La Carul cu Bere, la Universal, la Cărăbuşul, la Calul Bălan sau la terasa Ciocârlia cântau lăutarii de se zdruncinau pereţii. Aveau însă program fix – după ora 22.00 trebuia să fie linişte. Altfel, o încurcau cu Miliţia. Din 1984 până în 1990, comisarul şef Costel Ivaşcu a umplut vreo patru jurnale despre viaţa de atunci, din buricul Capitalei. Unele lucruri pe care le-a consemnat cu stiloul în caietele cu coperte maronii sunt şi acum "intime". În jurnalul din 1988, de exemplu, anul în care s-a căsătorit, a scris mai mult lucruri personale. "Eram un poet. La un moment dat scriam şi versuri. Acum nu mai am muze", râde Ivaşcu. Lui îi plăcea la restaurantul Mureşul, de pe Lipscani. Preţurile erau mai mici, mâncarea - cea mai bună. Ivaşcu îşi aminteşte că-l administra o unguroaică aprigă. Vorbea româneşte, dar în hopuri: "Era şefă de restaurant. S-a spart, la un moment dat, cupola de sticlă. Şi-a chemat pe cineva şi i-a spus: Ia, domnule, cupula asta de-aici!. Erau şi pe vremea aia hoţi de buzunare în Centrul Vechi. Moartea miliţienilor! Comisarul şef îşi aminteşte că li se făceau dosare penale şi, în baza decretului 153, dacă nu avea loc de muncă, te băgau la puşcărie.

Amenzile, exclamă dintr-o dată Ivaşcu, se plăteau pe loc. N-aveai cum să te tocmeşti cu legea: "Te prindeau şi-ţi cereau legitimaţia de serviciu. N-aveai serviciu, te luau la Secţie, apoi vedeai puşcăria. Erai, cum se spunea pe vremea aia, element parazitar ". Femeile erau nişte "turnătoare": "Cu legea aia 153, îşi pârau bărbaţii care naveau loc de muncă". Viaţa era grea chiar şi pentru un miliţian obişnuit să ia masa la popota Miliţiei Capitalei. Jurnalul îl dă de gol. Într-o zi, a scris că a mers la magazin. Nu aveau decât conserve de peşte şi sirop. "Lângă Calul Bălan era un magazin Gostat. Aduceau carne numai noaptea. Se făceau cozi mari, era strada plină de oameni. Mai mergeau colegi de-ai mei să cumpere carne", rememorează Ivaşcu. Erau şi magazine mari, de îmbrăcăminte, ca "Macul Roşu" "Bucureşti", dar şi renumitul "Alb şi Negru", de vopseluri sau mercerii. Singurul care rezistă chiar şi astăzi este celebrul magazin de rochii de mireasă de pe strada Lipscani. Comisarul spune că erau lucruri de calitate, pe care le putea cumpăra oricine. Venea şi lumea de la ţară să cumpere un costum de ginere din stofă fină sau rochiile încărcate de mărgele şi paiete. Ţepe de bişniţari Bucureştenii care cădeau în plasa bişniţarilor rar făceau plângeri la miliţie, îşi aminteşte comisarul Ivaşcu. Era metoda "ţeapă": plăteai pantofii, bişniţarul ţi-l arăta pe stângul şi pretindea că pleacă să ţi-l aducă şi pe dreptul. Nu se mai întorcea: "Mai vindeau pantofi, dar ajungeai acasă şi vedeai că în cutie sunt ziare. Sau cumpărai o geacă şi în pungă era doar o mânecă". Ivaşcu şi-i aduce aminte pe cei mai mari bişniţari ai vremii: Coroiu, Gigi Românu’ şi Cuba. Comercianţi de centru: nu scăpa niciun client nepăgubit. Bişniţarii erau o prezenţă constantă, înainte de Revoluţie, în Centrul Vechi. Dădeau cele mai mari ţepe. Bișnițarii vindeau cele mai dulci nimicuri ale vremii: blugi, pantofi , Kent și parfumuri "Te prindeau şi-ţi cereau legitimaţia de serviciu. N-aveai serviciu, te luau la secţie, apoi vedeai puşcăria. Erai, cum se spunea pe vremea aia,  element parazitar."  COSTEL IVAŞCU, comisar-şef

Meseria de miliţian Şi miliţienii ieşiţi la pensie confirmă degringolada care era înante de ’89 în Centrul Vechi al Capitalei. Pensionat în 2002, domnul Stelian povesteşte cum se făceau arestările odată. Meseria îi permite să braveze. A băgat şi 80 la pârnaie într-o seară. Şuţi, prostituate, vânzători ambulanţi sau oricine nu răspundea la ordine. Cunoaşte ca în palmă locurile. Spune că îl poţi lega la ochi şi-ţi spune tot: "Atâta vreau: să-mi zici de unde plec. Fără să văd ştiu că-s pe Doamnei, în faţa cărui magazin, cine e proprietar şi toate alea. După paşi ştiu! I-am numărat o viaţă-ntreagă!" Catanga, urmărită pentru "cântări fără autorizaţie"

Blonda lui Coldea vorbește. Marina Pandarof, despre relația cu fostul adjunct al SRI

