De ce pleacă românii? Pentru un trai material mai bun? Pentru perspectiva lor și a copiilor lor? Nu, românii pleacă din țară pentru mai mulți bani. Bani pe care și-i doresc imediat, pe principiul repede și mulți.

E știut că suntem la coada Europei, la mai toate capitolele. În câte domenii de activitate sunt, la această oră, compatibili profesional românii, cu cerințele și standardele europene? Medicii, IT-iștii și artiștii încă se bucură de succesul aprecierii. În rest, cei peste 4 milioane de români din afara granițelor se mulțumesc cu traiul de pe o zi pe alta. Nu că în România ar fi putut avea un alt statut. Oameni cu studii făcute în țară prestează în Vest meserii nedorite, dar necesare traiului de zi cu zi,  aducătoare de decepții și umilințe. De ce pleacă românii? Pentru un trai material mai bun? Pentru perspectiva lor și a copiilor lor? Nu, românii pleacă din țară pentru mai mulți bani. Bani pe care și-i doresc imediat, pe principiul repede și mulți.

BANII IMEDIAȚI, MOTIVUL EMIGRĂRII

Ei, banii, sunt elementul principal pentru care sunt dispuși să îndure orice. Nu este doar cazul alor noștri. În general, toți esticii migrează spre Vest, la fel, cu speranța în mai binele imediat. Oamenii sunt peste tot la fel. Buni, răi, săraci, bogați. Doar sistemele diferă.

Românii neaoși, care și-au luat și cetățenie maghiară, de exemplu, își  justifică decizia prin faptul că speră că vor fi beneficiarii unor asigurări de sănătate superioare și că vor beneficia de protecția statului maghiar. Poate și de vize SUA.

TRAUMELE PE TERMEN LUNG

Deși îngroașă rândul căpșunarilor, constructorilor necalificați, vânzătorilor în magazine, taximetriștilor, șoferilor, traficanților, barmanilor, chelnerilor, cardiștilor, șomerilor, asistaților sociali sau pur și simplu cerșesc, românii nu stau pe gânduri și pleacă fără regrete. Sunt fascinați de Fata Morgana pe care le-o flutură Vestul. Poate că, pe termen scurt, decizia este una potrivită. Pe termen mediu și lung însă, traumele își pun amprenta pe destinul lor. Înghit, suferă, dar n-au cale de întors. Nu se pot întoarce la mai bine și nu se întorc de rușine. Devin prizonierii tăcuți și uneori jalnici ai propriilor decizii și ai unor sisteme în care speranța moare ultima. Nicăieri nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Asta nu știu ai noștri când decid să aleagă pentru a trăi în altă țară. Scapă de dracu’ și dau de mă-sa.

Standardele și criteriile sunt cu totul altele în Vest. Profesionalismul, așteptările, disciplina sunt condiții de bază. De ce ai fi tu alesul pentru un job, dacă nu ești mai bun ca băștinașii?

FOTBALIȘTII ROMÂNI, PRECUM CĂPȘUNARII

Aceste mici, mari principii și realități stau și la baza transferurilor sportivilor români în Vest.

Ca sportiv ești chemat de vestici să fii mai bun decât ceea ce deja au. La egalitate valorică sau ca randament, întotdeauna va fi preferat cel de-al casei. Românul va trebui să facă diferența pe terenul de sport. Faptul că fotbaliștii români ni se par  doar nouă talentați interesează, de la Nădlac încolo, mai puțin. Faci diferența în teren ești bun, n-o faci, pa și la revedere!

  DE CE NU SE ADPTEAZĂ FOTBALIȘTII ROMÂNI?

E simplu. Pentru că ce ni se pare doar nouă buni iar lor li se par mediocri. Calitativ nu putem emite pretenții. Sportul și fotbalul românesc au luat-o rău la vale.Lipsa instruirii adecvate, a infrastructurii,  a competițiilor,calitatea  îndoielnică a antrenorilor sunt doar câteva elemente esențiale în dezvoltarea sportivă a românilor.

Românul nu cunoaște limba țării în care va pleca, românul este complexat și timorat, românul este interesat doar de câștigul imediat, românul este limitat tehnic și fizic, românul se mulțumește cu puțin și, în fine, românul cedează la greu.

