Pentru creșterea siguranței rutiere, MAI propune reglementarea juridică a circulației trotinetelor electrice, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri. Decizia vine după ce, în perioada 2016 – 2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice, soldate cu un deces, 37 răniți grav și  156  răniți ușor.

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului care va modifica și completa Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin introducerea unor prevederi referitoare la utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Concret, proiectul propune ca trotineta electrică să fie definită că fiind ”vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”. O altă propunere specifică faptul că accesul trotinetelor electrice va fi permis numai pe pistele pentru biciclete, ”în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h”.

Noua reglementare prevede și vârsta minimă la care o persoană poate călători cu trotineta electrică: minim 14 ani, transportul pasagerilor fiind interzis. Mai mult, copiii până la 16 ani vor avea obligația să poarte cască de protecție. Noul proiect reglementează inclusiv modul de parcare al trotinetelor electrice pe străzi, dar și faptul că acestea trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente.

”Nerespectarea normelor privind circulația trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă”, mai transmit reprezentanții MAI.

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti. Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate pot fi transmise pe adresa: [email protected] în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunțului pe site.

Foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și: