Ted Kaczynski este un criminal cunoscut în întreaga lume cu porecla Unabomber. A omorât trei persoane și alte zeci au fost rănite în urma atacurilor sale. A fost condamnat pentru faptele comise, iar acum oficiali federali au anunțat că s-a stins din viață, la vârsta de 81 de ani, în celula unei închisori din SUA.
Theodore John Kaczynski s-a născut pe 22 mai 1942, Chicago. Nu provenea dintr-o familie săracă, părinții săi aparținând clasei muncitoare. Ca origine erau polonezi americani și au crescut cu Biserica Catolică, însă ulterior au devenit atei.
Ted Kaczynski a urmat învățământul primar la școala elementară Sherman din Chicago. În 1952 familia sa s-a mutat în suburbia Evergreen Park, iar Ted a fost transferat la liceul din regiunea respectivă. Era considerat un elev silitor și deștept. După ce a obținut la testul IQ rezultatul 167, el a sărit peste clasa a VI. Această trecere nu a fost una de bun augur. Dacă înainte se înțelegea bine cu ai lui colegi de casă, atunci când a sărit peste un an, nu s-a mai regăsit în noul anturaj, ba chiar a fost agresat de noii lui colegi.
Kaczynski a urmat liceul comunitar Evergreen Park , unde a excelat din punct de vedere academic. A cântat la trombon în fanfară și a fost membru al cluburilor de matematică, biologie și germană. Colegii de la acea vreme au spus despre el că nu era văzut ca o ființă umană, ci ca un creier care mereu funcționa. În perioada liceului a început să fie atras de matematică și a petrecut mult timp studiind probleme avansate.
Datorită istețimii sale, a fost plasat într-o clasă de matematică avansată și a absolvit liceul la doar 15 ani. Profesorii l-au sfătuit să meargă la Universitatea Harvard. În 1958 a fost admis la renumita universitate și a primit o bursă de studii.
Universitatea Harvard și cariera în matematică
Primul an de facultate l-a petrecut într-un loc special amenajat pentru studenții mai tineri și precoci, care au a fost admiși înainte de a deveni majori. Kaczynski a obținut diploma de licență în matematică de la Harvard în 1962, terminând cu un GPA de 3,12. Colegii săi l-au descris drept o persoană foarte inteligentă, dar rezervată.
În al doilea an la Harvard, Kaczynski a participat la un studiu descris de autorul Alston Chase drept un „experiment psihologic de brutalizare intenționat”, condus de psihologul de la Harvard Henry Murray. Subiecții au dezbătut filozofia personală cu un coleg, apoi au fost puși să scrie un eseu care să detalieze convingerile și aspirațiile lor personale. Eseurile au ajuns la o persoană anonimă, care i-a înjosit pe subiecți. Experimentul a durat trei ani, perioadă în care cineva abuzându-l verbal și umilindu-l pe Kaczynski în fiecare săptămână. Tânărul a petrecut aproximativ 200 de ore ca parte a studiului.
După ce a obținut diploma de licență la Hardvard, Ted Kaczynski s-a înscris la Universitatea din Michigan unde și-a obținut diplomele de master și doctorat în matematică în 1964 și, respectiv, 1967. Universitatea i-a oferit tânărului și un post didactic, dar și un ajutor financiar. Aici s-a specializat în teoria funcției geometrice.
„Era o persoană neobișnuită. Nu era ca ceilalți studenți absolvenți. Era mult mai concentrat asupra muncii sale. Avea dorința de a descoperi adevărul matematic”, a spus Peter Duren, unul dintre profesorii lui Ted Kaczynski.
În 2006 s-a declarat nemulțumit de experiența sa la Universitatea din Michigan, susținând că are standarde scăzute pentru notare.
Ted Kaczynski, experiențe sexuale neobișnuite și primele gânduri de ucidere
În 1966, timp de câteva săptămâni, tânărul a trecut prin experiențe sexuale neobișnuite. A abordat postura de femeie și s-a gândit chiar să treacă și printr-o tranziție de gen. S-a programat și la psihiatru pentru a discuta despre această schimbare majoră din viața sa, însă s-a răzgândit chiar în timp ce se afla în sala de așteptare. S-a înfuriat foarte tare că nu mai voia să vorbească cu specialistul despre acest lucru și i-a trecut prin cap să omoare psihiatrul și oamenii pe care îi ura.
„M-am simțit dezgustat de ceea ce aproape că m-au determinat să fac poftele mele sexuale necontrolate. Și m-am simțit umilit și am urât psihiatrul. Tocmai atunci a venit un punct de cotitură major în viața mea. Ca un Phoenix, am izbucnit din cenușa disperării mele într-o nouă speranță glorioasă”, a descris Ted Kaczynski acest episod din viața sa.
Un an mai târziu, a devenit profesor asistent la Universitatea din California, Berkeley, unde a predat matematică. Nu a fost foarte apreciat de studenții săi asta pentru că preda din manual și refuza să răspundă la întrebările acestora. În iunie 1969 a demisionat, fără să ofere nicio explicație.
Prima bombă amplasată
Kaczynski s-a mutat la casa părinților săi din Lombard, Illinois, după ce a demisionat. Doi ani mai târziu, în 1971, s-a mutat într-o cabană îndepărtată pe care a construit-o în afara Lincoln, Montana , unde putea trăi o viață simplă , cu bani puțini și fără electricitate sau apă curentă, lucrând cu mici slujbe și primind sprijin financiar semnificativ de la familia lui.