Viața la bloc. Ce nu poți să faci fără acordul vecinilor. Scrie în lege

Cât a fost miliţian la judiciară, pensionarul Stelian şi-a făcut prieteni de petrecere, dar şi duşmani: "N-ai matale păr pe cap câţi duşmani am io! Dar eu am o vorbă: Te cinstesc, te iubesc, te cânt, te şi beaaaaau, da’ până la urmă te iau! Aşa am făcut cu toţi colaboratorii mei. Erau hooooţi! Hooooţi mari! Vagabonzi! Şi de la o nuntă l-am luat pe unu’! N-am iertat nimic! M-am pus la masă, i-am făcut cu ochiu’ şi i-am zis: Dimineaţă, când termini treaba, te-am luat! Şi nu mă duceam la nuntă la pocneală! Mă duceam cu dar! Cu bani de-acasă!". Colcăiau hoţii în Centrul Vechi. Tovarăşii lui nea’ Stelian şi-au luat şi ei de multe ori ţeapă: "Unu’ a vrut să-i cumpere fiicăsii un flanel. Şi-a venit cu bluza la mine. Era o cârpă. Eu le-am spus: Bă! Dacă sunteţi proşti…". În timpul programului, făcea turul localurilor. Şi de plăcere, dar mai ales, spune el, din chemarea datoriei. Vâna chiulangii de la muncă. Îi prindea şi – direcţia secţia 10! Miliţianul poveşte că se milogeau bieţii muncitori, măcar să-i lase să termine şpriţul din pahar. Lăutarii i-au plăcut dintotdeauna lui Stelian. Îi plăteşte şi acum să-i cânte "Sunt vagabondul vieţii mele", într-un restaurant de pe strada Doamnei, cu un acordeonist zelos, care l-a salutat pe miliţianul Stelian de cum a dat colţul străzii. Îl cunosc toţi. Cât timp le-a fost şef, nimeni n-a avut voie să dea din gură fără acte prin vreo cârciumă. Doar Cornelia Catanga se sustrăgea legii: "Păi aia ştii cum fugea de mine? Când o prindeam printr- un restaurant o căutam la acte. «Ai tu, fă, autorizaţie? Ce basca mea cauţi pe-aicea? », o întrebam. Fugea de mânca pământul!" "Şi de la o nuntă l-am luat pe unul! N-am iertat nimic! Făceam şi 80 de arestări pe noapte. STELIAN, fost miliţian de centru

"Femeile sunt şi ele consumatoare" Din august 2007, doi ofiţeri şi 15 agenţi răspund de ordinea publică în Centrul Istoric. Au birou pe strada Şelari, chiar vizavi de un local zgomotos, unde, la sfârşit de săptămână, se dansează pe rupte. Intervenţii au în fiecare zi – agenţii aleargă parcagii, care ciupesc din mila şoferilor. Dau amenzi cu teancul. Degeaba – aproape niciunul nu le plăteşte. "Prindem pe câte unul şi ştiţi ce ne spune? Dă tot teancul ăla de hârtii, că le semnez pe loc! Să nu stai după mine de fiecare dată. Nu-i interesează", spune unul dintre agenţi. Comisarul Adrian Dinu, şeful Secţiei 10 de Poliţie, de care aparţine biroul din Centrul Vechi, spune că în weekend apar acolo cele mai multe probleme. Ies scandaluri din cauza băuturii, se fură bunuri, iar cam o dată la două – trei luni se sparg societăţi comerciale. Agenţii Purcea şi Tudorian vorbesc în eufemisme despre "evenimentele" care perturbă liniştea pe străduţele pline de restaurant şi baruri. "S-au bătut ca fetele! Şi-au dat câteva palme!", discută ei despre doi indivizi care şi-au cărat pumni undeva prin faţa Clubului A. Se întâmplă des. Ionuţ Tudorian spune că s-ar întâmpla şi mai des dacar avea românii bani să consume cât să-i ţină ficatul: "Se îmbată, dar nu mulţi. Cine naiba-şi permite să chefuiască în Centrul Vechi? Numai o bere e opt lei. Şi femeile-s consumatoare, dar tot bărbaţii beau mai mult." Le place şi lor cum arată zona, dar la chefuit nu se bagă. Spun că mai bine beau o bere la ei în cartier. "Sau o apă minerală", punctează Ştefan Purcea, care e gata de plecare pe teren. Şi-aduce aminte câţi beţivi a cules de pe străduţele înguste şi-l apucă nervii. Îl incomodează fermoarul hainei, care nu se închide. Pufnituri. Împrumută haina unui coleg, pentru că nu poate ieşi aşa pe stradă. Se pipăie şi le ia la rând: "Spray paralizant am, tonfă – da, port carnetul, cartuşe sunt, pistolul e acolo. În total fac opt kile". Colegul găseşte motiv de râs: "Hai, fugi! Zici că eşti bărbat bine şi te plângi că ai opt kile pe tine!".

În centru, se fac mici "găinării": se fură telefoane, portofele, iar băieţii răi se bat abia spre dimineaţă Străinii care vin în centru sunt naivi: furaţi până la ultimul euro Străinii au bani de spart prin baruri: "Sunt naivi. Am alergat odată nişte şoareci din Ferentari o noapte întreagă. Îi făcuseră pe nişte americani prin metoda îmbrăţişarea. Îţi sar în gât, tu zici că ei sunt amabili, te primesc bine în oraş, dar te lasă fără portofel", spune agentul Ionuţ Tudorian. Poliţiştii de la ordine publică susţin că de altele "mai grele" n-au auzit să fie în Centrul Istoric. Prostituate nu-s, droguri cine ştie…: "Fete or fi, dar nu din alea de pe centură. Că dacă ea merge în club, cum o prinzi că e prostituată?", întreabă, mai mult pentru el, Ionuţ Tudorian.