Viața la bloc în 2024. Interdicții pentru președintele asociației de proprietari
- Ionel Sclavone
- 18 martie 2024, 11:50
Viața la bloc presupune respectarea unor reguli prevăzute de legislația în vigoare. Proprietarii care locuiesc într-o clădire de apartamente au obligația să se constituie într-o asociație, condusă de un președinte.
Președintele unei asociații de proprietari este ales, conform legii, prin votul membrilor, respectiv a celor de dețin locuințe în bloc. Odată cu el, sunt aleși și membrii Comitetului executiv, structură care asigură conducerea asociației.
Viața la bloc gestionată de asociația de proprietari
Asociația de proprietari se constituie, conform legii, din toți proprietarii de apartamente, din bloc. Aceștia formează adunarea generală cu drept de vot care, la rându-i își alege structurile de conducere. Conform legii asociația este condusă de președinte care coordonează comitetul executiv și o comisie de cenzori. La fel ca și în cazul societăților comerciale, președintele și comitetul executiv iau deciziile pe care le implementează administratorul.
Administratorul blocului nu poate fi oricine, așa cum se întâmpla în trecut pentru cei care-și duceau viața la bloc. El trebuie să dețină un atestat care să-i dea dreptul să se ocupe de gestioarea activității într-un bloc de locuințe.
Legea mai stabilește că numărul membrilor comitetului executiv nu poate depăși patru persoane. Comitetul executiv este constituit din președintele asociației și un număr par de membri. Iar, cu unele excepții, aceștia votează deciziile ce urmează să fie adoptate.
Interdicții pentru membrii comitetului executiv
Potrivit legislației privind asociațiile de proprietari există incompatibilități cu privire la preluarea unor atribuții sau funcții suplimentare. Membrii comitetului executiv, inclusiv președintelui de asociație, nu pot ocupa și alte funcții. De exemplu, aceștia nu pot fi membri ai comisiei de cenzori.
„Comitetul executiv este format din președintele asociației și un număr par de membri, nu mai mare de patru, astfel încât numărul membrilor comitetului executiv nu poate fi mai mare de cinci”, se arată în legea asociaților de proprietari.
De asemenea, președintele asociației nu poate ocupa poziția de administrator de bloc. În acest caz, legea prevede o excepție în cazul asociațiilor cu un număr maxim de zece apartamente. În astfel de situații, președintele asociației poate îndeplini și rolul de administrator.
Viața la bloc prevede interdicții pentru administratori
Este interzis ca administratorul unui bloc și membrii familiei sale să facă parte din comitetul executiv. Legea stabilește clar care sunt interdicțiile pe care trebuie să le respecte aceștia.
„Administratorul, reprezentantul/reprezentanții administratorului, soțul/soția, ascendenții, descendenții săi, precum și cenzorul sau membrii comisiei de cenzori, chiar dacă sunt proprietari, nu pot fi membri ai comitetului executiv al asociației de proprietari.
La asociațiile de proprietari din condominiile care cuprind maximum 10 unități de proprietate imobiliară, dacă adunarea generală hotărăște în acest sens, președintele asociației de proprietari poate îndeplini și funcția de administrator. Se constituie următoarele organe: a) adunarea generală; b) președintele; c) cenzorul”, prevede legea nr. 196/2018.