Convins de aceste relatări, Virgil și-a urcat mama pe bancheta din spate a mașinii. Femeia începea să-și revină, dar vorbea aiurea și părea că nu-și mai amintește nimic. Virgil gonea, făcând să trosnească toate șuruburile Opelului vechi de 20 de ani.

Se întuneca, iar ochii nu îl ajutau prea tare. Tot strângea din ei și clipea des, dar parcă avea niște muște jucăușe care nu-i dădeau pace și îl distrăgeau de la drum.

La intrarea în oraș a încetinit brusc, temându-se să nu atragă atenția poliției. Se apropia de o trecere de pietoni semnalizată cu lumini care abia pâlpâiau când i s-a părut că zărește ceva pe asfalt – o mogâldeață inertă și întunecată.

A frânat, provocându-i maică-sii un țipăt de durere și a tras mașina pe marginea drumului.

-Unde te duci? L-a întrebat taică-său.

-E ceva pe trecerea de pietoni. Merg să verific.

Într-adevăr era ceva – trupul unui bărbat strivit pe dungile albe ale zebrei. Era plin de sânge, dar încă trăia.

-Ajută-mă! I-a spus cu glas stins.

Fără să stea pe gânduri, Virgil l-a luat pe rănit în brațe și l-a așezat pe bancheta din spate.

-Mamă, stai tu în față. Tată, dă-mi o mână de ajutor.

-Ești nebun? De ce l-ai atins? Dacă zice poliția că tu l-ai lovit? Trebuia să chemi salvarea.

-Nu spuneai tu că salvarea nu ajunge niciodată la timp ? dacă tot mergem la spital, de ce să nu-i facem un bine?

-Idiotule, salvarea nu ajunge în sat la noi, dar aici ești la oraș. Eu nu-l ating, iar dacă mă întreabă poliția, le spun că nu am văzut nimic.

În tot acest timp, un martor asistase la scenă și, crezând că Virgil era șoferul care provocase accidentul, alertase poliția.

-Un Opel alb tocmai a lovit un om pe trecerea de pietoni și acum încearcă să scape de cadavru. L-a urcat în mașină.

Virgil mai avea câteva sute de metri până la spital, când a auzit sirena poliției pe urmele lui. A intrat în panică la gândul că va fi descoperit că a condus deși avea permisul de conducere suspendat, așa că, în loc să oprească, a accelerat.

-De ce gonești ? Striga taică-său. Vrei să ne omori pe toți?

Frica îi luase mințile mai rău ca alcoolul, obligându-l să facă gesturi nebunești. Maică-sa leșinase, și capul i se muta dintr-o parte în alta, amenințând să se desprindă.

Spitalul era aproape, trebuie să mai reziste câteva secunde. Cu poliția pe urmele lui, străbătuse orașul cu viteza luminii. A rupt bariera de la intrarea în curtea spitalului, dar ce mai conta ?

A intrat într-un stâlp apărut din senin, când era atât de aproape... cât ghinion!

Maică-sa a fost proiectată prin parbrizul mașinii, sfârșind pe cimentul care i-a sfărâmat trupul, rănitul din spate a avut aceeași soartă, iar taică-său, izbit de scaunul din față, a murit fără să mai simtă suferința.

Numai Virgil era bine...