Nori îngrămădiți și negri sugrumaseră luna, prevestind o furtună pe cinste, un motiv în plus pentru Elena să-și ia pastilele de somn în cantitate dublă.

Orice zgomot, cât de mic, o tulbura și agita, făcând-o să se răsucească de pe o parte pe alta până exaspera așternuturile mototolite și transpirate.

-Te rotești ca o clătită, stai locului, femeie! Se supăra Paul, nevoit să-i suporte mișcările haotice ce-i alungau și lui somnul.

Erau căsătoriți de aproape doi ani, dar se simțeau atât de legați unul de celălalt, de parcă ar fi fost împreună în alte o sută de vieți înainte. Trecuseră prin multe încercări până să devină o familie, Paul înfruntase un divorț istovitor, care-l sleise de puteri, dar măcar reușise să obțină custodia Mariei.

Mirela, fosta lui soție, își dorise mai mult casa și averea familiei decât copilul, însă, împinsă de la spate de un avocat mai ticălos decât ea, oferise judecătorului un spectacol ieftin de grijă maternală jenant disimulată, iar în final pierduse totul.

La capătul unui proces de aproape trei ani, Paul a rămas și cu copilul și cu casa și,  pentru că soarta fusese bună cu el, i-a dăruit  o nouă soție  – pe Elena, alături de care și-au văzut de noua lor viață, dând uitării tot ce îi tulburase în trecut.

Dar să revenim la noaptea dinaintea furtunii, care avea să le schimbe, pentru totdeauna, viețile. Doamne, cum tuna și fulgera, ca într-un scenariu apocaliptic în care aștepți să apară arca salvatoare, cu Noe la timonă strigând : ,, Veniți, e ultima strigare înainte de sfârșitul lumii!.,,

Să fii turnat cu găleata vreo patru ore, când Elena a deschis ochii – misiunea somniferelor se încheiase cu succes, micile pilule reușiseră să o scoată din furtună.

s-a răsucit spre Paul, care încă dormea și l-a mângâiat pe ceafă. Nicio mișcare, așa că și-a lipit buzele de umărul lui, cum făcea în fiecare dimineață.

-Bună dimineața, iubire! Ești cam rece, de ce ai dormit dezvelit?

L-a mișcat ușor, ca să-l trezească, dar Paul se ținea tare, ca un arc ce se împotrivește unei forțe mai slabe care vrea să-l clintească. Cu o mână a aprins lampa aflată pe noptieră, pentru că în cameră era o beznă specifică insomniacilor și a insistat :

-Hei, ce-i cu tine? Mi-au furat pastilele de dormit?

Reușise să-l întoarcă cu fața în sus. O prăpastie adâncă de două degete îi separase gâtul în două, iar pe marginile căscate erau desenate dâre groase, de sânge închegat. Elena i-a mișcat capul, scuturându-l într-o parte și în cealaltă, adâncind și mai mult hăul căscat spre moarte.

-Paul !

Sub el băltea o zeamă roșie care se îmbibase în cearceaf și în haine, semn că marea trecere avusese loc cu ceva timp în urmă.

În camera încă subjugată de întuneric, Elena mai mult simțea decât vedea, însă deznădejdea și teama se cuibăreau deja în sufletul ei și aveau să rămână acolo pentru multă vreme. Nu mai gândea, pur și simplu mintea ei era blocată, iar toate trăirile se topiseră într-o muțenie molipsitoare.

-Sună la poliție, i-a poruncit o voce din adâncul gândurilor.

Dar ce să le spună, cum să înceapă, dacă vor da vina pe ea ? perechi de ochi fără chip păreau să o urmărească, înregistrându-i fiecare gest.

-Sună la poliție!

O voce stridentă, care îi zgâria timpanul, a întrebat-o ce urgență are, dar limba Elenei s-a împleticit, șovăitoare și a închis fără să spună nimic. Mii de gânduri și întrebări îi sfredeleau creierul,  șocul nervos dându-i un tremurat straniu al buzelor.

-Sună la poliție!

Operatoarea a întrebat-o, cu o curiozitate prefăcută și domoală, ce urgență are.

-Soțul meu este mort.

Curând, casa avea să se umple de curioși cu priviri sfredelitoare și bănuitoare, poate chiar acuzatoriale. Un polițișt cu cap pătrat, încruntat și sceptic, a întrebat-o unde este cadavrul. Alte priviri mefistofelice de anchetatori, cu aere de superioritate, o priveau pe Elena cu toată neplăcerea de care puteau da dovadă.

