VETO al SUA pentru STATUTUL IERUSALIMULUI. Consiliul de Securitate al ONU condamnă decizia

VETO al SUA pentru STATUTUL IERUSALIMULUI. Consiliul de Securitate al ONU condamnă decizia

O rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea retragerea recunoaşterii americane a Ierusalimului a fost respinsă prin veto de Statele Unite. Restul de 14 membri, inclusiv aliaţii americanilor, au votat pentru.

Rezoluţia care exprima sentimente de ,,regret profund cu privire la deciziile recente în legătură cu statutul Ierusalimului" a fost susţinută de 14 membri ai Consiliului de Securitate, singura opoziţie venind din partea Statelor Unite. Deşi actul nu menţiona în mod specific nimic despre Donald Trump sau SUA, reacţia ambasadoarei americane în cadrul ONU, Nikki Haley, a fost agresivă. Diplomata a descris rezoluţia ca fiind ,,o insultă" care nu va fi uitată curând, declarând că ,,Statelor Unite nu le va spune nicio ţară unde pot să îşi mute ambasada", conform The Guardian. Această declaraţie se referă la actul de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului, urmând ca amabasada Statelor Unite să fie mutată în acest oraş.

Marea Britanie şi Franţa indicaseră în avans că vor susţine demersul rezoluţiei. Aceasta cere statelor membre să se conformeze cu rezoluţiile din trecut ale Consiliului de Securitate. Un aspect important al acestora este că deciziile cu privire la statutul oraşului sunt luate în urma negocierilor directe dintre Palestina şi Israel. Mahmoud Abbas, preşedintele palestinian, susţine că acest veto este ,,inacceptabil şi ameninţă stabilitatea comunităţii internaţionale prin lipsa de respect arătată", notează Guardian.

În faţa acuzaţiilor de împiedicare a eforturilor de pace dintre cele două state, amabasadoarea americană a declarat că: ,,Faptul că acest veto este făcut pentru a apăra suvernaitatea americană şi a apăra rolul Americii în procesul de pace din Orientul Mijlociu nu este un motiv pentru care să ne ruşinăm; ar trebui să fie o ruşine pentru restul consiliului de securitate."

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a ţinut să le mulţumească lui Donald Trump şi lui Nikki Haley pentru eforturile lor de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Decizia preşedintelui american cu privire la oraşul disputat, luată la începutul acestei luni, a stârnit nu numai condamnarea oficială din partea multor membri ONU, ci şi valuri de noi proteste ale palestinienilor. Unele dintre aceste proteste s-au soldat cu ciocniri violente între palestinieni şi forţele de ordine israeliene. Mai mulţi palestinieni şi-au pierdut viaţa, dar protestele continuă să atace decizia lui Trump.