Sursa: Arhiva EVZ Nu simpatizez agresorii. Dar nu poți să nu fii impresionat de curajul marinarilor ruși din Divizionul 170 Puitoare de mine, care au încercat vineri să execute o misiune pe Insula Șerpilor.
A fost o misiune sinucigașă. O navă rapidă, clasa SERNA (Proiect 11770) a fost trimisă, fără acoperire aeriană, spre Insula Șerpilor. Cu întăriri. A intrat în raza de acțiune a dronelor Bayraktar, care au lovit-o chiar pe când se pregătea să ancoreze la destinație. Oricum, era o misiune zadarnică: garnizoana rusească pe care ar fi trebuit să o aprovizioneze a fost distrusă, ceva mai târziu, de două aeronave Su-27 ucrainene.
Toate acestea confirmă știrea din 6 mai, privind avarierea gravă, în aceeași zonă, a fregatei rusești Admiral Stepan Osipovici Makarov (clasa KRIVAK IV, Proiect 11356P/M). Dacă n-ar fi fost așa, dronele Bayraktar n-ar fi roit în jurul Insulei Șerpilor, iar aeronavele Su-27 n-ar fi avut cale liberă.
Scriam în urmă cu zece zile: „Planul [rusesc de debarcare în Bugeac] prevede asigurarea culoarului maritim de acces prin trei fregate clasa KRIVAK IV ... dar nu e deloc sigur că sistemul antiaerian 3S90M, instalat pe fregate, va putea intercepta rachete HARPOON. În fond, e versiunea navală a sistemului antiaerian BUK, intrat în dotare acum ... 42 de ani. Da, acela care a doborât Zborul 17 al Malaysia Airlines. Deci am putea asista la noi episoade navale neașteptate...” Și exact așa s-a întâmplat: în zona Insulei Șerpilor, fregata din clasa KRIVAK IV Admiral Makarov a fost surprinsă de un atac ucrainean cu rachete, căruia sistemul antiaerian 3S90M, nume de cod SHTIL-1, intrat în dotare în 1983, nu i-a făcut față. Cum a fost posibil? Fiindcă fregata, intrată în dotare la 27 decembrie 2017, este printre cele mai moderne nave rusești...
Ne puteți urmări și pe Google News
Deci să reconstituim șirul evenimentelor. Fregata Admiral Makarov e o navă de 4.000 tone: din motive de stabilitate, catargul său radar nu e foarte înalt, iar orizontul de detecție la rasul apei e de circa 20 km. Racheta atacatoare NEPTUN e deci detectată la 20 km, dar lansatorul vertical de pe navă are timp de reacție 10 secunde: prima rachetă SHTIL pleacă atunci când POSEIDON e la 17 km de navă. Racheta defensivă e lansată în plan vertical, dar ținta sa se deplasează în plan orizontal. Pentru a ajunge în planul țintei, SHTIL trebuie să efectueze o rotire, pe o traiectorie parabolică. Nu e o manevră ușoară, fiindcă racheta rusească a fost proiectată acum 40 de ani, pentru a doborî bombardiere grele, B-52, la mare distanță: e grea, are 581 kg. Rachetele navale actuale cu lansare verticală, pentru interceptarea armelor anti-navă, se mișcă mult mai agil, fiindcă au între 73 kg. (RIM-116, SUA) și 98 kg. (Barak-1, Israel).
Legile inerției se aplică, chiar și în Rusia, deci SHTIL va efectua translația de plan la viteză subsonică, pe o traiectorie lungă (circa 8 km.) Fiindcă trebuie să mențină o distanță de minim 5 km. de propria navă, pentru a nu fi doborâtă de tunurile AK-630 ale acesteia. Până SHTIL ajunge în același plan cu ținta, atacatorul e la 9 km. distanță de fregată. Fereastra de oportunitate pentru doborârea atacatorului e de 4 km, adică 15 secunde. În acest interval, radarul de ghidare al lui SHTIL trebuie să identifice racheta ucraineană care manevrează pe fondul reflexiilor create de valuri, să ghideze atacul și să comande detonarea.