ROMÂNII REZERVE, SÂRBII CĂPITANI DE ECHIPĂ

Nici sârbii, cehii, polonezii, turcii, rușii, ungurii nu au nativ problemele de educație, adaptare și complexele românilor. Echipa care are un sârb în componență, de pildă, va avea în persoana acestuia, de obicei, și un căpitan de echipă. Este o diferență ca de la cer la pământ. La aceeași vârstă, pe același post, orice ex-iugoslav va costa de trei ori mai mult. De ce? Pentru ADN-ul sârbesc.

Peisajul evoluției fotbaliștilor români în Vest este sumbru și nici șanse de ameliorare nu se întrezăresc. Chiricheș este accidentat la fiecare al doilea meci jucat, Tătărușanu se uită, îl aplaudă și-l încălzește pe Donnarumma la fiecare evoluție, Răzvan Marin joacă și nu joacă la o echipă de la coada clasamentului, Pușcaș nu joacă la Reading, Man și Mihăilă, talentele patriei, intră în repriza a doua la Parma, viitoare divizionară B. În rest, ne mulțumim cu știrile care apar de la Ludogoreț (Bulgaria), acolo unde Keșeru și Moți încă țin steagul românesc sus, și din Cehia, de la Slavia Praga, unde Nicușor Stanciu dă câte un gol pe trimestru!?

ȘI JURNALIȘTII GREȘESC. SPORTUL ROMÂNESC ÎNSEAMNĂ PENTRU EI DOAR FOTBAL

Cu toate astea, știrile sportive abundă în teme fotbalistice.

95% dintre ele sunt despre fotbal. Statistica este reală.

Citiți și veți constata acest adevăr.

Deși fotbalul nu se califică nicăieri, n-a câștigat, cu excepția Stelei, niciun trofeu internațional all-time, meciurile sunt jenante și competițiile la fel, se pare că în România nu se mai practică alt sport. Deseori mi s-a spus că asta cere lumea. Nu zău, românii cer penibilul sau presa  îl inoculează? Fotbal, fotbal și iar fotbal. Din când în când, matricea editorială este spartă de Halep și Ana Maria Brânză.

O ȚARĂ DE FOTBALIȘTI, CU UN FOTBAL PENIBIL

E adevărat că sportul românesc nu mai are performanțe și că este aproape de metastază, dar a nu recunoaște efortul celor din alte discipline, mult mai mare decât cel al fotbaliștilor, nu acoperă, în mediatizare, scuza editorială: „Asta cere lumea”.

Nu, lumea cere evidențierea performanței, reflectarea ei în societate și exemplul pe care-l pot oferi munca și talentul cuiva, fie el și nefotbalist. Ce-ar fi de demonstrat românilor prin etalarea mediatică și paroxistică a fotbalului? Se demonstrează ce și cui? Nereușita, penibilul, scandalul și înfrângerile care sunt la ordinea zilei?

FOTBALUL ROMÂNESC, UN CANCAN MEDIATIC

Emisiuni  TV cu Vulpița, Guță cu ale sale 10 neveste, Tolea Ciumac ș.a. nu diferă cu nimic de prezentarea în procent de 95% a fotbalului românesc pe ecrane și în presa sportivă scrisă.

Ce mașină și-a luat, cu cine și unde își petrece vacanța, ce salariu are, cine e amanta, cât au costat silicoanele iubitei, cum și-a zugrăvit casa sunt știrile depre fotbaliștii români și despre un fotbal  în cârje. Fotbaliștii români nu joacă nicăieri în vestul Europei, nu se califică niciunde, dar sunt pe prima pagină a ziarelor. Cu toate astea, ei rămân nerecognoscibili în orice spațiu nemediatizat. Pe stradă, de exemplu. Cu greu poți azi identifica și asocia un trecător- fotbalist, fie el și Budescu, aflat într-o stație de bus, tramvai sau metrou. Nu-l va recunoaște nimeni și nimeni nu-i va cere autograf! Noroc că circulă doar cu mașina proprie de 100000 de euro.

Se pare că mințim, încă, poporul cu televizorul. Au trecut 31 de ani de la Revoluție și nu știm a separa valoarea de nonvaloare. Inocularea în mentalul colectiv a nonvalorilor dăunează grav populației. Ar trebui să devină sloganul guvernelor României, mai ceva decât cel cu “sarea, zahărul și grăsimile”. Cât mai avem, oare, de așteptat pentru readucerea valorilor, așa puține cum sunt, în centrul atenției? Ar fi un semn de însănătoșire, demn de luat în seamă și benefic vindecării și educării nației.