Viața la bloc. Activitatea banală pentru care poți fi amendat
- Ionel Sclavone
- 27 aprilie 2024, 07:03
Viața la bloc presupune respectarea regulilor de conviețuire în comun, deși fiecare este proprietar pe apartamentul său. Fiecare asociație de proprietari deține un regulament care stabilește ce anume este permis și ce este interzis.
Proprietarii ce încalcă regulile de conviețuire în comun, prevăzute în legislație sau în regulamentele asociațiilor de proprietari riscă sancțiuni. Orice activitate la bloc, în spațiile comune, presupune acordul celorlalți membri ai asociației de proprietari.
Viața la bloc presupune anumite reguli
Proprietara unui apartament dintr-un bloc din municipiul Brașov a fost amendată pentru o activitate banală. Femeia a văzut pe propriul buzunar ce înseamnă să nu respecți regulile prevăzute de viața la bloc. Problema a fost ridicată chiar și în Consiliul Local. Consilierii locali brașoveni au fost de acord că, în acest caz, poliția locală, ce a aplicat sancțiuni, a dat dovadă de exces de zel,
Femeia, o pensionară, a fost sancționată cu 100 de lei amendă. Aceasta pentru banalul motiv că a ieșit în curtea blocului și a plantat flori. Poliția locală din oraș a considerat că activitatea încalcă reglementările în vigoare. În opinia autorilor sancțiunii, plantarea florilor pe spațiul verde se face doar cu acordul Primăriei și al asociației de proprietari. Cazul a fost relatat de presa locală.
„Un cetăţean mi-a reclamat faptul că a fost amendat de Poliţia Locală pentru faptul că a plantat flori sub geamul lui. A fost amendat pentru faptul că a amenajat o zonă verde prin plantare de flori, fără a avea acordul Primăriei. Este anormal ce se întâmplă”, a spus un consilier local, în şedinţa Consiliului Local Brașov din data de 25 aprilie citat de bzb.ro.
Primarul arată spre Consiliul Local
Viața la bloc nu este atât de simplă precum pare, demonstrează acest caz. Consilierul local și-a susținut afirmațiile prezentând și proesul verbal de amendă care a fost aplicat. Pentru plantarea de flori fără respectarea regulilor stabilite de Consiliul Local, braşoveanul a fost amendat cu 100 de lei.
Acest lucru a fost confirmat chiar de primarul municipiului Allen Coliban. El a precizat că tot consilierii, care acum reclamă astfel de situații, au stabilit, regulile îm baza ărora se pot amenaja spații verzi în oraș. Primarul a explicat că este vorba despre o hotărâre adoptată de Consiliul Local, în timpul mandatului predecesorului său.
„Este un regulament aprobat de fosta administraţie locală. Voi cere un raport detaliat Poliţiei Locale Braşov referitor la această situaţie”, a spus primarul Braşovului, conform sursei citate.
Viața la bloc și spațiile verzi
Legea stabilește că proprietarii apartamentelor de bloc pot amenaja spațiile verzi doar pe acele terenuri care aparțin asociației de proprietari. Spațiul verde din jurul blocurilor, aflat în proprietatea primăriilor nu poate fi folosit. Pe aceste terenuri nu se pot amenaja, deși pare absurd, spații verzi grădini de legume sau garduri vii.
Cei care o fac sunt pasibili de amenzi dacă intervin pe domeniul public, sarcina cu privire la amenajarea și întreținere spațiului verde revenind primăriei.
Astfel de regulamente care interzice amenajarea spațiilor verzi din domeniul public au fost adoptate nu doar la Brașov ci și în alte localități. Consiliul Local din Galați a adoptat un astfel de regulament care stabilește măsuri pentru gospodărirea municipiului. Printre altele, documentul stabilește că „plantarea pe domeniul public şi în aliniamentele stradale, de arbori şi arbuşti fructiferi de orice fel, este strict interzisă”.
La fel este interzisă, localnicilor, și să culeagă de pe domeniul public plante medicinale, flori, fructe sau chiar iarbă de gazon.