Totul depinde deci de performanțele calculatorului ARGON-15AK, care ghidează racheta SHTIL. În 1972, când a fost realizat de către Institutul de Cercetări pentru Mașini Electronice din Moscova (НИЭМ), acest computer de bord era o minune a tehnicii: sistem de operare ОСРВ Багет (clonă UNIX), procesor 585IK02, 16 biți, frecvență de ceas 0,006 GHz, RAM de 0,000004 MB (4 kB!), viteză 0,2 MIPS. Pentru comparație, un procesor INTEL i5, banal astăzi (e pe piață din 2011) funcționează la 64 biți, frecvență 3,3GHz, RAM 4...8 MB, viteză 83 MIPS. De 400 de ori mai puternic! Iar computerele militare sunt mult mai performante.
E de înțeles că, în cele 15 secunde alocate, SHTIL nu a reușit să intercepteze racheta atacatoare. Nava mai are deci 20 de secunde de viață, fiindcă incidentul cu crucișătorul Moskva ne-a lămurit deja cât de ”performant” este ultimul strat de apărare apropiată al navelor rusești, tunul automat AK-630, certificat acum 50 de ani pentru ținte mari, zburând pe traiect drept, la... 1050m altitudine.
Rezultă că, la un cost de 475 milioane $ bucata, Flota Mării Negre a fost dotată cu fregate presupuse a fi ultra-moderne, dar care de fapt au sisteme electronice paleolitice, proiectate pe vremea când răposatul Brejnev era tânăr și cutreiera pădurile, la vânătoare cu Fidel Castro. Ce-o fi asta, trădare ori escrocherie?
Implicațiile acestor incidente sunt strategice. După seria de explozii care a decimat rezervele de rachete sol-sol ISKANDER, rachetele KALIBR-K, lansate de pe fregatele clasa KRIVAK IV, constituiau principala armă de lovire a punctelor pe unde armele donate de Occident intră în Ucraina. Acum va fi foarte greu pentru rachetiștii ruși. Raza maximă de acțiune a KALIBR-K este de peste 2.000 km., dar aceasta e prima rachetă de croazieră rusească efectiv folosită în luptă. Iar în viața reală, datorită problemelor cu sistemul inerțial de ghidare, s-a constatat că precizia loviturilor scade rapid, sub 50%, dincolo de circa 500 km. Astfel, navele rusești lansatoare de rachete KALIBR trebuiau să se apropie de țărm, ca să aibă în raza de acțiune efectivă tot teritoriul Ucrainei, până la Vest de Lviv. Acum, nu se mai pot apropia fără riscuri majore, deci precizia loviturilor rusești asupra punctelor ucrainene de aprovizionare se va deteriora în consecință.
Fără o protecție eficientă a liniilor navale de aprovizionare, iese din discuție un atac rusesc asupra Bugeacului, cu ocuparea unor poziții cheie pe Insula Șerpilor, la Gurile Dunării și ”eliberarea” Transnistriei. Deci cerealele ucrainene vor merge la export, prin Galați și Constanța. Din același motiv, iese din discuție și ”denazificarea” Republicii Moldova, evocată de Moscova și aliații săi belaruși încă de la 1 martie a.c..
Șantierele navale Yantar din Kaliningrad aveau, până mai ieri, contracte de vânzare pentru 3 fregate clasa KRIVAK IV și pentru construirea în India, sub licență, a altor 2. După ce navele din această clasă și-au dovedit ”valoarea” reală, nu se știe dacă clienții străini nu vor rezilia contractele, deși construcția navelor e destul de avansată: ar fi trebuit livrate în 2024. Se profilează o lovitură de aproape 2 miliarde $. Să vedem dacă respectivul șantier naval va rezista la acest șoc, agravat de situația generală a economiei Rusiei.
Recomandările noastre