Cariera sa strălucitoare în matematică începe să se stingă, iar la suprafață iese o altă latură a tânărului considerat de mulți un geniu. Începând cu 1975, Ted Kaczynski a efectuat acte de sabotaj, incendieri și capcane pentru dezvoltatorii din apropierea cabanei sale.
Pe 25 mai 1978, într-o parcare a Universității din Illinois, Chicago, a fost găsit un pachet cu adresa de retur a lui Buckley Crist, profesor de ingineria materialelor la Universitatea Northwestern. Profesorului i s-a părut suspect pentru că el nu trimise-se niciodată acel pachet, așa că a luat legătura cu poliția. Ofițerul Terry Marker a deschis pachetul, care a explodat și a provocat răni ușoare.
Aceasta a fost prima bombă pe care Ted Kaczynski a livrat-o prin poștă. A doua bombă a lui Kaczynski a fost trimisă la aproape un an după prima, din nou la Universitatea Northwestern. Bomba, ascunsă într-o cutie de trabucuri și lăsată pe o masă, a provocat răni ușoare studentului John Harris când a deschis-o.
Între 1978 și 1995, Kaczynski a trimis prin poștă sau livrat o serie de bombe din ce în ce mai sofisticate care au ucis trei persoane și au rănit alte 23. Șaisprezece bombe au fost atribuite lui Kaczynski. În timp ce dispozitivele de bombardare au variat foarte mult de-a lungul anilor, multe conțineau inițialele „FC”, despre care Kaczynski a spus mai târziu că reprezintă „Clubul Libertății”. El a lăsat intenționat indicii înșelătoare în dispozitive și a avut grijă extremă în pregătirea acestora pentru a evita lăsarea amprentelor. Amprentele digitale găsite pe unele dintre dispozitive nu se potriveau cu cele găsite pe scrisorile atribuite lui Kaczynski.
Criminalul a devenit celebru drept Unabomber
Acțiunile lui Ted Kaczynski aveau un scop. În 1995, el a trimis prin poștă mai multe scrisori către instituțiile de presă în care își sublinia obiectivele și cerând unui ziar important să îi publice eseul de 35.000 intitulat „Societatea industrială și viitorul său” (numit „manifestul Unabomber” de către FBI). El susținea că va „renunța de la terorism” dacă această cerere va fi îndeplinită. A existat o controversă cu privire la faptul dacă eseul ar trebui publicat, dar procurorul general Janet Reno și directorul FBI Louis Freeh au recomandat publicarea acestuia din preocuparea pentru siguranța publică și în speranța că un cititor ar putea identifica autor.
Publicația Penthouse s-a oferit să publice eseul, însă Kaczynski a spus că nu este o publicație respectabilă și a cerut ca lucrarea sa să apară în The New York Times sau The Washington Post. Pe 19 septembrie 1995, aceasta din urmă publică lucrarea.
În eseul, Ted Kaczynski și-a prezentat convingerile sale despre libertățile umane, despre sisteme sociale dar și despre politică. Multe nume sonore al acelei vremi au scris despre lucrarea sa precizând că autorul nu este un nebun, așa cum credeau mulți.
Arestarea lui Ted Kaczynski
După publicarea eseului, agenții FBI au primit multe indicii despre autor. Fratele mai mic a lui Kaczynski, David, a angajat un detectiv particular care a urmărit activitățile lui Ted. Ulterior a angajat un avocat pentru a organiza dovezile și a le prezenta celor de la FBI. El a făcut acestea pentru a-și proteja fratele de un raid care ar fi putut avea un rezultat violent.
David Kaczynski a încercat să rămână anonim, dar a fost identificat în scurt timp. În câteva zile, o echipă de agenți FBI a fost trimisă pentru a-i intervieva pe David și soția sa. David a dezvoltat o relație respectuoasă cu agentul special Kathleen M. Puckett, pe care l-a întâlnit de multe ori la Washington, DC, Texas, Chicago și Schenectady, New York, în cele aproape două luni înainte ca mandatul federal de percheziție să fie trimis în cabina lui Kaczynski.
Agenții FBI l-au arestat pe un Kaczynski neîngrijit în cabina lui pe 3 aprilie 1996. O percheziție a scos la iveală un depozit de componente pentru bombe, 40.000 de pagini de jurnal scrise de mână care includeau experimente de fabricare a bombelor, descrieri ale crimelor Unabomber și o bombă. De asemenea, au găsit ceea ce părea a fi manuscrisul original dactilografiat al „Societății industriale și viitorul său”. Până în acest moment, Unabomber fusese ținta celei mai costisitoare investigații din istoria FBI la acea vreme.
Avocații săi au încercat să demonstreze că Ted Kaczynski este nebun pentru a nu primi pedeapsa cu moartea, însă el a refuzat această strategie. Și-a concediat avocații și l-a angajat pe Tony Serra ca consilier, acesta fiind de acord să nu folosească nebunia. Criminalul a încercat să se sinucidă, iar psihiatru care a discutat cu el a concluzionat că suferea de schizofrenie paranoidă.
La 21 ianuarie 1998, Kaczynski a fost declarat competent pentru a fi judecat de către psihiatrul din închisoarea federală Johnson, „în ciuda diagnosticelor psihiatrice”. A pledat vinovat și a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării.
Și-a petrecut restul vieții în închisoare. Pe 10 iunie 2023, la ora 12:23, lucrătorii de urgență au fost chemați la celula lui Kaczynski. Aceștia au încercat să-l resusciteze în închisoare și într-o ambulanță, dar nu au reușit să facă acest lucru, iar el a fost declarat decedat la vârsta de 81 de ani la spital. Moartea lui a fost confirmată de FBI într-o declarație de presă. Oficialii cred că s-a sinucis.