Scriitorul și jurnalistul Octavian Hoandră a vorbit în emisiunea „Dosare de presă”, pe EVZ PLAY, despre „autismul” social, cultural, politic generat de pandemie.

Oamenii se tem de apropiere. Realitatea virtuală este o realitatea care dă un confort „strâmb”, consideră Octavian Hoandră. Pandemia a reușit să scoată ce e mai bun sau ce e mai rău din fiecare dintre noi. Frica de boală, frica de apropiere riscă să ne împingă într-o lume fake, în care Facebook-ul sau Instagram-ul sunt noile religii.

„Acum stau mai mult în casă, pentru că am un foarte restrâns cerc de prieteni. Pot să-mi povestesc viața raportându-mă întotdeauna la oamenii cu care m-am simțit aproape și care mă bucur că mă apreciază. Eu n-am Facebook, n-am Instagram, n-am nimic.

Eu încă mai cred în doar ce-mi spui tu (Mirel Curea, n.e.), în ce-mi spune Ion Aurel Pop, în ce-mi spune Andrei Marga, în ce-mi spune Eugen Simion. Și mi-e cam de ajuns. Nu mai simt nevoia să văd ce vrea Georgel pe Facebook. E un mod de protecție pe care l-am ales”, a dezvăluit Octavian Hoandră, în emisiunea „Dosare de presă”.

Locul din România lăsat cu blestem. Cine îl vizitează are parte de minuni şi tămăduire

Film-bombă anunțat de Netflix. O poveste zguduitoare a suferinței și a speranței

Octavian Hoandră: „Oamenii nu mai știu să râdă împreună. Râsul, împreună cu cineva, e o minune extraordinară”

Scriitorul pledează pentru „trăirism”, atât în ceea ce scrii, cât și în viață.

„Nu poți să scrii despre ceva ce n-ai trăit. Dacă n-ai trăit, nu știi, te informezi. Dar când trăiești tu, atunci știi ce-i în tine, pui acolo... Asta dă credibilitate unui text: să fi trăit aventura aia. Dar lumea nu mai e interesată de astfel de aventuri. Aventurile sunt să te droghezi, să te îmbeți, să cazi jos...”, e de părere Hoandră.

Odată cu izolarea impusă de pandemie, fiecare om a fost obligat să se retragă în bula proprie. Lockdown-ul a scos ceea ce este mai bun sau mai rău din oameni.

„Eu am observat că sunt foarte bine delimitate grupurile „de interese”, cum ar spune cineva. Deci, fiecare are o lume a lui și pandemia asta a făcut-o să se vadă și mai bine. Eu în pandemie n-am prea suferit că n-am ieșit din casă. M-am simțit foarte bine. Alții au fost distruși. Sunt în pragul nebuniei.

Oamenii nu mai știu să râdă împreună. Râsul, împreună cu cineva, e o minune extraordinară. Oamenii nu mai știu să râdă decât de potlogării din astea grobiene. Toate glumele au tentă sexuală. Nu mai există glumele alea fine... alea cu Bulă”, a observat jurnalistul.

„Ăștia care ne conduc nu mai seamănă cu noi”

Și, pe lângă faptul că oamenii încep să nu mai aibă încredere unii în alții, să se împartă singuri în „buni” și „răi”, să se arate cu degetul, să-și impută chestii, conducătorii vremelnici ai acestui popor apasă și mai mult pe pedala separației. Divide et impera!

Octavian Hoandră consideră că cei aflați la conducerea țării au o imagine total eronată despre ei înșiși și despre rolul lor în funcțiile pe care le ocupă.

„De ce vor ei să fie pe scena asta? Ce-i mână pe ei în lupta asta? Ei văd, știu exact că nu au nicio realizare. Ăștia nu mai seamănă cu noi. E o lume care nu ne mai seamănă. Și ei vor să conducă o țară.

Și mă uit acum cu câtă dezinvoltură calcă pe cele mai sfinte tradiții ale noastre. Am scris un editorial... Mă gândeam la Mircea Eliade, mare istoric al religiilor, spunea despre ritualurile de trecere... Nu numai că n-au citit, dar calcă pe toate chestiile astea...

Și le-am urat la sfârșit, să stea și ei pe buza gropii și să vadă cum tată-su și mamă-sa este gol, într-un sac de gunoi din ăla negru și aruncat în groapă. Aici este ceva de nepomenit. Nu se poate să calci...

Ăia nu jură pe Sfânta Biblie? Se feresc ca necuratul de tămâie. Păi, cine se ferește de Biblie? Asta chiar nu o înțeleg. Nici măcar respect nu au pentru credința noastră și pentru valorile cu care și ei, probabil, s-au născut.

Eu nu înțeleg... părinții lor cum se uită la ei? Când vin și ăștia din Parlament sau din Parlamentul European acasă, cum se uită în ochii bunicilor? Că or fi având și ăștia bunici; cum se mai uită în ochii lor? Cum se mai duc la mormânt să pună o floare la ai lor, la prieteni?”, s-a întrebat retoric Octavian Hoandră.