Peste câteva săptămâni Nadia reușea să obțină o bursă de studii în Germania și a plecat fără să mai stea pe gânduri. În scurtă vreme a cunoscut un bărbat foarte bogat, de care, desigur, se îndrăgostise și cu care urma să se căsătorească.

-Trebuie să vii la nuntă, Catia. O să fie numai lume bună. Cine știe, poate cunoști și tu vreun neamț și te muți aici să nu mă lași singură.

Catia a acceptat invitația. Nu putea lipsi de la nunta celei mai bune prietene. S-a îmbarcat în avionul care avea să o ducă la Berlin fără să bănuiască ce avea să i se întâmple. Ceruse bilet la fereastră, pentru că îi plăcea să evite contactul cu oamenii.

Avea dopurile căștilor adânc înfipte în urechi, iar ochii îi ținea scufundați într-o carte ce cântărea cam cât greutatea unui bagaj de mână.

-Cred că ai greșit zborul, a auzit o voce străină în urechea stângă. Ca să termini dicționarul ăsta trebuie să zbori până în Argentina cu escală de două zile în Alaska.

Tocmai de acest gen de dialoguri se ferea Catia. Cu colțul ochiului a încercat să îl observe pe care îi vorbise. Nu putea ridica privirea din carte ca să nu se trădeze, așa că s-a limitat la studierea picioarelor. Două mâini albe cu degete lungi ce nu purtau urmele vreunei verighete, stăteau așezate școlărește pe genunchii ce nu-și găseau locul în spațiul strâmt dintre scaune. Individul purta o pereche de jeans, aproape mulați pe coapsele ce ascundeau un trup atletic.

Fix genul de băiețel de oraș, cu pantaloni strâmți, tricouri mulate și tălpici, și-a spus Catia strâmbând din nas.

Clar nu intenționa să-i răspundă, așa că a mărit, ostentativ, volumul muzicii. Vecinul de zbor i-a observat gestul și a zâmbit. Cunoștea și el genul – inabordabilă, rece, calculată, drăguță, probabil virgină care își calcă lenjeria intimă și șosetele.

Avionul fremăta de oameni și de bagaje care nu-și mai găseau locul.

Cel de-al treilea loc a fost ocupat de o doamnă pentru care fiecare scaun ar fi fost o provocare pierdută. Asudată toată de emoția zborului, făcea eforturi supraomenești să încapă pe locul ei.

-Tinere, iartă-mă dacă te strivesc, dar nu mi-au găsit nimic mai spațios, s-a scuzat doamna.

-Eu sunt Codruț, nu vă faceți probleme, nici măcar nu m-ați atins.

-Ești drăguț, dar mai vorbim peste vreo oră când încep să mă expandez. Sper să nu se supere iubita dumitale că te-am abordat din senin, a continuat femeia, privind spre Catia.

-Nu este iubita mea, i-a răspuns Codruț.

-Atunci mă chinui să te împing mai aproape de ea. Nu se știe niciodată.

Catia, deși voia să pară absentă și cufundată în lectură, în realitate fusese foarte atentă la dialogul celor doi.

Se pregăteau de decolare, iar stewardesa prezenta măsurile de siguranță. Văzând-o pe Catia cu căști în urechi, i-a făcut semn să le scoată pentru a asculta instructajul.

-Hei, dă-ți căștile jos. A atenționat-o Codruț, atingând-o ușor pe umăr.

Catia a tresărit și l-a privit pentru prima oară de la distanța unei respirații. Era frumos, atât putea spune ea pentru a descrie un bărbat.

Hm, nu e rea, a gândit Codruț, dar e prea înțepată pentru gustul meu.

-Ce vrei ?

-Dă-ți căștile jos, ți-a făcut semn stewardesa.

Ce mod tâmpit de a începe o conversație cu un străin, s-a enervat Catia. Acum o să creadă că sunt o proastă.