Crima perfectă nu i-a reușit. Poliția l-a prins pe cel care a ucis-o pe tânăra mămică lângă soțul legat la ochi

Crima perfectă nu i-a reușit. Poliția l-a prins pe cel care a ucis-o pe tânăra mămică lângă soțul legat la ochi

După 37 de zile de anchetă, criminalul unei tinere, mama unei fetițe de 11 luni, a fost arestat. Poliția a descris crima drept „cea mai urâtă” pe care a investigat-o vreodată și afirmă că a fost comisă cu o „brutalitate” rară întâlnită.

Tragica poveste, despre care evz.ro a mai scris, s-a petrecut într-o casă luxoasă din Atena, la începutul lunii mai. Atunci, Caroline Crouch, o tânără de 20 de ani a fost sugrumată cu un tricou lângă fiica ei de 11 luni și soțul său, pilotul Charalambos „Babis”  Anagnostopoulos. Cei care ar fi comis oribila faptă, a declarat soțul Carolinei, sunt trei bărbați care au intrat peste ei în casă să fure.

Mărturia lui a fost următoarea: trei bărbați - cu accente străine, posibil romi - au pătruns în casă în jurul orei 5 dimineața, l-au legat și i-au pus bandă adezivă peste ochi. Au arătat cu arma spre capul fiicei sale, a spus Babis. Apoi i-au ucis soția și câinele familiei – un hascky. Bandiții au plecat din casa lor cu 10.000 de lire sterline în bancnote și cu bijuterii în valoare de 20.000 de lire sterline, după ce pilotul le-a indicat locul în care ținea banii, sperând că-i vor cruța.

Soțul le-a descris polițiștilor cum s-a petrecut crima. Bărbații au urcat la etaj unde ei dormeau ​​lângă fetița lor.

L-au atacat mai întâi pe Babis. L-au legat de un picior al patului și i-au acoperit gura și ochii cu bandă adezivă. Apoi au legat-o pe Caroline cu un tricou. Sculați din somn, ei n-au fost capabili să reacționeze, deși Babis era un bărbat puternic, iar Carolina era inițiată în arte marțiale.

Atunci când unul dintre bandiții cu cagule a îndreptat o armă spre capul fiicei sale, Caroline a început să țipe să-i lase copilul. A fost, probabil, momentul când au sufocat-o, a declarat soțul.

„Am auzit-o pe soția mea strigând după ajutor în timp ce eram legat de pat la podea”, a spus Babis poliției. ”Am țipat să nu fim răniți. Bebelușul plângea, soția mea plângea și cineva sau unii oameni căutau prin casă pentru a găsi mai mulți bani și bijuterii. Dintr-o dată au părăsit camera și nu am mai putut auzi vocea soției mele”.

După ce hoții au părăsit casa, crezând că și el este mort, deoarece leșinase din lipsă de aer fiindcă avea bandă pusă și pe gură, Babis a reușit să apese cu nasul numărul de telefon al unei vecine apropiate, care a dat alarma. Era aproape ora 5.00 dimineața, a apreciat.

Babis fusese antrenat ca pilot de elicopter în Marea Britanie și le-a povestit polițiștilor cum a reușit să dea alarma doar folosindu-și nasul pentru a forma numărul de telefon.

Întreaga comunitate greacă a fost șocată de această întâmplare. Iar scenele filmate la înmormântarea tinerei Carolina au făcut ca întreaga țară să fie atentă la acest caz și să aștepte cu sufletul la gură ca bandiții să fie prinși. Lumea a plâns atunci când, la înmormântare l-a văzut pe tată strângând-o în brațe pe Lydia, în vârstă de 11 luni. Fetița a așezat ușor o floare pe sicriul mamei ei.

Cazul a fost în atenția presei elene, iar miercuri, 16 iunie, pilotul văduv a fost surprins îmbrățișând-o pe mama Carolinei la slujba de pomenire de la primul parastas făcut soției sale, ucisă la 20 de ani.

Grecii știau că polițiștii au reținut în Bulgaria un georgian despre care se credea că avea legătură cu banda care i-ar fi atacat în casă pe soții Babis și Carolina Anagnostopoulos.

