Viața la bloc nu este chiar atât de simplă precum pare. Toți cei care ocupă apartamente într-un astfel de imobil trebuie să respecte o serie de reguli care stabilesc cadrul în care se desfășoară viața în comun. Fiecare asociație de proprietari are un regulament după care funcționează și care trebuie respectat în litera sa.
Viața la bloc presupune respectarea unor reguli care stabilesc cadrul în care se desfășoară viața în comun. Într-un bloc de apartamente, fiecare dintre proprietarii unei locuințe au drepturi, dar și obligații pe care trebuie să le respecte. Multe dintre aceste reguli sunt stabilite prin lege, altele sunt prevăzute în regulamentul de funcționare, adoptat de generală a proprietarilor.
Regula de bază ce guvernează viața la bloc
Într-un bloc de apartamente apar, lunar, o serie de cheltuieli, pentru întreținere, utilități, reparații etc, ce trebuie achitate în comun. Asta este viața la bloc. Costurile sunt stabilite, unele pe fiecare apartament, iar altele în funcție de numărul de persoane. Cert este că toată lumea trebuie să contribuie acoperirea acestor costuri comune. Aceasta dincolo de ceea ce se plătește fiecare pentru propria locuință.
Românii care au ales viața la bloc trebuie să știe că există reguli cu privire la plata întreținerii. Mulți le ignoră și amână achitarea datoriilor ce le revin. Iar atunci sumele cad în spatele celorlalți. Fiecare dintre cei ce ocupă un apartament trebuie să-și achite costurile de întreținere, lunar. Banii sunt colectați de Asociația de Proprietari sau de administrator pentru serviciile și întreținerea spațiilor comune.
Legea 196/2018, permite asociațiilor să încheie contracte cu firme de contabilitate care să gestioneze aceste aspecte. Firmele de contabilitate calculează, în baza situațiilor primite facturile pentru fiecare apartament. Acestea sunt afișate, de regulă, la avizierul blocului pentru fiecare apartament.
Care sunt termenele de plată
Viața la bloc este guvernată de reguli democratice. Majoritatea stabilește, însă toată lumea trebuie să urmeze reglementările adoptate prin vot. Pentru întreținere, termenele la care sunt emise facturile de plată sunt stabilite de asociaţie sau de firma de contabilitate. Plățile se fac, în funcție de facturile emise în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, conform legii.
În cazul în care un proprietar întârzie plata, încă 30 de zile după cele 30 stabilite prin lege, poate fi pus la plata unor penalități. Legea stabilește că sancțiunea se aplică din ziua cu numărul 60 de la data emiterii facturii. Penalizările percepute reprezintă 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și sunt adunate într-un fond special, conform legislației în vigoare.
După expirarea termenului de plată și calculul penalităților, administratorii sunt obligați să notifice în scris proprietarii datornici, detaliind penalitățile aplicate. În cazul în care suma restantă nu este achitată în termen de 90 de zile de la afișarea sumelor datorate, administratorul are dreptul să recurgă la demersuri legale în instanță pentru recuperarea datoriilor.
Viața la bloc și spațiile comune
Legea reglementează care sunt spațiile comune, la care au dreptul toți cei care își duc viața la bloc. Potrivit normelor în vigoare, fiecare proprietar poate folosi părțile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalți și fără a le schimba destinația. În cazul clădirilor de apartamente, constituie părți comune din condominiu următoarele:
- terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia;
- fundația, curțile, grădinile, căile de acces;
- clădirea propriu-zisă, elementele de echipament comun, inclusiv părțile de canalizare aferente, care traversează proprietățile private;
- corpurile de clădiri destinate serviciilor comune;
- locurile de trecere, scările și casa scărilor și coridoarele; pereții perimetrali și despărțitori dintre proprietăți și/sau spațiile comune; subsolul; coșurile de fum;
- holurile; instalațiile de apă și canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire și de gaze de la branșament/racord până la punctul de distribuție către părțile aflate în proprietate individuală; canalele pluviale; paratrăsnetele;
- antenele colective; podul; pivnițele, boxele, spălătoria, uscătoria; ascensorul; interfonul – partea de instalație de pe proprietatea comună; rezervoarele de apă;
- centrala termică proprie a clădirii; crematoriul; tubulatura de evacuare a deșeurilor menajere; structura, structura de rezistență; fațadele; acoperișul; terasele.