Viața la curte. O gravă eroare judiciară - partea a doua

Viața la curte. O gravă eroare judiciară - partea a doua

Principalul și unicul suspect al anchetatorilor, a fost Neluțu Măciucă. Toți martorii audiați îl indicau ca fiind ultima persoană ce s-ar fi aflat în preajma Ionelei în ziua în care fata plecase de acasă.

Se mulțumiseră cu raportul pe care institutul de criminalistică îl întocmise, dar ale cărui concluzii erau mai mult decât incerte : ,, firele de păr recoltate din interiorul prezervativului prezintă elemente de asemănare în privința caracteristicilor morfolgice cu firele de păr recoltate din regiunea pubiană a numitului Neluțu Măciucă. Pe prezervativul pus la dispoziție s-au evidențiat urme biologice, dar cantitatea insuficientă de probă nu a permis determinarea grupei sanguine.,,

-Nu-mi place ce scrie în raportul ăsta! Nu-mi place deloc. Dacă dăm peste un judecător zelos, tot cazul se duce de râpă, se plângea procurorul.

Conștient că probele din dosar nu erau suficiente pentru a-l acuza pe Neluțu Măciucă, procurorul avea nevoie de mărturisirea criminalului. Iar recunoașterea crimei a venit exact când aveau mai mare nevoie de ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Câțiva ani mai târziu, Neluțu Măciucă avea să acuze presiunea și bătăile pe care le-a îndurat pentru a fi convins că trebuia să admită că a omorât-o pe Ionela Haiduc.

Mărturia criminalului ocupa loc de cinste în actul acuzatorial al procurorilor, alături de expertiza criminalistică care stabilea că firele de păr găsite în prezervativ ar fi putut fi ale inculpatului. Dar la fel de bine puteau aparține și unei alte persoane, dar cine mai stătea să se impiedice de aceste detalii ?

Iată ce recunoscuse acuzatul : ,,m-am întâlnit cu minora Haiduc Ionela pe valea râului, în zona peșterilor. Mi-a mărturisit că se certase cu părinții și intenționa să fugă de acasă. La un moment dat minora mi-a propus să întreținem relații sexuale, dar eu am refuzat pentru că era doar un copil. Cu toate acestea am acceptat să mă excite manual, dar am folosit un prezervativ ca să nu o murdăresc. Toate lucrurile acestea le-am făcut în peștera unde a fost găsit cadavrul. Ulterior ne-am certat, iar minora m-a insultat, moment în care am sufocat-o. nu i-am dat foc intenționat.,,

Urmărirea penală se încheiase răsunător, făcându-l pe procurorul de caz mândru că reușise să obțină regina probelor – mărturisirea criminalului, care confirma întreaga teorie a acuzării.

Cazul era pregătit să ajungă la judecată. Neluțu Măciucă fusese convins că singura lui opțiune era aceea a recunoașterii. Avocatul său, în pledoaria finală a cerut clemență judecătorului :

-Domnule președinte, onorat complet, este adevărat că omorul s-a săvârșit, dar inculpatul nu a intenționat niciun moment să suprime viața victimei. A fost doar un accident regretabil, nu putem vorbi despre o crimă. Priviți-l pe inculpat, domnule președinte. E o mână de om, îi lipsesște acel sânge rece care circulă prin venele criminalilor. A avut o copilărie plină de privațiuni, a fost lipsit de dragostea maternă și a îndurat bătăile crâncene ale unui tată alcoolic. Acest om a cunoscut suferința și, credeți-mă, nu există pedeapsă mai mare pentru el decât să trăiasă cu gândul că această fețită a murit din cauza lui.

-Inculpatul, aveți ultimul cuvânt, i-a spus judecătorul.

Trecuse mai bine de un an de la moartea Ionelei, iar în timpul judecării procesului Neluțu fusese arestat preventiv. Urmele detenției se ghiceau pe chipul lui, iar ochii de un albastru tulburător parcă voiau să spună altă poveste decât cea creionată de avocat. Dar gura și conștiința erau mai puternice, iar acuzatul s-a apropiat de microfon și a vorbit cu glas stins :

-Regret tot ce s-a întâmplat. A fost o greșeală. Las la aprecierea dumneavoastră pedeapsa pe care veți considera că o merit.

18 ani de pușcărie a fost o veste care l-a zguduit pe Neluțu Măciucă din temelii. Avocatul îi promisese altceva.