Transmisia unui meci de la Euro 2020, întreruptă pentru a fi anunțată prinderea criminalului

Arestarea s-a produs vineri după-amiază. Jurnaliștii greci l-au prins în imagini pe pilotul Charalambos Anagnostopoulos, zis Babis, cu mâinile încătușate, cu o mască neagră pe față, înconjurat fiind de polițiști înarmați. Era dus la instanță pentru mandatul de arestare.

Era un contrast teribil cu bărbatul care plângea la înmormântarea soției sale, de origine britanică, și-și strângea la piept fetița rămasă orfană la vârsta de nici un an.

Dezvăluirea despre autorul șocantei crime a fost atât de importantă pentru public încât televiziunea greacă a întrerupt meciul de la Euro 2020 pentru a da știre. Trecătorii s-au oprit la cafenele unde există televizor pentru a urmări actualizările știrilor despre prinderea soțului ucigaș.

Carolina era nefericită în căsnicia cu pilotul

Timp de 37 de zile Charalambos Anagnostopoulos și-a susținut cu tărie povestea despre banda care i-a atacat în casa lor din Atena. Vineri seară, polițiștii au reușit să-i probeze că minte, iar pilotul a mărturisit totul. Îl audiau de joi seara și îi puneau în față probă după probă, care arătau că el a mințit.

Motivul e des întâlnit în astfel de cazuri. Caroline, care avea 20 de ani, amenințase că îl va părăsi și o va lua cu ea pe micuța Lydia.

Între Babis și Carolina a fost o dragoste frumoasă, păreau o pereche potrivită, chiar dacă ea era cu 13 ani mai tânără.

Vecinilor lor li s-au părut familia perfectă; o impresie întărită de fotografii ale acestora în vacanță, în locații precum Dubai, pe social media. Fericirea lor a fost reprezentată de un mesaj plin de dragoste postat de ziua Carolinei. „Soția mea minunată, cea mai apropiată prietenă și cea mai bună mămică din lume”, a scris emotiv Babis.

FOTO Babis Anagnostopolous și Caroline Crouch. Sub fotografia făcută în ziua nunții lor, scrie: „Împreună pentru totdeauna. O călătorie frumoasă dragostea mea”

Aveau bani, aveau o situație financiară stabilă, totul părea că merge perfect. Însă au existat și apropiați ai cuplului care le-au spus polițiștilor că Babis era un soț excesiv de gelos și că mai existau certuri destul de violente. Și Carolina era o femeie vulcanică. Nu stătea să fie bătută, ci riposta.

În timpul anchetei, polițiștii i-au descoperit jurnalul, publicat pe un blog. Au descoperit acolo adevărul despre relația dintre cei doi soți.

„M-am certat din nou cu Babis”, a scris Carolina în 2019. „L-am lovit, l-am înjurat și am spart ușa”.

Într-un alt text, ea a spus: „Mă gândesc să plec, să merg la sora mea. Nu știu dacă pot continua cu Babis”, a scris ea.

Mărturisirea soțului despre cum a suprimat-o pe Carolina de față cu fetița sa

„Nu am vrut să merg la închisoare pentru că am vrut să-mi cresc fiica”, ar fi spus soțul criminal ofițerilor, la capătul multor ore de interogatoriu.

A recunoscut că a sufocat-o pe Caroline în dormitorul lor, unde se afla și fetița.

Babis și-a acuzat soția de gelozie și că era obsedată, spunând că, în acea seară, a fost îngrijorat de siguranța fiicei sale după ce copilul a fost aruncat în pătuț de către Carolina.

Descriind relația lor ca având „zile foarte bune și foarte rele”, el a recunoscut că, în noaptea crimei, soția i-a strigat să părăsească casa și l-a acuzat că este un tată rău.

„În noaptea de 11 mai ne-am certat din nou”, spune Anagnostopoulos în noua sa mărturie. Poliția a făcut publice câteva părți din ea. „M-a împins din patul nostru și am văzut-o scoțând copilul din pătuț. Mi-am pierdut mințile ... când mi-am dat seama că era moartă, am căutat mijloace de a ascunde lucrurile, deoarece există un copil de 11 luni de luat în considerare. Nu mai suportam luptele. Era obsedată și geloasă”, a spus Babis.