-Alta care și-a măcelărit bărbatul și acum face pe victima!

Când cercetarea la fața locului era în toi, iar blițurile aparatelor de fotografiat aminteau de furtuna care îl ucisese pe Paul, și-a făcut apariția Maria, cu părul ei răvășit de somn și speriată de puhoiul de lume care le inundase casa.

-Ce se întâmplă aici? Unde e tata ?

A căutat-o cu privirea pe Elena și  a văzut-o plină de sânge, înconjurată de bărbați în uniforme.

-Hei, fetițo, n-ai voie să intri în camera asta, a oprit-o un polițist. A avut loc o crimă.

-Idiotule, așa vorbești cu un copil ? cum naiba ajung maimuțoi ca tine pe teren ?

Cel care vorbise părea să conducă ancheta, dirijându-i pe toți acești oameni furnici, care se călcau pe picioare, încercând să găsească dovezi.

-Doamnă, fata are altă rudă în viață în afară de dumneavoastră ? a întrebat-o pe Elena.

-Nu e copilul meu. O are pe maică-sa.

-Cum te cheamă ? a întrebat-o polițistul.

-Cine a murit la noi în casă ?

-O să afli mai târziu, acum trebuie să ne lași să ne facem treaba. Poți să îmi dai telefonul mamei tale ?

-Șefu, am găsit arma! A răsunat o voce victorioasă. Pare un cuțit de vânătoare, nu s-a încurcat criminalul.

Unicul suspect al anchetatorilor părea să fie Elena, soția victimei, așa că a fost condusă pentru audieri, deși, biata de ea, habar n-avea că pornise pe drumul cătușelor.

-Vă trebuie un avocat, dacă nu aveți unul vă putem desemna un apărător din oficiu, a informat-o procurorul, prezent și el la audieri.

-Nu știu niciun avocat, ce să fac cu el ?

În prezența unui tânăr avocat din oficiu, Elena a început să vorbească mult, aiurea și fără sens, convingându-i pe anchetatori că n-avea rost să mai caute în altă parte vinovatul.

Amintirile ei din acea noapte, la secția de poliție, au rămas destul de vagi, doar un miros de mucegai și șobolani tulburându-i gândurile... și gândacii din pricina cărora își tot dăduse palme.

I-au luat amprentele, cum văzuse în filme, dar lucrul ăsta îl faci doar dacă ai găsit vinovatul, ori ea nu-l omorâse pe Paul.

Luase doar o doză dublă de somnifere ca să nu mai audă furtuna. Își iubise soțul, chiar dacă uneori se mai certau, chiar dacă el nu-și mai dorea alți copii, chiar dacă nu o lăsa să muncească, chiar dacă îi restricționa cheltuielile, chiar dacă....

-Ori e nebună, ori joacă foarte bine teatru, și-au spus polițiștii. În orice caz, ea l-a ucis, nu păcălește pe nimeni.

În lipsa unui alt suspect și judecătorul a fost convins de vinovăția Elenei, mai cu seamă că amprentele descoperite pe arma crimei îi aparțineau, astfel că a decis să o trimită într-un arest preventiv prelungit până la finalizarea anchetei și până la calmarea opiniei publice.

Medicii concluzionaseră că Elena avea discernământ, astfel că teza nebuniei fusese abandonată. Doar ea se încăpățâna să susțină sus și tare că altcineva i-a ucis soțul, posibil din răzbunare.

În vremea asta Maria își îngropase tatăl și ajunsese în custodia mamei sale care, în sfârșit, obținuse casa pe care atât și-o dorise.

Într-o noapte Emil, bărbatul alături de care trăia mama Mariei, a început să urle ca un apucat, trântind și aruncând totul în calea lui :

-M-am săturat de mizeriile pe care mă obligi să le fac pentru tine. Schimbă patul ăsta, că nu pot să dorm în locul  unde a mierlit-o nenorocitul ăla.

-Ești o cârpă, un nimic, un inutil, n-are nicio vină patul că nu ești tu în stare să fii bărbat.

-Nebuno, mai bine mă transform într-un bou impotent decât să mai stau aici. Casa asta îmi dă fiori. Hai să o vindem și să ne cumpărăm altceva.

-Cum s-o vând, până ce nu o condamnă pe nenorocita aia ? Că e soție supraviețuitoare și are  drepturi, așa mi-a spus avocatul. Dar dacă o condamnă pentru crimă, adio moștenire, totul  îi rămâne Mariei.

