Vremea în luna iunie va fi mai rece ca de obicei. Când vine totuși vara

Vremea în luna iunie va fi mai rece ca de obicei. Când vine totuși vara

Potrivit ANM, temperaturile vor fi mai scăzute decât de obicei pe parcursul lunii iunie și se vor apropia de mediile normale perioadei abia la începutul lunii iulie.

Estimările meteorologilor pentru următoarele 4 săptămâni nu sunt motiv de bucurie deoarece în mai multe zone ale țării va ploua mai mult decât media multianuală. Pentru săptămâna 07-14 iunie, meteorologii estimează că valorile termice se vor situa ușor sub cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării. A doua jumătate a lunii iunie va aduce o vreme mai stabilă şi în încălzire ușoară. Precipitațiile se vor situa în limitele normale la nivelul întregii ţări, iar în zonele nord-estice acestea pot fi chiar deficitare.

Zonele care vor avea parte de primele zile de vară

Din punct de vedere termic vom avea parte de primele zile caniculare din această vară în sudul extrem al țării putându-se înregistra valori de 35-36 de grade Celsius, în timp ce temperaturile cele mai scăzute se vor înregistra în estul Transilvaniei şi pe litoral, unde maximele nu vor trece de 30-32 de grade.

Va ploua mai mult decât de obicei în regiunile sud-vestice, în zona Carpaților Meridionali, dar și în zona Dobrogei, dar în vestul, nord-vestul și în centrul teritoriului, regimul pluviometric va fi deficitar. În rest, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 14-21 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 21-28 iunie, meteorologii estimează că temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă, va fi local excedentar în jumătatea nordică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Ne puteți urmări și pe Google News

În săptămâna 28 iunie- 05 iulie, mediile valorilor termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Nici în luna iulie vremea nu va fi stabilă: Vor fi cele mai puternice furtuni

Diferențele mari de temperatură vor produce cele mai puternice furtuni din întregul sezon; local se vor semnala vijelii, iar cu totul izolat va cădea grindina de dimensiuni medii şi chiar mari. Arealele în care aceste fenomene severe își vor face apariția nu vor fi foarte extinse însă, astfel încât mediile cantităților de precipitații vor fi apropiate de normalul climatologic, chiar ușor deficitare în nord-est şi sud-est.

Incidența cea mai ridicata a furtunilor cu descărcări electrice se va manifesta în Crișana, Banat şi în vestul Olteniei. Temperaturile vor fi şi ele apropiate de media climatologică a perioadei, deşi vor exista și zile mai călduroase (chiar caniculare), când maximele vor ajunge până la 36-37 de grade Celsius în zona Luncii Dunarii.