„Am avut o altă luptă intensă mai devreme, în acea după-amiază [11 mai]. Când m-am dus la mansardă, ea mi-a spus să părăsesc camera și casa. M-a împins și apoi a lăsat copilul brusc și cu forță în pătuț. Bebelușul a început să plângă. M-am enervat, am atacat-o și i-am lipit fața de pernă sau saltea. Nu știu cât timp a durat. Nu am avut complice. Când mi-am dat seama că era moartă, am început să mă gândesc la copil și nu știam ce să fac. Am decis să ascund ce s-a întâmplat și am inventat totul.

I-am legat mâinile de spate și i-am pus bluza la gât, aproape de gură”, a mărturisit soțul ucigaș. În timpul interogatoriului, el le-a spus polițiștilor: „Îmi pare rău că v-am mințit. Dar a trebuit să mă asigur că rămân în afara închisorii pentru a fi cu copilul meu”.

Pilotul Anagnostopoulos a spus și despre cum s-a străduit să-și stranguleze cățelul de 7 luni, pe Bruno, care a fost găsit spânzurat de lesă și agățat de scară, probă că bandiții care i-ar fi atacat au făcut-o. De fapt, pilotul îl înecase pe câine și apoi înscenase totul.

O „crimă aproape perfectă”, au numit-o anchetatorii, pentru că specialiștii în criminalistică nu au găsit semne de spargere, fără amprente, fără ADN, fără nimic. Era ca și cum „spărgătorii au albit întreaga casă” înainte de a pleca.

Însă adevăratul criminal a făcut mai multe greșeli fundamentale. În timpul interogatoriului, polițiștii i-au prezentat dovezi electronice care îi contraziceau relatarea îngrozitoare.

Cum l-au depistat polițiștii pe omul care credea că a comis crima perfectă

Anchetatorii spun că a fost o ficțiune elaborată a soțului criminal și au prezentat în detaliu ceea ce cred că s-a întâmplat în interiorul casei în acea noapte.

Conform versiunii polițienești a evenimentelor, Babis a rupt un zăvor la o fereastră de la parter, apoi a răvășit locurile în care se păstrau obiecte de valoare pentru a face să pară un jaf. El a înecat apoi cățelușul husky de șapte luni al cuplului și i-a spânzurat corpul de o balustradă, spunând mai târziu că tâlharii trebuie să-l fi ucis ca să nu-i trezească pe ei care dormeau.

Ofițerii spun că Babis și-a legat ochii cu bandă adezivă, s-a legat de pat și a sunat la o vecină care i-a alertat despre „spargere”.

Probele electronice care l-au dat de gol pe Babis despre ce s-a petrecut în noaptea crimei, au fost prezentate de polițiști

O cameră de luat vederi de la parterul vilei îl surprinde pe Babis pe canapea împreună cu fiica lui, la 35 de minute după miezul nopții. Se certa cu Carolina prin mesaje telefonice, femeia fiind sus, în dormitor.

La ora 1.20, Babis dezactivează camera video, scoțându-i cardul de memorie. Atunci probabil că i-a încolțit gândul asasinării soției. Pentru că în anchetă a recunoscut că a scos cardul, l-a rupt și l-a aruncat în vasul de wc.

Între orele 1.35 și 4.00, Babis își trimite mesaje dure cu Carolina. Femeia îi transmite și ea un mesaj unei prietene în care îi spune că își ia fetița și își părăsește soțul. Ultimul mesaj al ei este cel în care îi spune lui Babis să plece din casă și că va divorța.

Ora 4.01. Ceasul de fitness, pe care Carolina îl purta mereu la mână, indică o explozie bruscă a activității cardiace. Polițiștii cred că atunci a început lupta dintre cei doi soți.

La 4.11, ceasul de monitorizare arată că bătăile inimii Carolinei s-au oprit. Era ora morții ei.

Între orele 4.11 și 6.00, Babis a înscenat atacul banditesc.

În fața acestor probe, pilotul antrenat în Marea Britanie și-a recunoscut crima. Riscă închisoare pe viață.

Ne puteți urmări și pe Google News