-Nu știu ce să zic, Mirela, o să ne bată Dumnezeu pentru ce am făcut.

-Vorbește mai încet, imbecilule, vrei să te audă Maria ? ori poate ți-e dor de garsoniera ta cu șoricei și gândaci de bucătărie și nu-ți priește luxul și viața bună.

Maria nu-și pusese până atunci întrebări în legătură cu moartea tatălui ei, pentru că luase de bun ce stabilise ancheta poliției și ce-i confirmase maică-sa : Elena era o criminală.

Dar discuția pe care tocmai o ascultase o tulburase, trezindu-i amintiri îngropate, de pe vremea când părinții ei se certaseră pentru avere și custodie : ,,mama ta nu vrea decât bani, iar tu ești o pușculiță pe care vrea să pună mâna,, îi spusese Paul atunci.

-Dar totuși, mama nu e o criminală, s-a convins pe  sine și a încercat să uite tot ce auzise. Poate că nu era nimic în acele vorbe spuse la mânie.

Procesul Elenei mergea anevoios, lumea își pierduse interesul pentru un deznodământ ce părea a fi deja cunoscut.

Avocatul acesteia încercase să stea de vorbă cu Maria, să o întrebe dacă își amintea ceva din noaptea crimei, dacă auzise vreun zgomot, dacă altcineva ar fi fost interesat să îi ucidă tatăl. Ba chiar îi prezentase o teorie halucinantă în care Mirela, fosta soție, ar fi fost criminalul, dar fata refuzase vehement să îi răspundă la toate aceste întrebări.

Totuși, un germene de îndoială creștea firav în mintea Mariei, iar discuția dintre Emil și Mirela, oricât de mult ar fi dorit să o dea uitării, rămânea într-un sertar al memoriei care se deschidea puțin câte puțin.

Într-o zi a început să cotrobăie prin lucrurile maică-sii căutând ceva, orice, nimic. În afară de medicamente nu a găsit mare lucru, în schimb, într-un sertar cu lenjerie intimă, a dat peste un pistol și o fotografie cu Elena și Paul, decapitați brutal, cu foarfeca. I s-a părut, totuși, un clișeu prea evident, ca un scenariu de film cu buget redus în care regizorul mizează mai mult pe imaginația privitorului, decât pe acțiune. Doar un clișeu...

Vremea s-a scurs, așternând straturi învizibile de uitare, Elena a fost condamnată de prima instanță la 20 de ani de închisoare și doar o minune o mai putea salva.

Era o noapte răcoroasă de noiembrie când Emil, fostul iubit al Mirelei, a fost prins în flagrant vânzând droguri unui investigator sub acoperire. Un tovarăș de trafic îl turnase ca să-și scape propria piele, acuzându-l că alimentează orașul cu ecstasy și cocaină. Uluitor cât de jigodii sunt oamenii pe care i-ai ajutat în viață, își spunea Emil, încă șocat de postura în care se afla. Trebuia, la rândul lui, să vorbească, să le ofere procurorilor un pește mai mare, dacă nu voia să înfunde pușcăria.

-Fosta mea iubită a ucis o persoană. Vă interesează genul acesta de denunț ?

-Dacă o faci doar din răzbunare,nu. Ne trebuie dovezi.

-Am o fotografie cu mortul și câteva mesaje.

Polițiștii  păreau interesați de dezvăluirile lui Emil, chiar dacă nu era de competența lor să ancheteze un omor, iar Emil a început să povestească că a trăit cu o femeie foarte răzbunătoare și materialistă care și-a ucis fostul soț ca să pună mâna pe averea acestuia. Le-a mai mărturisit și faptul că el trebuia să comită crima, dar s-a panicat și a lăsat-o pe femeie să își ducă singură la bun sfârșit planul.

-E diabolică, credeți-mă.

-Spuneai că ai o fotografie, vrem să o vedem.

Emil a început să butoneze telefonul, căutând în istoricul convorbirilor lui cu Mirela mesajele și fotografia pe care le considera încriminatoare.

-Uitati, mi-a trimis poza cu mortul, iar sub ea a scris : ,,Porcul a ajuns în iad!,,

-De când e fotografia ?

-De a doua zi, când s-a aflat despre crimă. Dar nu asta e important, credeți-mă, ea l-a ucis.

-Și mesajele ?

Emil a mai derulat agitat lista convorbirilor și a început să citească : ,, Ai grijă să nu-ți tremure mâna, bea ceva înainte” îi spuse Mirela în seara crimei.

-Mi-e teamă, poate ar fi mai bine să așteptăm.

-Ce să așteptăm ?

-Să găsim altă cale.

-Nu există decât această cale. Dacă ești bărbat și mă iubești, ai s-o faci.”

Anchetatorii îl priveau pe Emil și nu-și puteau dacă încă seama dacă acest bărbat își bătea joc de ei s-au era pur si simplu idiot.

-Astea sunt marile probe?

-Vă jur, ea l-a omorât. A cumpărat un cuțit de vânătoare, vă spun și magazinul, poate confirma și vânzătorul. Avea un motiv serios să ucidă, planul ei era foarte bine pus la punct. Odată condamnată soția mortului, întreaga avere va fi moștenită de fată, de Maria, iar ea a obținut custodia. Le-am supravegheat casa săptămâni întregi, le-am învățat programul, aveam un rând de chei de la intrarea în casă.

-De unde aveați chei ? a întrebat procurorul.

-I le-am luat Mariei din geantă când venea în weekenduri să își viziteze mama. Am făcut un duplicat și a reușit să intre în casă fără probleme. Trebuia să înlăturăm încă de la început varianta unui intrus.

-Mai spune.

-Pot să vă descriu în detaliu casa, dormitorul, planurile Mirelei. Totul !

Insistența lui Emil îl făcea să pară disperat, dar, în același timp și vinovat în ochii unor polițiști care nu creditau cu bună credință un traficant de droguri gata să-și vândă și mama ca să scape.

-E dubios câte amănunte cunoaște, totuși. N-ar strica să o chemăm și pe tipa asta, Mirela, fosta soție. Poate ne ajută să îl înfundăm pe individ și pentru crimă.

Mirela s-a prezentat la audieri fără nicio urmă de teamă, extrem de stăpână pe situație și vizibil curioasă în legătură cu obiectul înterogării.

-Este despre custodia Mariei ?

-Nu doamnă. Este despre uciderea fostului dumneavoastră soț.

-Nu înțeleg. Din câte cunosc, vinovatul și-a primit deja pedeapsa.

-Aveți dreptate, dar au apărut probe noi. Un anume domn vă acuză că ați avea de-a face cu această crimă.

-Dumnezeule, cine ar putea fi atât de crud ? spunând aceste vorbe, Mirela și-a făcut cruce și a privit spre cer plină de smerenie. Am un copil de crescut. Cine este această persoană ?

-Fostul dumneavoastră concubin, domnul Emil Potcoavă.

-Drogatul ăla? Nici nu mă miră, ar fi capabil de orice, și-a pierdut orice rațiune. De când a început să se drogheze ne-am separat, era un exemplu negativ pentru fiica mea.

-Credeți că ar fi putut să-l ucidă pe fostul dumneavoastră soț?

-Sincer, despre acest om cred ce este mai rău. Ce-i drept îl ura de moarte pe Paul, spera ca după divorț să se mute în casa mea, dar, din păcate, la partaj am pierdut totul.

-Dar v-ați revanșat după moartea fostului soț, i-ați făcut pe plac domnului Emil Potcoavă și l-ați adus în casă.

-Adevărat, dar suntem oameni, mai și greșim. Repet, ne-am despărțit.

-În fine, nu v-am chemat să vă punem sub lupă viața amoroasă, vrem să descoperim ce s-a întâmplat în noaptea crimei. O să vă arăt o fotografie și câteva mesaje.

Mirela a citit așa zisele probe care o incriminau și a respirat ușurată.

-Recunosc că nu m-a întristat prea tare moartea lui Paul, dar asta nu mă transformă în criminal. Iar mesajele se referă la un tatuaj pe care ne propuseserăm să îl facem amândoi, iar Emil, ca un fricos, s-a răzgândit în ultimul moment.

-De ce credeți că a adus vorba despre aceasta crimă și cum vă explicați faptul că v-a indicat ca și autor ?

-V-am răspuns deja – drogurile i-au luat mintea.

-Cunoașteți ceva despre achiziționarea unui cuțit de vânătoare ?

-Parcă îmi amintesc că și-a cumpărat un cuțit, iar când l-am întrebat la ce-i trebuie, mi-a răspuns că vrea să taie o beregată. Dar am crezut că glumește, nu m-am gândit nicio clipă că ar fi putut face rău cuiva.

-Mai știți de unde și-a cumpărat acel cuțit ? dacă vi-l arătăm l-ați putea recunoaște ?

-Cred că de la un magazin de profil din centru. Avea un mâner special, din fildeș și o formă de corn de cerb. Posibil să îl recunosc dacă îl văd.

Polițiștii aveau deja pregătite fotografii cu arma crimei, iar Mirela le-a confirmat că era vorba despre același cuțit cu cel pe care și-l cumpărase Emil.

-E oare cu putință ? dramatiza situația. Am stat în aceeași casă cu un criminal ?

Pe care dintre cei doi să-i crezi ? un infractor, traficant de droguri sau o mamă singură cu un copil? Iar Elena fusese deja condamnată în primă instanță, iar acum spera într-o minune în apel. Eliberarea ei din arestul preventiv ar fi însemnat o întoarcere acasă, Mirela era din nou în pericolul de a pierde moștenirea.

-Dar dacă cei doi au fost complici ? dacă ambii sunt vinovați, iar Emil m-a acuzat pe mine ca să o scape pe Elena ? La acest lucru v-ați gândit ?

-Doamnă, lăsați în seama noastră reconstituirile, i-au oprit anchetatorii pornirile justițiare. Credeți că nu ne-am gândit și la acest scenariu ?

Din acuzator, Emil devenise acuzat. Cum era cu putință ?

-Domnule procuror, eram prost să mă acuz singur dacă știam că sunt vinovat ? femeia e diabolică, v-am mai spus. Puneți-mă la detectorul de minciuni să vedem care dintre noi minte.

Era ultima lui șansă să-și  dovedească nevinovăția, chiar ultima. A trecut cu brio testul, iar polițiștii erau mai confuzi ca niciodată. Dacă într-adevăr Elena era nevinovată, se confruntau cu o mare eroare judiciară, care încă mai putea fi îndreptată. Au adus-o din arest și au întrebat-o dacă dorește să se supună testului poligraf.

-De ce acum ? vreți să îmi distrugeți orice șansă în apel ? vreți să mă condamnați la moarte?

Biata de ea, se simțea atât de neîndreptățită, își pierduse orice brumă de încredere în poliție, în judecători, în oameni.

-Nu sunteți obligată, dar dacă există o minimă șansă să iasă bine, ne ajutați să descoperim criminalul.

-Îl fac. Fie ce-o fi!

Mai rămânea un singur suspect pe lista de așteptare a detectorului de minciuni – Mirela. Oare va accepta?

-Categoric nu! Le-a tăiat avocatul de care venise însoțită elanul polițiștilor. Știti foarte bine ca și mine că aceste testări nu au nicio valoare probatorie, în plus, pot da erori. Clienta mea nu va intra în acest joc pe care încercați să îl faceți. Aveți deja un vinovat condamnat, această anchetă este nelegală.

Într-adevăr, aceste mijloace de smulgere a adevărului sau de dovedire a minciunii nu cântăreau prea mult în ochii judecătorilor, dar puteau arunca o serioasă umbră de îndoială asupra vinovăției Elenei.

Poate acea minune pe care o aștepta avea să vină.

Avocatul din oficiu, care încă o asista, le-a relatat judecătorilor despre ancheta paralelă pe care poliția și procurorii o desfășurau. Un individ, aflat în concubinaj cu fosta soție a decedatului, oferise o altă versiune despre noaptea crimei, iar acest fapt nu putea fi ignorat.

Desigur că Mirela sau Emil nu ar fi putut fi condamnați în procesul care o privea pe Elena, dar aceasta din urmă putea fi achitată pentru lipsa unor probe suficiente, pentru existența unui dubiu care profită oricărui acuzat.

-Dar amprentele, cum explicați faptul că singurele amprente de pe arma crimei aparțin inculpatei ?

-Nimic mai simplu, domnule președinte – aflată sub puterea somniferelor, inculpata nu a simțit nimic din tot ce se petrecea în jurul ei. Criminalului i-a fost foarte simplu să-l pună acel cuțit în mână pentru a o incrimina. Totuși, doar un prost și-ar ucide propriul soț și ar lăsa amprentele pe arma crimei.

Vă place sau nu, s-a făcut dreptate doar pe jumătate.

Elena a fost achitată pentru că probele nu erau suficiente și pusă în libertate, dar criminalul lui Paul nu a fost încă descoperit. Emil și-a primit pedeapsa pentru trafic de droguri și a sfârșit în urma unei supradoze în penitenciar. Mirela a rămas în casa fostului soț, alături de Maria.

Și totuși, cine e criminalul ?