Viața de coșmar a actorului care l-a interpretat pe „Dracula”. Faima nu i-a fost de ajutor

Viața de coșmar a actorului care l-a interpretat pe „Dracula”. Faima nu i-a fost de ajutorSursa foto Youtube

Actorul care l-a interpretat pe Dracula a fost cunoscut în toată lumea, dar a avut o viață de coșmar. El s-a luptat ani de zile cu dependența de droguri și a pierdut tot.

Actorul care l-a interpretat pe Dracula a fost cunoscut în toată lumea, dar a pierdut tot. El a jucat în peste 100 de filme și a fost căsătorit de patru ori. Chiar dacă se bucura de un succes formidabil, el n-a reușit să renunțe la vicii și a murit sărac.

Bela Lugosi s-a născut în 1882 și a plecat din orașul natal Lugoj, în Imperiul Austro-Ungar (pe atunci), la vârsta de 12 ani. În 1927 a venit propunerea de a juca rolul lui „Dracula” într-o piesă de teatru de pe Broadway, cu peste 500 de reprezentanţii. Apoi, el a fost căutat de cei de la Universal Studio, pentru a interpreta personajul lui Bram Stoker. Într-un timp foarte scurt, actorul a devenit cunoscut în toată lumea, dar asta nu i-a adus fericirea.

Cum a primit rolul contelui Dracula

Acesta a primit rolul contelui pentru că era înalt, impunător, nu avea nevoie de machiaj și avea accentul său străin. După acest film, toți regizorii de filme horror l-au căutat. Printre filmele sale se numără „White Zombie” sau „Ghost of Frankenstein”. Pentru rolul contelui a primit un cec de 3.500 dolari. Cu toate astea, el a pierdut toți banii, dar și lupta cu drogurile.

A fost dependent de droguri

Apoi, el a aflat că are sciatică cronică din cauza rănilor suferite pe front și a devenit dependent de medicamente și diverse droguri. Actorul a recunoscut de mai multe ori că a fost la dezintoxicare, dar cp nu s-a vindecat de dependență. Bela Lugosi a murit, în 1956, în urma unui atac de cord. Avea 73 de ani şi se afla într-un mic apartament din Beverly Hills. Acesta a început să se simtă rău în timp ce citea scenariul „Ultima cortină”.

Actorul nu a renunțat la marea lui pasiune, actoria, nici când era dependent de droguri. Cu toate astea, apropiații săi au declarat că alcoolul și substantețe interzise l-au făcut un om arogant. După ce a ieșit de la dezintoxicare el a jucat în „Glen or Glenda? (1953), Bride of the Monster(1956) și Plan 9 from Outer Space.Bela Lugosi a fost înmormântat îmbrăcat în pelerina contelui Dracula, potrivit Rador.